Scrisoare pastorală
Pledoarie pentru Normalitate. Nu credeam că voi ajunge vreodată să mă străduiesc să conving pe cineva că albul e alb, că negrul e negru, că binele e bine și răul e rău. Nu credeam că voi ajunge să pledez pentru susținerea Normalității, Naturalului, Firescului. Am fost convins întotdeauna că orice om normal înțelege pe deplin aceste lucruri, iar cei care susțin contrariul e bine să-și caute mai întâi sănătatea.
Am fost convins întotdeauna că trăiesc pe un continent al culturii și civilizației, un continent clădit pe valorile creștine și mi-a tresăltat sufletul de bucurie când am aflat că și țara noastră va face parte din noul imperiu european. Au trecut câțiva ani și dezamăgirile mă cuprind de la o zi la alta. Sub paravanul ,,drepturilor omului” minorități nesemnificative ca număr pretind cu obrăznicie ca în locul Naturalului să fie instaurat nenaturalul, în locul Normalității să fie instaurată anormalitatea. Și, culmea, glasul acestora este auzit, poziția lor luată în serios, ,,drepturile” lor respectate, legiferate. Cei mulți nu sunt văzuți, nu sunt auziți, iar drepturile lor nu contează. Nu contează credința lor, tradițiile lor, obiceiurile lor, chiar dacă sunt de mii de ani. Ceea ce ieri era rușinos, azi se etalează în gura mare și fundul gol pe străzi. Nimic nu mai este sfânt și demn de respect. Asistăm la o demolare programată a religiei creștine, a valorilor tradiționale europene, iar în locul lor sunt puse tot felul de kitsch-uri, de paiațe și nonvalori. Ne-am trezit cu dușmani înverșunați, care vor, nici mai mult, nici mai puțin decât sufletul copiilor noștri. Pentru aceasta încep pervertirea bieților prunci încă de la vremea grădiniței și claselor primare, când trebuie să li se facă… educația sexuală…! Cam de la aceeași vârstă, copilul trebuie învățat că nu există gen feminin și gen masculin, că totu-i de genul neutru, că ei nu au tată și mamă, ci părinte 1 și părinte 2. Cei care ați schimbat buletinele în ultimii ani veți vedea că nu mai sunt menționate pe ele numele părinților. În viitorul apropiat nu va mai fi menționat nici numele posesorului buletinului. Vom fi toți niște numere statistice și atât.
După Revoluție au năvălit peste noi tot felul de indivizi și de secte și s-au opintit ca să ne învețe ce înseamnă a fi creștin, cine este Dumnezeu etc. Parcă am fi fost sălbatici găsiți prin jungla amazoniană, care n-am auzit de Hristos până acum! Pentru ca să ne convingă că dețin adevărul și puterea divină făceau tot felul de scamatorii pe stadioane și în săli, simulau vindecări de bolnavi, vorbire în limbi. Românii i-au ascultat, i-au privit și, cu toleranța specifică dintotdeauna a poporului român, au dat din cap și-au scuipat în sân și au grăit cu înțelepciune: ,,Mare e grădina lui Dumnezeu!”
Au urmat imediat alte valuri de indivizi, care de care mai ,,importanți”. Ne-au luat fabricile, uzinele, combinatele, minele, sondele și tot ce am avut mai de soi pe prețuri de nimic, angajându-se că le retehnologizează, mențin muncitorii în funcție, contribuie la accelerarea economiei noastre naționale. În câțiva ani au tăiat totul și au dat la fier vechi, au scos în șomaj mii de muncitori și oameni cu înaltă calificare, și-au încasat drepturile și s-au dus unde și-a înțărcat nichipercea pruncii. Tot astfel de indivizi ne-au cumpărat pe nimic resursele naturale, minereurile, petrolul, gazele și multe altele. Noi am rămas cu degetul în gură, iar azi importăm până și ace cu gămălie. Extragem petrolul românesc, îl prelucrăm și-l dăm apoi austriecilor să ni-l vândă ca benzină și motorină cu cele mai mari prețuri din Europa. În 1979 am cumpărat o mașină cu 28.000 lei; azi cu 28.000 lei vechi abia cumpăr o jumătate de litru de motorină! Extragem gaze din Marea Neagră, le transportăm în Ungaria și apoi le cumpărăm de acolo!
Dumnezeu îți dă, dar în traistă nu-ți bagă!
Peste patru milioane de români, floarea populației românești, și-au luat lumea în cap, acceptând munci umilitoare, pentru ca să-și câștige existența. Au fost războaie în care am pierdut milioane de tineri. Populația s-a refăcut în câțiva ani, fiindcă veneau din urmă generațiile tinere și completau golurile. Azi ne pleacă tineretul și copiii, populația rămasă în țară e tot mai îmbătrânită și neputincioasă. Puțini se mai întorc în țară ca să se stabilească definitiv; majoritatea își fac rosturile în alte țări. Copii lor mai vorbesc românește în familie și la biserică(dacă se duc!), nepoții nu vor mai ști românește, iar strănepoții își vor aminti că bunicii sau străbunicii lor au provenit dintr-o țară numită….. România!
Toată cultura și civilizația europeană e clădită pe valorile creștine. De două mii de ani pe continentul nostru s-a propoveduit Evanghelia. Scoateți din literatura, din pictura, din sculptura, din muzica europeană și din toate domeniile de creație elementele religioase creștine și va rămâne o ruină! În ultimii ani, Doamna Europă a adus milioane de musulmani, care vor înlocui în câteva decenii populația autohtonă. În 2017 s-au dărâmat în Europa 2.700 de biserici catolice și s-au construit 11.000 de moschei. Statisticile spun că în 2.050 jumătate din populația europeană va fi musulmană. Toate religiile și entitățile religioase venetice au dreptul să se afirme, să se impună, doar creștinii nu au dreptul în multe țări europene să-și afișeze simbolurile lor, precum crucea, icoanele!
Mare tămbălău a fost în ultimii ani cu Familia. Indivizi apăruți peste noapte au vrut să ne facă o mare ,,descoperire”. Au susținut că trebuie admise relațiile intime între doi bărbați, între două femei, între bărbați și copii, ba chiar între oameni și animale. Cu puțin în urmă auzeam că într-o țară nordică, pe care o consideram vârful de lance al civilizației europene, s-au legalizat relațiile sexuale cu… morți. Altfel spus, când te duci la priveghiu, nu trebuie să stai degeaba… ! Dumnezeule Sfinte, cum ne mai poți răbda! Cei din Gomora și Sodoma de altădată erau niște copii pe lângă europenii noștri!
Madam Europa, ca o babă sclerozată care a pierdut demult simțul realității și bunul simț, nu vede, nu aude, dar continuă să spună: ,,Se poate, se poate și așa!”
De la facerea lumii, de mii de ani, așa s-a pomenit, așa a lăsat Dumnezeu: să se împreune bărbatul cu femeia și să alcătuiască o familie, să se iubească, să se ajute reciproc, să dea naștere la prunci, să-i crească, să-i educe, să nu lase făclia vieții să se stingă pe pământ. Este cea mai veche instituție de pe fața pământului, cu continuitate neîntreruptă. Din Familie au răsărit miliarde și miliarde de oameni, care au populat pământul; din Familie au răsărit oamenii de știință și de artă, conducătorii luminați ai popoarelor, muncitorii, țăranii, negustorii, navigatorii, toate categoriile sociale. Din Familie au răsărit copiii, aceste flori ale lumii, care au dus mai departe viața și valorile ei. Din Familia românească au răsărit milioanele de români, care au plămădit conștiința românească cu jertfa vieții lor. Din Familia românească au răsărit bravii luptători români de la Posada, de la Rovine, de la Călugăreni, de la Războieni, de la Baia, de la Codrii Cosminului, de la Plevna, de la Rahova, de la Mărășești, Mărăști, Oituz și din alte locuri de sfântă aducere aminte. Din Familia Românească au răsărit scriitorii, poeții, pictorii, muzicienii, sculptorii, inventatorii, oamenii de știință și de artă, tehnicienii cu înaltă calificare, muncitorii și țăranii. Din Familia românească au răsărit sfinții români, ocrotitori ai țării și ai neamului românesc. Familia Românească a asigurat căldura căminului părintesc pentru toți românii risipiți în lumea întreagă. Familia românească, alături de Biserica Românească, Ortodoxă, au fost stâlpii de rezistență și de identitate ai Neamului Românesc la vreme de restriște și de bucurie, la vreme de grele încercări.
Și tocmai Familia Românească vor s-o distrugă! Aceasta mai rămăsese nesurpată!
Cu doi ani în urmă peste trei milioane de români au dat semnătură că vor să fie modificată Constituția și să fie scrisă clar definiția Familiei ca ,,unirea dintre un bărbat și o femeie”. Mulți s-au luptat să boicoteze acea lucrare. Nu au avut șanse. Peste trei milioane de români și-au dat seama de importanța problemei, au pus mâna pe condei șu au semnat că sunt de acord cu referendumul. Cinste lor! Adevărați români și adevărați creștini. Mulțumim cordial enoriașilor noștri, care au semnat în număr imens. Aproape nu a fost casă de la care să nu se ia măcar o semnătură. Mulțumim cordial enoriașilor noștri, care au mers din casă în casă și au completat listele respective. Dumnezeu să le răsplătească tuturor!
Iată că au trecut doi ani și dosarul cu semnăturile pentru referendum a trecut pe la toate forurile competente și, într-un târziu. Parlamentul țării a aprobat ținerea referendumului solicitat. Curtea Constituțională a fost de acord, așa că s-a demarat acțiunea. În zilele de 6-7 octombrie, în toată țara, cât și în comunitățile românești din străinătate se va vota. Vom fi întrebați dacă suntem de acord cu hotărârea Parlamentului de a se introduce în Constituție noua definiție a familiei, ca unire dintre bărbat și femeie. Cu siguranță că majoritatea votanților se vor declara de acord și vor pune ștampila pe DA. Problema cea mai grea este alta: numărul votanților. Conform legii, aceștia trebuie să depășească numărul de șase milioane.
Dacă nu se depășește numărul de șase milioane, totul se prăbușește! Vor trebui recunoscute ca legale căsătoriile între bărbați și căsătoriile între femei. Cu siguranță că vor avea tupeul să vină și la biserică să se cunune religios. Preotul va fi amendat, apoi condamnat că a refuzat să cunune pe Ion cu Gheorghe și pe Mărița cu Joița. Asta în prima fază. Într-a doua, Gioni va vrea să se însoare cu cățeaua, iar Marghioala cu armăsarul.
Oameni buni, lăsați toate și ieșiți la vot. De votul Dumneavoastră depinde Familia românească pentru mulți ani de aici înainte. Ne vor judeca mâine copiii și nepoții noștri că am fost lași, că am fost nemernici și nu ne-am ostenit să facem acest efort. În urmă cu o sută de ani, la Mărășești, Mărăști și Oituz, românii au spus nemților: ,,Pe aici nu se trece!” Și nemții n-au trecut. A rămas în urmă un câmp de morți, dar invadatorii au luat-o la sănătoasa. Și azi se cutremură, când aud de aceste localități. Știu ei de ce! Generația noastră nu trebuie să tragă cu pușca sau cu mitraliera, ci cu ștampila pe buletinul de vot. Mai ușor de așa nu se poate. Prin votul Dumneavoastră veți spune: ,,E destul! S-a umplut paharul! Duceți-vă-n lumea largă, dar nu ne spurcați casele, altarele și sufletele! Și răbdarea noastră are limite!”
Haideți să le arătăm că avem demnitate de oameni și conștiință de creștini!
Vă rog frumos, aveți prilejul să-mi dovediți că n-am greșit, fiindcă v-am iubit atât!
*
Sfaturi părintești. Din scrierile Fericitului Augustin am selectat câteva sfaturi cu privire la Dureri și bucurii. Iată-le:
,, Scrie-ți durerile pe nisip… ca să vină apa să le înghită și furtuna să le împrăștie… să vină vântul să le spulbere, ca să le uiți, ca să le treci ca și cum ai răsfoi o carte, să alungi amarul din inimă și lacrima sărată de pe obraz...
Scrie-ți durerile pe nisip ca să nu dureze... să vină timpul bun și să nu mai știi de ele... să se risipească în apa mării și valurile să le spargă în bucăți și să le ducă departe, atât de departe încât nimeni să nu le poată găsi… Învață lecția, dar nu grava amprenta necazului în inima ta. Uită, lasă, iartă, alungă necazul, nefericirea și caută lumina. Nu sta în întuneric unde-i doar umezeală și mucegai.
Scrie-ți durerile pe nisip și lasă soarele amiezii să le usuce și pașii străinilor să le calce dus întors, până nu mai rămâne nimic din ele, nici măcar amintirea că au fost acolo... lasă-le să moară în arșița zilei ca să nu te mai doară, iar rana lor să nu te mai cunoască, să cadă și ultima coajă și locul să se vindece… Marea șterge orice urmă de pe nisipul proaspăt scris, iar țărmul așteaptă un alt scriitor îndurerat care are nevoie de vindecare...
Tu nu mai ești demult la țărmul mării...
Scrie-ți bucuriile pe stâncă, pentru ca să rămână, să nu le uiți și să fii recunoscător veșnic pentru toate binecuvântările pe care le-ai primit în viața ta… timpul să nu le șteargă, ploaia să nu le strice, vântul să nu le destrame și marea să nu le ajungă… să le ai amintiri plăcute, bine păstrate în peretele inimii tale care saltă cu frenezie și prospețime de gânduri frumoase și curate,pe care să le traduci în bunătate...
Scrie-ți bucuriile pe stâncă și udă-le cu lacrimile recunoștinței tale pentru ca toți să știe că sunt ale tale și nimeni să nu ți le fure... uimește pe toți cu bunătatea din inima ta și fă-i să-și dorească să caute propria lor stâncă unde să-și scrie propriile bucurii... inspiră-i pe toți cu bucuriile tale, fă-le contagioase, dă-le și lor, scrieți împreună povești frumoase pe stânci cât mai înalte… Nu uita că bucuria se împarte, se dăruiește cu generozitate boierească și transmite o vibrație caldă, de la o inimă la alta....
Scrie-ți bucuriile pe stâncă pentru ca să le ai întotdeauna ca pildă a binelui, ca să poți depăși orice obstacol, ca să te întărești cu ele atunci când viața te încearcă… Bucuriile sunt cârjele noastre atunci când avem aripi prea scurte pentru înălțimile vieții… sunt vâslele cu care străbatem marea învolburată, sunt mâini întinse din înalt care ne ridică când ne afundăm în nisipuri mișcătoare...
Scrie-ți bucuriile pe stâncă pentru că viața ta luminoasă să fie model copiilor și nepoților tăi, să-i tragă pe toți în sus, să le fie prilej de mândrie bună și far călăuzitor pe mări liniștite... scrie cu demnitate despre toate care te-au făcut OM și nu uita să fii omenos cu cei ce te-au ajutat să devii bun și demn toată viața ta... Bucură-te de tot ce scrii și roagă-te să ai înțelepciunea de a înțelege pentru ce ți-au fost date toate la un moment dat...
Scrie-ți durerile pe nisip și bucuriile pe stâncă, pentru ca să cerni viața ta și să păstrezi doar ceea ce-ți este de folos, ca să crești frumos și demn ca un copac cu rădăcini puternice și vârf spre cer...
*
File de jurnal – 16 mai 1982. ,,La biserica de la Malovăț s-au terminat lucrările de zidărie. I-am făcut ieri plata zidarului și a plecat. Toată ziua s-a muncit însă la curățenia bisericii. Au fost vreo zece persoane, dintre care două au venit din Severin. A ieșit un lucru frumos, astfel că azi am putut oficia Sf. Liturghie.
Pe rețeaua PECO București - Timișoara au fost arestate 90 de persoane. A fost descoperită o afacere de ordinul zecilor de milioane. Șeful de depozit de la Timișoara s-a spânzurat, iar doi subalterni ai săi au înnebunit. Printre cei arestați din Severin este și Z. C., fost coleg al meu de liceu. I s-a găsit aur și multă valută. A declarat că-i dădea șefului său câte 1.000 lei zilnic ,,ciubuc”. Din câte am înțeles eu, escrocheria lor se reducea la reglarea pompelor astfel încât să indice mai mult decât debitul real. Nu era destul că avem cota de 15 litri/lună! Diferența o vindeau la străini. În afară de aceasta, se recurgea și la falsificarea cifrei octanice a benzinei. Z. C. în liceu era foarte slab la carte. În schimb, avea mașină și fetele roiau în jurul lui. În ultima vreme, dacă-l salutam nu-mi mai răspundea. Dacă-mi arunca vreo privire sfidătoare era mult. Venise precum Dinu Păturică în urmă cu vreo zece ani de prin părțile Vâlcei sau Argeșului și acum avea mașină, apartament, lucruri de tot felul și prețul și câteva mii în lei sau valută. Săracul băiețel!
Mamei mele i-a venit amendă de 1.500 lei pentru că nu și-a făcut normele la CAP. A fost operată recent de cancer la sân, i-au extirpat sânul și încă nu s-a vindecat deplin. Pentru o zi de muncă la colectiv se plătește 2 lei! Nu am altă soluție decât să fac câteva memorii. Dacă nu se va putea rezolva, îi voi plăti amenda; aceasta și cele ce vor urma. Dacă se va ajunge însă ca să fie judecată și condamnată pentru parazitism și vagabondaj, așa cum este ,,regula”, conform legii, voi înțelege pe deplin că nu voi mai putea face parte din această societate și voi cere plecarea definitivă din țară. Dacă într-un an nu voi obține aceasta pe cale legală, îmi voi risca viața și libertatea prin trecerea clandestină a graniței și apoi voi cere întregirea familiei prin greva foamei. Nu cred că ar putea fi o bătaie de joc mai mare ce mi s-ar putea face, având în vedere boala mamei pe de o parte și volumul de contracte pe tot felul de produse ce trebuie să le dăm statului în cursul acestui an, pe de altă parte.
Poate o da Dumnezeu să nu se ajungă până acolo!
Circulă un banc. Se zice că după o festivitate, participanții au jucat Hora Unirii. Era și președintele și patriarhul. La un moment dat, președintele a strigat: ,,Așa, tată, hopa, hopa,/Ajunsei să joc cu popa!” La aceasta patriarhul a replicat: ,,Așa, tată, hopa, hop,/ Tu-i omori și eu i-ngrop!” Haz de necaz!”
*
Mă iartă, copile! O emoționantă poezie am găsit pe internet cu acest titlu. În ea se regăsesc mulți bătrâni de-ai noștri, dar și mulți tineri. Păcat că autorul a uitat să se semneze:
,,Te rog, nu-ţi fie silă, că tremurându-mi mâna,
Când vreau să mă hrănesc, mă murdăresc pe faţă!
...Când erai mic, cu ea, eu te ştergeam întruna,
Şi îţi dădeam, băiete, ca să mănânci dulceaţă...!
Când tot repet o frază, nu te-amărî pe mine,
Că-ndrug aceleași vorbe, până ce oboseşti!
...Când erai mic, copile, eu gânguream cu tine,
Şi repetam cuvinte, să-nveţi ca să vorbeşti...!
Știu că te enervezi, când mergem la plimbare,
Iar paşii mei greoi mă țin, pierdut, în urmă!
...Când erai mic, băiete, te căram în spinare,
Şi nu ştiam, atunci, că trupul meu se curmă...!
Ştiu că nu mă suporţi să am faţa nerasă,
Să fiu mai ponosit, cu părul ca o claie!
...Când erai mic, copile, şi-acuma mă apasă,
Trezeai tot universul ca să nu intri-n baie...!
Ştiu că îţi tulbur somnul, durerile mă seacă,
Şi tot mai grea îmi pare, acuma, bătrâneţea!
...Când erai mic, băiete, dormeam pe la prisacă,
Că-n ţipetele tale, trecurăm tinereţea…!
Mă iartă, tu, copile, că azi îţi sunt povară,
Că nu mai am putere... hai, mergi şi te-odihneşte!
Şi să nu uiţi, băiete..., îţi spun a mia oară:
Că tot ce este viaţă, se trece, -mbătrâneşte…!”
*
Părintele Hogea ne-a obișnuit cu un anumit fel de lectură prin cele câteva cărți pe care le-a publicat până acum. Cărțile sale s-au zămislit pe-ncetul, sub forma unor tablete publicate pe facebook, - uneori aproape în fiecare zi câte una -, citite și recitite de nenumărați iubitori de frumos și de înțelepciune. Autorul a luat aminte la sugestiile și observațiile cititorilor, și-a revăzut uneori textele și le-a reformulat, în așa fel ca ele să fie înțelese și de cei învățați și de cei mai puțin învățați. A căpătat experiență în comunicarea cu oameni cunoscuți și necunoscuți și a făcut misiune pastorală de tip nou, așa cum nu învățase în școală să o facă.
În scrierile sale nu întâlnim limbajul sec, doct, accesibil unui număr restrâns de inițiați. El propovăduiește învățătura creștină pe înțelesul tuturor, ceea ce este conform cu îndemnul Mântuitorului dat Sfinților Apostoli.
Părintele Hogea își păstrează demnitatea, seriozitatea și statutul de preot în acest gen de comunicare. Strecoară însă, cu dibăcie și inteligență, ironii, glume, jocuri de cuvinte și de idei, care constituie sarea și piperul scrierilor sale. Nu pierde niciodată controlul situațiilor, nu cade în capcanele unui limbaj suburban, nu deviază de la învățătura creștină, fie cea dogmatică, fie cea morală. Timpul nu reușește cu ușurință să-ți șteargă din memorie textele și imaginile create de Părintele Hogea.
Nu știu dacă textele sale sunt literatură, dar sunt sigur că ele constituie o formă de pastorație, de misiune preoțească adaptată vremii noastre, lumii de azi.
Cu siguranță că și Sfinții Apostoli și Sfinții Părinți ar fi apelat la mijloacele moderne de comunicare pentru ca să-și răspândească învățătura, dacă la vremea lor ar fi existat asemenea mijloace. Dacă ar fi avut un asemenea acces, cu siguranță că astăzi numărul creștinilor ar fi depășit demult jumătate din populația lumii.
*
Zâmbete. ☺Pe vremea împăratului Ludovic al XIV-lea al Franței, circulația în Paris era un adevărat calvar. Apăruse moda ca doamnele să iasă la plimbare, conducându-și fiecare trăsura. Desigur, trăsurile erau împodobite cu tot felul de ornamente, erau chiar spoite cu aur, iar caii înzorzonați cu hamuri și podoabe scumpe. Pe lângă propriile haine și podoabe, cu caii și trăsurile doamnele arătau cât de bogate sunt. Problema consta în faptul că doamnele nu puteau să strunească roibii, așa încât se produceau numeroase accidente soldate cu morți și răniți. Toate încercările stăpânirii de a pune capăt acestor situații au dat greș. Într-o zi a venit la palat o scrisoare de la un necunoscut. Acesta îi scria împăratului că, dacă-l pune pe el ministru de interne, în două zile rezolvă problema circulației în Paris. Autorul scrisorii a fost chemat imediat la palat și a fost pus ministru de interne. Noul ministru a redactat un decret pe care l-a dat împăratului să-l semneze. În decret scria că, începând de a doua zi după publicarea decretului, nu mai au voie să conducă mijloacele de transport decât doamnele trecute de 30 de ani. De a doua zi străzile Parisului erau aproape pustii, liniștea fiind tulburată din când în când de câte o trăsură condusă de vreun bărbat. Nici o doamnă din Paris nu împlinise 30 de ani! Așa da!
*
Sănătate, pace și bucurii să vă dea Dumnezeu!
|
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda 9/23/2018 |
Contact: |
|
|
