Graiuri personale și grăiri în deşert
Așa cum fără aer şi fără apă nu putem via, nu putem exista ca fiinţă vie, tot aşa nici fără limbă, organism social, nu putem exista ca fiinţă socială. Pentru a ne exprima , în vorbă sau în scris, luăm din această comoară comună, atât cât ne trebuie, în limitele educaţiei şi culturii personale, într-un stil personal. Nu e greşit dacă spunem, că fiecare are un grai personal.
Mult e dulce şi frumoasă limba ce-o vorbim! In fond, limba română, este , mai mult sau mai puţin , patria fiecăruia, nu numai a poetului Nichita Stănescu. De aceea trebuie să avem grijă de ea, vorbind-o corect morfologic, sintactic şi semantic.
Sunt situaţii când, cerinţele unei funcţii temporare, profesionale, politice etc. forţează limitele limbajului nostru, şi , necunoscând sensul unor cuvinte şi expresii, graiul personal devine de neînţeles. Un exemplu ( nu e singurul) ar fi doamna Viorica Vasilica Dăncilă care, din poziţia de prim-ministru, uneori grăieşte într-un grai personal alterat, pe care criticii, pe bună dreptate, îl numesc “dancilez”, sau limba “dancileză”!
Dar, şi cu un înalt nivel de educaţie şi un limbaj bogat ( chiar poliglot), vorbind corect, morfologic, sintactic, semantic, se poate realiza un discurs, fără cap, trup şi coadă, căzând în boală grăirii în deşert. Cititorii sau ascultătorii ori nu vor înţelege nimic, ori va înţelege fiecare ce-a putut, ce-a vrut…
La Întâlnirea Internaţională a Tinerilor Ortodocşi, ITO 2018, Sibiu, 6-9 septembrie, dl.Emil Hurezeanu, invitat de onoare, sibian getbeget, creştin ortodox şi ambasador la României în Germania, ne-a oferit o mostră de grăire în deşert, de înalt nivel!
Părintele Constantin Necula, ca dirijorul înainte unui concert, a acordat emoţional, vorbitorul şi auditoriul, făcând să răsune în sală, dintr-un aparat de radio vechi, vocea d-lui Hurezeanu, “ Aici Radio Europa Liberă”, din acele vremuri de luptă pe fronturile războiului rece. D-lui Hurezeanu, vădit emoţionat, i s-au umezit ochii şi, puţin a lipsit, să nu-l podidească plânsul.
Dar şi-a revenit, s-a sculat în picioare şi a început să cuvânte, cu frumoase înflorituri, plimbând auditoriul pe uliţele istoriei, trecute şi prezente, făcând şi comparaţii nepotrivite, ca cea dintre Mihai Viteazul şi Andrei Şaguna. Primul , un personaj mai mult “ cinematografic” ( zice dl.Hurezeanu) , ar fi făcut mai puţin decât Andrei Şaguna , de care se vobeste mai puţin. Lucrările celor două personalităţi, contribuţii la viitoare Mare Unire, sunt diferite. Cu preţul vieţii, Mihai Viteazul a aruncat seminţele Unirii, în toate provinciile româneşti, astfel ca urmaşii ( inclusiv Mitropolitiul Andrei Şaguna) să aibă ce să lucreze.
Dar, de ce n-ar deveni şi Mitropolitul Andrei Şaguna un personaj cinematografic? Ambianţa ITO 2018, ar fi fost foarte potrivită ca Excelenţa Sa, dl.ambasador, curajos, să arunce o provocare cinematografiei româneşti actuale, sugerând realizarea unor filme în duh creştin-ortodox, despre Andrei Şaguna, Constantain Brancoveanu, Antim Ivireanu etc. Că avem atâţia tineri regizori premiaţi! Dar cine ar indrăzni asemenea producţii? Lumea cinematografică europeană (inclusiv cea românească) şi mondială, corect-politică, şi publicul așișderea, preferă nesfinţii şi nesfinţenia, nu jertfa întru Hristos şi sfinţii.
Pentru că ascultătorii erau creștin-ortodocsi, Dl.Hurezeanu şi-a marcat discursul cu o cruce!
Nu , nu e vorba de semnul crucii, făcut cu mâna dreaptă, potrivit în asemenea circumstanţe, ci o cruce spirituală. Le-a vorbit tinerilor frumoşi despre mediu spiritual global în care trăiesc, axa orizontală a prezentului, în care trebuie să colaboreze spiritual cu catolicii, greco-catolicii, protestanţii etc., până în America, mai puţin creştină (izvor nesecat de secte, puternic yoghină, psihiatrică etc. – nota mea), cu musulmanii, şi până în India, cu budiştii s.a.m.d. Mai rămânea să adauge că, în fond, toţi cred în acelaşi dumnezeu.
Pe axa verticală i-a aşezat pe cei care au trecut la cele veşnice şi care , de fapt , trăiesc! Dovadă ar fi florile de pe mormintele lor, naturale, proaspete, de piatră, de metal etc. Aceştia ar fi duhovnicii pe care trebuie să-i caute tinerii ortodocşi. Exemplificând, după Mitropolitul Andrei Şaguna, Mitropolitul Nicolae Bălan , dl.Hurezeanu i-a adăugat pe Ernest Renan ( care a scris o viaţă a lui Isus cel istoric; o fi altcineva, nu Iisus, Dumnezeu adevărat şi Om adevart), Jean-Paul Sartre, Simone de Beauvoir… Câteva exemple din cimitirele pariziene Pere Lachaise şi Montparnasse. Dacă trecea Canalul Mânecii, la Londra, l-ar fi descoperit pe Karl Marx, în cimitirul Highgate, pe al cărui mormânt, florile sunt mereu proapspete. Este un duhovnic foarte la modă în mileniul trei.
O cruce spirituală pan-ecumenistă (şi ceva în plus!), şi pe orizontală şi pe verticală. Aşa se întâmplă când , imparţial ca românul în toate taberele, vrei să împaci toate caprele şi toate verzele.
Pe chipurile ascultătorilor , tineri ortodocşi, preoţi, prelaţi se putea citi nedumerirea, confuzia. La sfârşitul cuvântării, abil, părintele Necula, i-a readus pe toţi pe tărâmul ortodoxiei.
Şi “ dancileza” doamnei Dancilă şi “ hurezeana” domnului Hurezeanu, chiar dacă merg pe căi diferite, au acelaşi punct de întâlnire: confuzia!
Tatăl minciunii adoră confuzia!
Nicușor Gliga
București, 18 septembrie 2018
Sf. Eumenie, Ep. Gortinei; Sf. Mc. Ariadna
|
