”Povești despre lume și… fum”
Poate că o să vă mire subiectul, poate că nu, dar eu, recunosc, duhănesc şi îmi promit mereu că n-o să mai ”beau” tutun, deşi e vorbă-n vânt, doamnelor şi domnilor. Aşa că o să atac direct subiectul, fiindcă pe pământul acesta sunt fumători câtă frunză şi iarbă. Tutunului, țigării sau pipei li s-au dedicat catrene, ele făcând parte din universul nostru cotidian. Nu ştiu dacă toţi poeţii care au ”nemurit” ţigara erau neapărat fumători, dar cu certitudine au recunoscut-o ca pe o prezenţă în viaţa oamenilor. Am ales în acest sens o poezie de Jacques Prévert în traducerea lui Gellu Naum, intitulată ”Cafeaua de dimineaţă”:
”El şi-a pus cafeaua/ liniştit în ceaşcă,/ laptele l-a pus/în ceaşca de cafea,/ zahărul l-a pus/în cafeaua cu lapte/ şi cu linguriţa/ l-a amestecat./ A băut cafeaua,/ ceaşca a lăsat/ fără să-mi vorbească./ A scos o ţigară,/a fumat tăcut, /s-a jucat cu fumul/ – cercuri a făcut –/ a pus, calm,/ tot scrumul/într-o scrumieră/ fără să-mi vorbească./ Fără să mă privească./ Și s-a ridicat,/ şi-a pus pălăria/ cu un gest distrat,/ şi-a luat pe umeri/mantaua de ploaie,/ pentru că ploua,/ apoi a plecat./ A plecat în ploaie/ fără să-mi vorbească./Fără să mă privească./ (şi atunci mi-am strâns/ fruntea grea în palme/ şi am plâns…/ am plâns…)”
tutunEi, doamnelor şi domnilor, de la poezie trecem totuşi la proza vieţii, la damnata sau, de ce nu, romantica ţigară, cea care a cucerit lumea mai repede decât orice altă invenţie, ceaa ce i-a determinat pe producătorii de ţigări să se întreacă în a-şi boteza produsele cu nume sofisticate, dar foarte sonore, menite să atragă fumătorul. Cercetând documente şi informându-mă ”pe surse”, ca să fiu în ton cu moda, există dovezi că tutunul a început să fie cultivat în America acum 6.000 de ani, iar din surse istorice aflăm că prin mileniul al III-lea î. Hr., în cealaltă parte a lumii, egiptenii foloseau în ritualuri fumul, arzând ierburi şi tămâie în ceremoniile sacrificiilor. În urma cercetărilor, în mormântul lui Ramses al II-lea s-au descoperit frunze de tutun, fapt care ridică numeroase întrebări asupra prezenţei acestei plante. Primele semne ale practicii actuale a fumatului apar în civilizaţiile maya şi aztecă prin secolul I î. Hr., când frunzele de tutun erau răsucite sau erau îndesate în vlăstare rigide de bambus. Ştim sigur că în civilizaţiile amerindiene, atât din America de Sud, cât şi America de Nord, oamenii au fumat punându-şi tutunul în pipe sau l-au folosit pentru otrăvirea vârfurilor săgeţilor, numindu-l petum. Indigenii îl cultivau în insulele Tobago (Antilele Mici), incaşii şi aztecii îl fumau zilnic sau la marile sărbători religioase. Grecii şi romanii se pare că fumau plante aromate cum ar fi piperul, eucaliptul, menta. Pentru că ”pachetul” de informaţii este consistent, am să mă opresc aici, nu înainte de a crea un alt moment dedicat poeziei, poate un moment de răgaz, eu nu spun răgaz de o ţigară sau de o pipă, fiindcă e interzis fumatul cam peste tot şi nu vreau să supăr pe cineva (nu aceasta e intenţia mea!), ci un răgaz de a citi un sonet semnat de Charles Baudelaire, din volumul ”Paradisurile artificiale. Despre vin şi haşiş”, apărut la Editura Art în 2010:
Bântuitul: ”Fâşii de văluri negre pe soare se aştern./ Tu, lună-a vieţii mele, înfăşoară-te-n umbră;/ Te culcă, sau fumează, fii mută şi fii sumbră;/ Cufundă-te în hăul urâtului etern;/ Aşa îmi placi! Şi totuşi, vezi tu, dac-ai voi/ Asemeni unui astru ce, şters, din umbră vine,/ Să te răsfeţi prin locuri de nebunie pline,/ Pumnal frumos, ei bine, din teacă poţi ţâşni!/ În ochii tăi aprinde lumini din lampadare,/ Aprinde pofte-n ochii golanilor, murdare./ Mă-mbată tot ce-mi dărui: dureri sau vis spumos;/ Fii tot ce vrei, fii noapte sau roşie-auroră,/În mine, orice fibră te-ntâmpină voios:/ O, Belzebut, întreaga-mi făptură te adoră!”
pipaDoamnelor şi domnilor, continuăm povestea tutunului şi nu este o invitaţie sau o tentaţie la ţigară, pipă sau chiar narghilea, ci doar o poveste şi pentru fumători dar şi pentru nefumători. Recunosc că tutunul este o mare tentaţie (să nu spunem viciu, că dăm câştig de cauză nefumătorilor!), chiar dacă restricţiile de a fuma într-un loc sau altul s-au înmulţit, iar acum ne-au învins, scoțându-ne în stradă. Dar şi aşa fumătorul nu se lasă învins, pentru că nu se lasă convins să renunţe. Sunt fumători de ţigară electronică, adică se cam păcălesc singuri pentru că fumatul înseamnă până la urmă consum de tutun. Dar, gata cu pălăvrăgeala, că nu face bine nimănui, şi vom continua istoria tutunului de-a lungul timpului. Povești despre lume și… fum!
Gravură de epocă – Expediția lui Cristofor Columb
Gravură de epocă – Expediția lui Cristofor Columb
În anul 1492 Cristofor Columb face prima expediție și pleacă din portul Palos de la Frontera cu navele Santa Maria – de aproximativ 30 metri lungime, care erau sub comanda sa, Pinta și Nina – două caravele mici de aproximativ 15 m lungime. Cele două nave mai mici erau comandate de către Martín Alonso Pinzón și fratele său Vicente Yańez Pinzón și aveau la bord 90 de oameni. Este ales pentru traversarea oceanului Drumul alizeelor. Prima întâlnire a lui Cristofor Columb cu locuitorii Lumii Noi s-a întâmplat la data de 12 octombrie 1492. La această dată, la ora două noaptea, Rodrigo de Triana, un marinar de pe Pinta, zărește pământul, descoperind astfel Lumea Nouă (America).
Cristofor Columb
Cristofor Columb
Oricare i-ar fi fost originea, tutunul era extrem de folosit de către amerindieni la vremea la care sosea Columb. Cristofor Columb a fost primul european care a adus dovezi despre ciudata practică exotică, din călătoria lui prin Marea Caraibelor, în 1492. Mirosind o posibilitate de profit, europenii au început curând să cultive noua plantă și, pe la mijlocul secolului al XVI-lea, fumatul pipei devenise o practică exotică și radicală care stârnea suspiciuni. În secolul al XVI-lea doi căpitani de vas au convins trei amerindieni să-i însoțească la Londra. Aceștia își făcuseră rezerve serioase de tutun pentru perioada călătoriei, iar unii dintre marinari l-au încercat, le-a plăcut și au realizat că le este foarte greu să renunțe la el. Pentru a-și satisface propriile nevoi, marinarii și exploratorii au plantat terenuri în Africa, Europa și America.
Fernando Magellan (în portugheză Fernăo de Magalhăes)
Fernando Magellan (în portugheză Fernăo de Magalhăes)
Echipajul lui Magellan a lăsat semințe în porturile din Filipine, precum și în alte porturi. Nemții au adus tutunul de la hotentoți (boșimanii și populația Bantu din Africa), iar portughezii l-au luat de la polinezieni. Curând, oriunde mergeau navigatorii, tutunul îi aștepta și pe la începutul secolului al XVII-lea micile parcele deveniseră mari plantații, extinse peste tot în lume. Plantele de tutun au fost menţionate pentru prima oară de Fernando Hernandez de Toledo, medicul lui Filip al II-lea. Către mijlocul secolului al XVI-lea este aclimatizat în Portugalia, iar ambasadorul Franţei la Lisabona, Jean Nicot de Villemain, trimite circa 1500 de frunze de tutun tocate Catherinei de Medici, descriind tutunul ca fiind capabil să calmeze migrenele. În 1690 agronomul Jean de la Quintinie descoperă proprietăţile insecticide ale tutunului, iar extractul apos de tutun se folosea pentru stropirea pomilor. În anul 1735 botanistul Linné foloseşte pentru prima oară termenul de nicotină. În 1828 nicotina este izolată de către Posselt şi Reinmann, sinteza sa fiind realizată prima oară de Pictet în 1913. În secolul al XIX-lea, noua modă senzațională a prins rădăcini, iar fumatul pipei, trabucului și, în cele din urmă, al țigărilor a intrat în viața de toate zilele. Pe la mijlocul anilor 1800, au început să se fabrice țigări pe scară largă, iar tutunul cucerea planeta.
Ca fapt divers, se pare că indienii Aguaruna din Peru foloseau tutunul nu doar pentru mestecat și fumat, ci și pentru îmbătătoare clisme halucinogene, după cum explica Michael Flocker în volumul The Hedonism Handbook.
tigari
În anul 1952, au apărut țigările cu filtru, dat fiind că publicul începuse să audă de rezultatele neliniștitoare ale studiilor, cu toată strădania companiilor producătoare de țigări care contestau oficial dovezile despre efectele secundare negative. Acum ca și atunci, lumea citește despre pericolele la care se expune ”bând tutun”, dar puțini sunt cei care se sperie cu adevărat și renunță. Printre aceștia din urmă mă număr și eu, deși mereu îmi promit că o să renunț. E doar un moft, fiindcă dimineața la cafea aprind țigara, mă gândesc că s-ar putea ca de ”mâine” să renunț, dar prin fumul țigării încep să născocesc povești despre cum ar fi, dacă ar fi… Ei, și ”mâine” e o zi, nu-i așa! În acest sens sunt perfect de acord cu dictonul lui Mark Twain: ”Este uşor să te laşi de fumat… Am făcut asta de sute de ori…”.
Exact ce vă spuneam și eu!
leviathan.ro
|
de Pușa Roth 9/16/2018 |
Contact: |
|
|
