Descrieri comparative despre Limba Engleză si Limba Română
Întâi despre engleză:
Desigur, Shakespeare a jucat un rol covârşitor în dezvoltarea limbii engleze, dar pe timpul lui se ştie că engleza nu era o limbă internaţională. în Europa acest rol ÎI juca, la acea vreme, limba latină, iar, din sec. al XIX-lea,până după cel de-al doilea război mondial, franceza devenise deja limba numărul unu pe Terra. Aproape brusc, odată cu Înfiinţarea ONU-lui în anul 1945 şi cu stabilirea sediului acestuia la New York, franceza şi-a pierdut prioritatea şi limba engleză a început să se impună din ce în ce mai puternic şi mai rapid. Dar şi alţi factori au contribuit considerabil la răspândirea ei. Este suficient să amintim numărul mare al populaţiei din fostele colonii britanice, faptul că Anglia devenise regina mărilor şi a oceanelor, iar ulterior factorul decisiv a fost lansarea dolarului ca moneda cea mai importantă a omenirii (o consecinţă a faptului că, devenind puterea industrială cea mai mare din lume, USA şi-a dezvoltat şi cele mai mari, mai puternice şi mai numeroase bănci, de toate tipurile). Miile de filme americane şi engleze, răspândite pe tot globul, muzica uşoară din aceste ţări, au contribuit de asemenea la răspândirea limbii engleze. Desigur, nu spun aici ceva absolut nou, deoarece aceste cauze sunt deja cunoscute şi au mai fost explicate detaliat şi de alţii înainte.
S-a vorbit însă mai puţin despre felul cum particularităţile lingvistice ale aceştei limbi germanice din grupul vestic au jucat, la rândul lor, un rol esenţial. Dacă am considera engleza după caracteristicile ei fonetice, ortografice şi lexicale, ea ar fi departe de a îndeplini rolul unei limbi ideale, cu atât mai puţin rolul de limbă internaţională de prim rang, mai ales dacă ţinem seama că engleza nu are reguli exacte de pronunţie, precum franceza, spaniola ori germana (practic, ea nu are reguli ferme de pronunţie, fiecare cuvânt trebuie învăţat separat cum se scrie şi cum se citeşte, iar substantivele proprii, numele de persoane, denumirile geografice etc., vor trebui în mod obligatoriu spell-uite, adică dictate literă cu literă). însăşi topica frazei este rigidă, căci nu prea ne permite să schimbăm, după bunul nostru plac, locul părţilor de vorbire în propoziţii şi fraze ca în alte limbi, iar dacă ne referim la fonetică, engleza rămâne una dintre cele mai dificile de pronunţat, având 9-11 vocale, numeroşi diftongi şi 22-26 consoane (opinii lingvistice diferite), 2 semiconsoane (singura, împreună cu islandeza, din grupul germanic, care a păstrat spirantele dentale surdă şi sonoră; aspiraţia care însoţeşte realizarea fonetică a oclusivelor nu are nici ea rol distinctiv); accent fonologie dificil, cu pauze şi intonaţii distinctive, o limbă foarte idiomatică, cu multe polisemantisme care, de obicei, dau mare bătaie de cap traducătorilor ce pot încurca lesne polisemiile; un idiom cu extrem de numeroase idiolecte, cu numeroase cuvinte omofone şi omonime, cu numeroşi „false friends” foarte derutanţi, ce pot produce uşor confuzii vorbitorilor români etc., etc. în plus, numeroşi lingvişti - într-un fel exagerat sau nu - au considerat franceza, italiana şi spaniola mai muzicale şi mai uşor de pronunţat decât engleza şi, de aceea, cu mult mai îndreptăţite de a fi, oricare din ele, numărul unu pe glob. Am auzit chiar şi afirmaţia - perfect plauzibilă - că, în cazul în care Germania hitleristă ar fi câştigat ultimul război mondial, atunci în mod categoric germana ar fi fost astăzi limba internaţională care ar fi ocupat primul loc. Realitatea este că nu s-a întâmplat aşa şi că, în pofida dorinţei anglofobilor, cu toate neajunsurile ei, de „limbă destrăbălată”, cum i-au zis unii, engleza s-a impus cu fermitate drept limba mondială a secolului al XX-lea, vorbită ca idiom matern de peste 700 de milioane de oameni, devenind preferata limbă oficială şi de lucru a Adunării Generale a ONU, cu şanse mari de a-şi menţine prioritatea şi în secolul/secolele următor/ următoare (nu este obligatoriu ca o limbă să domine toate secolele).
Dar cred că, folosind din nou termeni ştiinţifici şi trecând peste defectele ei, una din marile cauze pentru care limba din arhipelagul britanic s-a impus cu atâta forţă este acea calitate extraordinară a englezei - şi anume caracterul ei de limbă analitică, după unele păreri, ori de limbă aglutinantă foarte economică şi simplă, după alte păreri, tinzând spre tipul izolant (rol foarte important al auxiliarelor şi al tuturor tipurilor de modificatori). Ştiţi ce înseamnă aceasta? înseamnă că engleza este foarte economică la vorbit şi foarte simplă, situându-se, din punct de vedere tipologic, între caracteristicile mongolei şi ale chinezei şi având tendinţa ştergerii graniţelor între părţile de vorbire (unele cuvinte pot trece simplu de la o parte de vorbire la alta, precum în chineza modernă). Mai înseamnă că, în cuvinte scurte şi în fraze incredibil de con-centrate, putem spune multe şi putem vorbi mai rapid şi mai legat decât în alte limbi.
Comparaţi, de pildă, un text de aproximativ cinci cuvinte englezeşti, cu traducerea lui în română sau franceză... Traducând cele cinci cuvinte în aceste două limbi, constatăm că textul apare în general cu mult mai lung, necesitând zece sau douăsprezece cuvinte pentru a acoperi exact înţelesul formulat în engleză. Aşa se explică de ce anglofonii vorbesc destul de rapid şi degajat, fără multe câcâieli, majoritatea vorbitorilor (mai ales dacă sunt culţi) imprimându-i limbii lui Shakespeare o impresionantă muzicalitate, un ton ferm şi bărbătesc în timpul conversaţiilor. în plus, engleza dispune de un lexic foarte bogat - cca 250.000 de cuvinte simple ce pot servi ca bază pentru o pluritudine de derivate şi de juxtapuneri, la rândul lor productive, admiţând creaţii noi prin combinaţii foarte maleabile.
De asemenea, gramatica este ceva mai simplă decât în alte limbi. Nu putem trece cu vederea că engleza este totodată şi o limbă mixtă, având cca. jumătate de vocabular de origine romanică, puternic influenţată de franceză, deşi vocabularul esenţial este germanic, permiţând în continuare împrumuturi din limbi clasice (latina, greaca) ori din multe limbi moderne: franceza, italiana, spaniola, portugheza, olandeza, iar în America din limbile amerindienilor - ş.a. Influenţa franceză asupra englezei a fost foarte mare, îndeosebi la curte, în administraţie, în învăţământ, în biserică şi literatură (să nu uităm că din 1066, timp de două secole, franceza a fost limba oficială a Angliei şi nicidecum engleza!).
Din cauza împrumuturilor multiple, engleza americană a devenit chiar şi mai bogată decât cea britanică (The King's English), dezvoltând în paralel un slang încărcat, însoţit de interesante argouri, ca să nu mai vorbim de importantele variante ale unui complex limbaj tehnic, printre care limbajul computerelor, limbaj în continuă îmbogăţire şi evoluţie, ce se foloseşte exclusiv în engleză. Computer language a fost standardizat în orice ţară a lumii numai în engleză, fără a mai fi tradus. Cert mai este că, în ciuda tuturor dificultăţilor, toţi copiii emigranţilor veniţi în America deprind limba oficială extrem de repede, ajungând până într-acolo să-şi uite limba părinţilor. Cu alte cuvinte, engleza atrage într-un fel misterios pe toată lumea, aproape fiecare pământean dorind să o ştie cât de cât. în acest sens, s-a vorbit despre vraja hipnotică a limbii engleze, hotărâtă de Dumnezeu ca limbă planetară.
Şi totuşi, la orizont, apare un mare „inamic”, puternic şi serios, al englezei, care, după unii specialişti, ar putea-o detrona într-un viitor mai mult sau mai puţin apropiat. Este vorba de limba spaniolă care se răspândeşte cu o viteză incredibilă chiar în interiorul Statelor Unite. Dacă nimeni nu va putea opri asaltul spontan al spaniolei, care se dă cu putere de la sud la nord, atunci la sfârşitul secolului următor sau chiar mai curând, numai 40-45% din americani vor mai vorbi englezeşte. în acest caz, întreaga lume modernă s-ar putea vedea silită să-şi aleagă o nouă „Miss Univers” între limbi, cea nouă detronând-o pe cea veche. Există şi legi lingvistice ciudate pe care, după cum se vede, oamenii le cunosc încă prea puţin.
Despre limba română:
Limba română este cel mai mândru şi mai frumos monument pe care latinitatea l-a ridicat în estul Europei. Armonia ei aminteşte de dulceaţa severă a limbii strămoşilor noştri latini, veniţi prin aceste locuri din Roma, acum două mii de ani. Cursivitatea şi bogăţia ei nu sunt cu nimic mai prejos de cea a limbii franceze, din care fluviul lingvistic românesc s-a alimentat selectiv până la refuz.
Uşoara ei asprime, aproape lusitană, păstrează ceva din patina idiomului geto-dac, iar sporovăiala specific românească, plină de înţelepciune şi de veselă spontaneitate, o face egală în sonorităţi cu incantaţiile melodice ale italianei şi spaniolei. Afinitatea ei firească faţă de nou şi repeziciunea cu care adoptă toate neologismele de ultimă oră o fac tot atât de modernă, tot atât de bogată în termeni internaţionali pe cât este engleza, limba cea mai vorbită pe glob în zilele noastre.
Dar, mai presus de toate acestea, lipsită aproape complet de barierele dialectale ale surorilor ei neolatine şi chiar ale englezei, limba română păstrează de veacuri o unitate şi exactitate lexicală uluitoare, cimentată de vicisitudinile istoriei, însuşire cu care nici o altă limbă nu se poate mândri întotdeauna.
--------------------------------
Cristian Petru BĂLAN
Glen Ellyn, Illinois, SUA
|
Cristian Petru Balan 9/20/2018 |
Contact: |
|
|
