Ganduri de toamna
E iarasi toamna, calanderistic, cel putin, pentru ca in rest la mine, in suflet, e inca vara.
Dar a venit toamna, anotimpul fata de care am gresit mult timp. Il puneam mereu cam la coada in ierarhia sezoniera. Asociam toamna numai cu ploi incete si lungi, cu zile mohorate si ceturi reci, cu copaci despuiati si cer brazdat de vanturi. De la o vreme am inceput insa a crede ca i s-ar cuveni ceva mai mult, si am vazut in toamna nu Cenusereasa vremii, ci anotimpul – cum sa-i spunem – poate al rodirii.
Si … a venit toamna cu doruri si amintiri, cu piete colorate si vesele, toamna care-mi flutura pe la nas miros de magiun si prune tomnatice, de muraturi, de vinete coapte, iar mirosul strugurilor storsi ma duc si acum in inima copilariei, in satul natal - “astazi chiar de m-as intoarce a intelege n-o mai pot unde esti, copilarie, cu padurea ta cu tot”.
Si… daca ar fi sa alegem o calitate indiscutabila a toamnei, dincolo de generozitatea recoltelor, ar fi cu siguranta nebunia de culori care acapareaza peisajele. O minunata etalare de ruginiu aramiu si galben, cum n-am vazut vreodata. Uimitor! Aceasta simfonie de culori iti da un sentiment ciudat de visare. Atatea culori, atat de diferite si totusi atat de bine combinate, cum numai natura poate sa-ti ofere, face sa-ti creasca inima si sa-i fi recunoscator lui Dumnezeu pentru darurile sale.
Si ….daca am transpune anotimpurile pe scara varstei omului, toamna ar veni cam la perioada maturitatii absolute, dupa ce a trecut de mult entuziasmul fauririi familiei si a viitorului copiilor, in pragul iesirii din activismul febril si cel al grijilor marunte. E vremea culegerii. E timpul punerii la adapost pentru alte timpuri, mai putin roditoare. Acum se face un bilant, si o cernere, poate. Unii sunt din breasla furnicilor harnice, altii din tagma greierilor.
Ei bine, eu recunosc ca n-am fost furnicuta harnica, ci un biet greiere boem, visator si pribeag, cu sufletul in vant. In vara am strans in suflet numeroase amintiri si in minte ciorchini de imagini minunate. Apoi… stau si ma intreb retoric, asa cum furnicuta din balada il intreba pe greierele cel boem: “Asta vara ce-ai facut?? Cri, cri, cri toamna gri”. Ce pot sa fac daca odaia grijilor mele nu e zidita din caramida, ci din praf si pulbere de stele si iubire?
Toamna, anotimpul schimbărilor, al uitării, al iertării, cu toate capriciile sale, nu ne este vrajmas. Ea are totusi o blandete aparte si o melancolie numai buna sa te faca sa privesti in tine insuti. Daca in camara nu ai adunat nimic, in suflet ce ai adunat pana acum- ma intreaba Toamna. Ai strans ceva iubire, ceva intelepciune? ceva bunatate? Nu stiu! Mi-ar place sa raspund, da.
A fost vara si-a fost bine. Este toamna si este bine. Ma asez pe terasa si admir peisajul fara sa ma sinchisesc de buruienile din gradina. E atata bucurie si atata intelepciune in glasul mut al naturii, incat privind dansul acestor nevinovate frunze purtate aiurea in vant, te poti inchipui ca spectator intr-o sala imensa in care iei parte la cel mai minunat balet inchipuit vreodata. Asadar, incerc sa ma bucur de fiecare zi, fie cu soare sau cu ploaie si mohorata, sa traiesc prezentul. Am scos din vocabularul meu “intr-o zi” si-mi spun ca, fiecare zi este o zi speciala, fiecare ora, fiecare minut.
Tot, ea, toamna este cea care ne amesteca in suflet amintirile, bucuriile, tristetile, iar o lacrima de fericire se prelinge pe obraz, amestecandu-se incet in oceanul de vise in care ne simtim frunze uscate, purtate lin de adierea vantului….aiurea in univers.
Va doresc sa aveti o toamna imbelsugata!
Dorina Cornelia Aldea, Vancouver
|
Dorina Cornelia Aldea 9/7/2018 |
Contact: |
|
|
