Presa de altădată : Toamnă interbelică
Culesul viilor la Nicoreşti
“Culesul de vii pe atunci, la Nicoreşti, mai ales la Coana Salomia, era cu totul altceva decât este astăzi. Oamenii şi podgorenii, ce e drept, aveau mai puţine griji, mai puţine greutăţi; dar şi viaţa, obiceiurile, datinele erau mai frumoase, mai curate. Crama nu avea becuri electrice, spalierii nu aveau postamente de beton. Podgoreanul nu cetea “manualele de vinificaţie", dar nu ştiu cum, podgorenii erau podgoreni, vinul era vin şi oamenii in general erau oameni. Viaţa liniştită, patriarhală de atunci permitea podgoreanului să iubească butucii de viţă românească cu pasiune şi în orice caz altfel decât iubesc podgorenii de astăzi... viţa americană.
Coana Salomia îşi îngrijea musafirii ca ochii din cap. Pe unii îi culegea de sub butuci, pe alţii îi doctoricea în paturile largi şi numeroase, până ce îi putea întruni pe toţi laolaltă în jurul sarmalelor stropite cu smântână şi unt proaspăt sau a cureluşelor de păstramioară de capră muiate în rubiniu de Nicoreşti, minunea autentică ce a făcut celebritatea întregei regiuni. Doar culesul ţinea şapte-opt zile şi cine “începea" culesul nu-l putea părăsi cu una cu două. Lăutarii cântau ziua şi noaptea, oamenii se înveseleau şi cât era via de mare stăpânea numai râs, glume şi voie bună. Cine trecea pe la vie, avea dreptul să-şi umple doniţa sau vasul cu must proaspăt. Aşa hotărâse Coana Salomia cea voioasă cu faţa trandafirie, cu cerceii mari de aur, care moştenise obiceiul din bătrâni. Lăutarul cu care ciocnise cel dintâi pahar cu must, avea un drept şi mai mare. Putea să ridice oricât must ar fi vrut – butoaie să fi avut.
Petrecerea de care îmi amintesc a ţinut mai bine de o săptămână. Ştiu bine că patru zile de-a rândul vizitiul nostru a încercat să ne clintească pentru treburi la oraş. Dar cui să vorbească? Culegătorii, gazdă şi musafiri, în sunetele tarafului de lăutari, lucrau şi petreceau în aşa chip, încât nici o putere omenească nu putea deplasa un singur om. Nici măcar Ştefanache dascălul nu s'a putut duce la slujba de Duminică – omul mulţumindu-se să cânte sub un butuc bătrân din fundul viei, toate cântecele câte le ştia pe dinafară. Culesul s’a sfârşit, după câte ţin minte cu o “masă mare” cu “alivănci" - un fel de plăcinte moldoveneşti de care se dusese faima ca şi de vinul rubiniu al Coanei Salomia, la care voioasa şi harnica podgoreancă şi-a trecut ca de obicei, cu un strălucit success, examenul de neîntrecută gospodină.
De atunci a trecut o viaţă de om. în poarta viei unde am petrecut atâţia ani, atâta lume, văd şi astăzi, în contururi şterse, umbra străcitoare a unei femei care seamănă cu Coana Salomia cea voioasă şi cea primitoare.” (semnat: “T.”, “Ilustraţiunea Româna” – 10 octombrie 1934)
Bucureştiul – oraşul lagunelor
“Inundaţia care a transformat mai zilele trecute cartierul Tei într’o copie nereuşită a oraşului lagunelor, a prilejuit câteva scene amuzante prin ineditul lor. Iată mai sus un grup de funcţionari, cari trebuind să se ducă la slujbe, au angajat în lipsa unui alt vehicul un... camion, pentru a-i trece peste apele revărsate şi a-i debarca la staţia de tramway.
Jos vedem o scenă pe jumătate comică: un mic vânzător de fructe din cartier şi-a transformat lada pe care şade de-obicei, în piedestal care sa-l apere de ape. Nu încetează însă nici un moment să-şi ofere marfa trecătorilor, din care unul, ispitit de merele rumene, s'a oprit... să se informeze asupra preţului. Cu toate că stă în apă până la genunchi, umbrela-i umbrelă... Teiul, mahala uitată de edili, bătută de Dumnezeu, cu toate că străzile poartă exclusiv numele sfinţilor.” (“Realitatea Ilustrată” – 3 decembrie 1931)
Pălării şi pantofi de toamnă... la modă
“- Care sunt ultimele succese înregistrate de modă la capitolul palăriilor?
- Beretele şi micile toci gen “şapcă" ocupă primul loc în seria pălăriilor. Ți-am vorbit despre aceste pălării cu mult înainte de a-şi fi făcut apariţia. Dar iată că alte pălărioare vin azi să le dispute primul loc. Cu foarte mult succes au fost adoptate - mai ales ca pălării de după-amiază – tricornurile rococo.
- Din ce material sunt mai cochete aceste tricornuri ?
- De preferinţă din fetru-filt, dar care pot fi garnisite - de obicei colţurile ridicate - cu breitschwanz sau cu catifea. O condiţie esenţială pentru ca tricornul să fie într'adevăr cochet, este maniera de a-l purta.
- Această condiţie cred că e reclamată de orice pălărie.
Moda interbelica
- Orice pălărie o putem purta dreaptă s-au aplecată, după fantezie. Tricornul nu este “şic" decât dacă e tare aplecat pe ochiul drept.
- Ochiul drept dispare deci din nou sub borul pălăriei, prefăcându-ne din nou în Ciclopi. Mi se pare de altfel că aceasta a devenit o regulă generală pentru modul de a purta pălăria actuală. Regula aceasta mai este valabilă pentru pălării înalte cu bor, gen tirolez. În schimb nu este de loc respectată când e vorba de o tocă fantezie, din catifea, care se poartă de preferinţă drept, aplecată pe frunte, dar nu exagerat, lăsând liberă toată ceafa. Degajarea completă a cefii, iată regula generală a pălărillor de toamnă, care nu îngăduie nici o abatere.
- De la pălării aş vrea să trecem de-a dreptul la moda încălţămintei.
Moda toamnei anului 1934
- Moda încălţămintei apare cu noutatea pantofilor foarte montanţi. În contrast cu escarpenul foarte decoltat şi cu sandalele care lăsau piciorul aproape complet liber, pe care le-am purtat anul trecut - aceasta modă apare foarte curioasă. Într’adevăr cu moda încălţămintei se petrece un fenomen foarte curios. În nici un alt detaliu al toaletei nu ne arătăm atât de conservatoare ca la încălţăminte. Terminăm totuşi prin a adopta noul pantof prescris de modă. Mi-l poţi deci descrie în toată liniştea.
- Pantoful de zi sau de seară se va ridica aproape ca un trotteur. Anumite tăieturi şi croieli îi vor imprima eleganţă. Dimineaţa, pantoful va avea tocul jos şi vârful mai rotunjit. (Botul pătrat începe să cadă). Se lucrează bineînteles dintr'o piele mai solidă. După amiază, se vor purta pantofi din şevro, lac sau căprioară. Catarămi, şireturi, funde, toate sunt întrebuinţate pentru a închide cât mai mult pantoful.
Pantoful de seară are puţin aspect medieval, atât de mult se apropie de gleznă. Are tocul foarte înalt şi botul bine ascuţit. Are şi acest pantof garnituri din şireturi de fir şi fel de fel de motive din metal şi pietre. Marea surpriză, pe care ne-o pregăteşte moda sunt ghetele. Au multă asemănare cu şoşoneii scurţi.
- Vom purta din nou aceste orori cu şireturi?
- Li se prezice în orice caz mult succes.“
|
autor: Rodia, “Ilustraţiunea Româna” – 10 octombrie 1934 10/2/2018 |
Contact: |
|
|
