Scrisoare pastorală - Hrană pentru Suflet
Bogăția tinerilor. În Duminica a XII - a după Rusalii se citește Evanghelia tânărului bogat (Mat., XIX, 16-26). Cei mai mulți cunoașteți istorioara. Un tânăr se prezintă la Mântuitorul și-L întreabă ce să facă pentru a moșteni viața veșnică. Mântuitorul îi recomandă să păzească cele zece porunci date de Dumnezeu lui Moise. Tânărul susține că le-a respectat pe acelea ,,din tinerețile” lui. Domnul Hristos îi spune: ,,Un lucru îți mai trebuiește: du-te vinde toate câte ai, dă-le săracilor și vino de urmează-Mi Mie!” Tânărul, dezamăgit, întoarce spatele și se îndepărtează. Mântuitorul constată cu amărăciune: ,,Mai degrabă trece cámila prin urechile acului, decât să intre bogatul în împărăția lui Dumnezeu!”
De-a lungul anilor, am avut prilejul să citesc sau să ascult multe predici despre această istorioară. Toate s-au referit la bogățiile materiale, respectiv case, pământ, animale, bani etc. Foarte bine, dar cred că problema este mult mai profundă și în cele ce urmează vom analiza acest aspect.
Tânărul din Evanghelie era ,,bogat”. Nu ni se spune în ce consta bogăția lui. Oricum, numai dacă avusese vreo moștenire se ,,îmbogățise”, altfel nu avusese nici o șansă. Nici atunci, nici astăzi, un tânăr nu realizează o avere din salariul lui sau, în general, din muncă cinstită. Păi, nu? Poruncile la care face Mântuitorul referire erau obligatorii în societatea israelită. Încălcarea lor însemna fie faptă penală, fie abatere religioasă gravă. Pentru cele dintâi era pedepsit de instanțele judecătorești, pentru celelalte era pedepsit de autoritățile religioase. Nu era de glumit cu Decalogul. Dacă tânărul le respectase, nu avea un merit pentru aceasta. Pur și simplu, era datoria lui de membru al comunității israelite.
Să ne imaginăm că Mântuitorul face referire la o altă categorie de bogății, ci nu neapărat la cele materiale. Un tânăr este cu adevărat bogat. Are tinerețe, sănătate, putere, capacitate intelectuală, sete de cunoaștere, entuziasm, dragoste de viață, proiecte de viitor. Nici o altă etapă a vieții nu este mai minunată decât tinerețea. În copilărie, omul vrea să fie ,,mare” și pentru asta spune că are cu câțiva ani mai mult decât are în realitate; după ce trece de 40 de ani, începe să-și dorească să mai fie tânăr, declară chiar că are cu câțiva ani mai puțini decât are în realitate. La tinerețe omul valorifică ceea ce a acumulat în școală din anii copilăriei, se îndreaptă spre școli mai înalte, își întemeiază o familie, își construiește sau își cumpără o casă, își face planuri pentru viitor. E capabil intelectual, e sănătos trupește, e puternic. Nimic nu poate să-i stea în cale.
Nu toți tinerii sunt la fel. Unii respectă legile, alții nu le respectă. Unii nu încalcă nici legislația penală, nici pe cea civilă, nici pe cea religios – morală. Sunt cetățeni conștiincioși, respectabili, oameni care nu se joacă cu viața, cu libertatea, cu sănătatea; sunt creștini adevărați, care nu se joacă cu sufletul lor. Își cunosc îndatoririle și drepturile civile și religioase. Sunt tineri model. Cealaltă categorie de tineri lasă de dorit. Astfel de tineri abandonează școala, ori trec prin ea ca gâsca prin apă, absentează cu motiv sau fără, devin alcoolici, fumează, se droghează, își vând trupul și sufletul pe câțiva bani, trăiesc de pe o zi pe alta, nu se căsătoresc, își persecută părinții și rudele ca să le dea bani să-și împlinească poftele de tot felul și sfârșesc prin a înfunda pușcăriile sau a se sinucide sau a fi un nimeni în lume. Pentru cei din prima categorie, bogățiile pe care le-a dat lor Dumnezeu se dezvoltă: mintea se luminează, cunoștințele se înmulțesc, carierele se consolidează, își însușesc una sau mai multe meserii, se căsătoresc, au copii, se străduiesc să le dea o creștere și o educație cât mai bună. Mântuitorul cere tânărului din Evanghelie să-și împartă bogățiile săracilor. În sensul de mai sus, mult mai mulți tineri sunt îndemnați ,,să-și vândă bogățiile și să le împartă săracilor”. Spunem asta, fiindcă bogății materiale au mult mai puțini decât cei care au bogățiile intelectuale și sufletești de care am vorbit mai sus,
Tinerii cu comportament negativ își consumă anii și energiile pentru a-și împlini propriile pofte, plăceri, pretenții. Pe un astfel de tânăr nu-l interesează suferința și nevoile semenilor, ci numai nevoile propriului său trup. Își pierde timpul, noapte de noapte, prin localuri publice, prin cluburi, baruri, cu tot felul de anturaje și distracții dubioase. Își distruge sănătatea pentru câteva clipe de euforie și plăcere, pe care i le oferă alcoolul, drogurile sau alte substanțe halucinogene. Își distruge sănătatea și viața vânzându-și trupul, căpătând boli incurabile.
Tinerii cu comportament pozitiv de care am vorbit mai sus pot cu prisosință să împlinească îndemnul Mântuitorului. Ei își pierd zilele și nopțile studiind pentru a-și trece tot felul de examene, pentru a-și lua diplome cât mai înalte. Cu învățăturile acumulate ocupă funcții importante. Să facem referire la câteva. Ca medic, își dedică zilele și nopțile pentru a ,,împărți săracilor” din știința sa. Săracii sunt bolnavii, care așteaptă în suferință un diagnostic adevărat, un tratament corespunzător, un set de analize corecte; săracii așteaptă cu sufletul la gură, pe masa de operație, să lupte cu toate puterile și cunoștințele lui și să-i mai obțină câteva ceasuri de viață. Medicul uită de sine însuși, de viața lui personală și familială, de fericirea lui. Ca profesor, spre exemplu, învață mulți ani, pentru a împărți apoi cunoștințele sale miilor de elevi de-a lungul vieții. Este ca un sculptor, care, dintr-un pietroi luat din marginea drumului, elimină tot ce-i inutil și eliberează îngerul, face artă din misiunea sa educativă, transformând puiul de om, cu fiecare zi, cu fiecare an. Ca inginer, trudește ani și ani ca să-și însușească multă-multă știință, pe care apoi o împarte ,,săracilor” care n-au avut posibilitatea să învețe ceea ce a învățat el. Le construiește case, șosele, spitale, școli, fabrici, poduri, mașini și multe altele. În toate minunățiile acestea ale științei și tehnicii este câte o picătură din sufletul proiectanților și constructorilor. Ca simplu meseriaș, împarți ,,săracilor” din știința și măiestria ta, făcându-ți datoria cu conștiinciozitate, construind, reparând, făcând ceea ce alții nepregătiți nu pot să facă. Ca țăran, cultivator de pământ sau crescător de animale, ,,împarți săracilor” din bogățiile tale, punând în vânzare produse cât mai curate, fără chimicale, fără otrăvuri, apărând natura de distrugere și poluare. Ca tânăr român, ,,împarți săracilor” din puterea ta pe câmpul de luptă, apărând țara, neamul, valorile spirituale și materiale.
Dar Mântuitorul spune că, pe lângă ,,împărțirea” bogățiilor, să-L mai și urmăm pe El. Pentru un bun creștin, îndrumarea aceasta este normală, logică și justificată. Creștinul adevărat pune tot ceea ce face sub semnul divinului. El Îl slujește pe Dumnezeu cu conștiința că în Dumnezeu viază și prin El există. Se străduiește să-I placă lui Dumnezeu în tot ceea ce face, să nu-I încalce voia și poruncile. Se străduiește să se pregătească, zi de zi și ceas de ceas, pentru viața de apoi, pentru întâlnirea cu Dumnezeu. Intră în relație cu ceilalți oameni cu conștiința că, slujind pe semen, Îl slujește pe Dumnezeu. Viața lui este o permanentă pregătire, o permanentă strădanie de a fi mai bun, mai drept, mai sfânt, de a fi cât mai aproape de Dumnezeu.
Mergând pe această linie de interpretare, mi se pare că istorioara din Sfânta Evanghelie și sfaturile Mântuitorului sunt mai actuale ca oricând. El s-a adresat tânărului din fața Sa, dar prin acesta s-a adresat tinerilor dintotdeauna. Câștigarea vieții veșnice ar trebui să fie idealul tinerilor din toate timpurile și din toate locurile. Fiecare an, fiecare zi, fiecare clipă sunt trepte ale unei scări, care ne duce fie până la rai, fie până la iad. De fiecare clipă a vieții noastre, fie că suntem tineri, fie că suntem bătrâni, trebuie s-o contabilizăm cu înțelepciune, fiindcă niciodată nu se mai repetă, este o părticică din viața noastră.
Așadar, tinere, ia aminte la cuvântul Mântuitorului: ,,Dacă vrei să câștigi viața veșnică, respectă legile, mergi, vinde toate câte ai și le împarte săracilor, apoi vino și urmează-Mi Mie!”
*
Sfaturi părintești. Din scrierile regretatului ierarh al Maramureșului, Arhiepiscopul Justinian Chira, selectăm câteva citate de folos pentru fiecare:
Rugăciunea are darul de a face să picure în suflet neîncetatul izvor al bucuriei. Sufletul din care nu se înalţă spre Cer glas de rugăciune este asemenea unei case pustii, plină de păienjeniş, locuită numai de păsările întunericului. Un suflet care nu se ştie ruga, nu va şti ce-i fericirea, chiar de ar avea toate bogăţiile pământului. Rugăciunea adevărată este trudă sfântă.
Când ești mâhnit, când ești necăjit, când ai ispite, nu te tulbura. Du-te la fratele tău și intră în vorbă cu el: „Ce faci, frate?” Fără să-i spui că ai venit, fiindcă ești tare neliniștit. Discută banalități. Tristețea se poate risipi și primești putere din puterea lui.
Trebuie să ne păstrăm și să ne cultivăm dorul de Dumnezeu, dorul de Maica Domnului, dorul de sfinți. Să căutăm să anulăm barierele care ne răcesc sufletește, care ne împietresc, prin care uităm de Dumnezeu.
Când un om reușește să iubească, în adevăratul înțeles al cuvântului, se îndumnezeiește, devine asemenea cu Dumnezeu.
Prin răbdare ajungi să l iubești pe fratele tău, să l ierți pe fratele tău, să l respecți pe fratele tău, să vezi că i mai bun decât tine, să vezi că i mai frumos decât tine, să vezi că i mai harnic decât tine. Prin răbdare le vezi pe toate acestea. Abia atunci te ridici.
Cea mai puternică rugăciune este pomenirea numelui lui Iisus Hristos. Cu răbdare și practică, rugăciunea lui Iisus ajunge să facă parte din viața noastră, la fel ca aerul pe care-l respirăm.
Când Iisus este cunoscut şi ascultat cu adevărat, atunci se face pace şi în suflet, şi în familie, şi în ţară, şi în lume.
Omul, abuzând de libertatea pe care a primit-o de la Dumnezeu, a căzut din starea lui cea dintâi şi, din stăpân a devenit rob, rob al instinctelor; toate s-au întunecat înlăuntrul lui, iar odată cu căderea lui s-a tulburat toată creaţia.
Stresul se creează din grija exagerată. Din grijă şi iar din grijă. Toate relele vin din această exagerată grijă…
Voi sta la poarta Raiului şi voi aştepta să sosiţi cu toţii acolo!”
*
Pricesnele Măicuței. Redăm mai jos două pricesne(Cine bate-n poartă? și O, Măicuță Sfântă, pe care le interpretează stălucit Doamna Vlăduța Lupău:
Cine bate-n poartă?
,,-Cine bate-n poartă așa de târziu?
-Eu sunt, o, Măicuță, și la tine viu,
Viu din lume, Maică, și viu de la rele
Sufletu-mi-ncărcat cu păcate grele!
Te rog, o, Măicuță, din sufletul meu,
Să te rogi la Iisus, că e Fiul tău
Și să-i ceri, Măicuță, cu a ta-ndurare
Pentru mine, Maică, tu să-i ceri iertare!
-Bine, stai la poartă, mă duc ca să-l cat,
Să văd pentru tine ce pot ca să fac!
Căci în viața toată tu nu l-ai iubit,
Iisus pentru tine mult a suferit!
-O, Iisuse bune, un biet păcătos,
Acum e la poartă și m-a rugat frumos,
Ca să-ți cer iertare, Doamne,-atât ar vrea,
Că el nu-ndrăznește să-Ți vadă fața!
-O, Măicuță Sfântă, nu îl pot scăpa,
Căci soarta lui este cu cei de-a stânga,
Căci în viața toată el nu s-a gândit
De la rele, Maică, el nu s-a oprit!
-O, Iisus Bune, Fiul meu iubit,
Știu că pentru lume mult ai suferit,
Dar nici pe-acesta, Doamne, nu îl pot lăsa,
Ca să plece singur de la poarta mea!
-O, Măicuță Sfântă, maică mie-mi ești
Și pe cei din lume tu mult îi iubești,
Numai tu știi, maică, rana mea din piept,
Dar pentru tine, Maică, și pe-acesta-l iert.
O, Măicuță sfântă
O, Măicuță sfântă, cu drag am venit,
La tine, Măicuță, la locul sfințit.
Am venit, Măicuță, să te mai vedem,
Să-ți spunem necazul care-l mai avem.
În genunchi, Măicuță, cu capul plecat,
Mi-am zis rugăciunea și am lăcrimat.
Nu lăsa, Măicuță, să pierim pe cale,
Că noi suntem fii lacrimilor tale!
Cei în suferință te rugăm așa,
Dă-ne a ta răbdare, crucea este grea.
Am venit, Măicuță, să te mai vedem,
Să-ți spunem necazul care-l mai avem.
Când în suferință nu putem răbda,
Vino tu, Măicuță, cu puterea ta!
Nu lăsa, Măicuță, să pierim pe cale,
Că noi suntem fii lacrimilor tale.
O, dulce Fecioară, stăm în jurul tău,
Prin cântări și rugă, Te slăvim mereu
Am venit, Măicuță, să te mai vedem,
Să-ți spunem necazul care-l mai avem.
Nu lăsa, Măicuță, să pierim pe cale,
Că noi suntem fii lacrimilor tale.
O, Măicuță sfântă, cu drag am venit,
La tine, Măicuță, la locul sfințit.
Am venit, Măicuță, să te mai vedem,
Să-ți spunem necazul care-l mai avem.
În genunchi, Măicuță, cu capul plecat,
Mi-am zis rugăciunea și am lăcrimat.
Nu lăsa, Măicuță, să pierim pe cale,
Că noi suntem fii lacrimilor tale!
Cei în suferință te rugăm așa,
Dă-ne a ta răbdare, crucea este grea.
Am venit, Măicuță, să te mai vedem,
Să-ți spunem necazul care-l mai avem.
Când în suferință nu putem răbda,
Vino tu, Măicuță, cu puterea ta!
Nu lăsa, Măicuță, să pierim pe cale,
Că noi suntem fii lacrimilor tale.
O, dulce Fecioară, stăm în jurul tău,
Prin cântări și rugă, Te slăvim mereu
Am venit, Măicuță, să te mai vedem,
Să-ți spunem necazul care-l mai avem.
Nu lăsa, Măicuță, să pierim pe cale,
Că noi suntem fii lacrimilor tale.
*
Prietenul adevărat. Tatăl meu îmi povestea o întâmplare veche, plină de tâlc. Avea 17-18 ani. Era cel mai mare între frați. Bunicul era bolnav, la pat. Era prin noiembrie. Plouase mult și drumurile erau un calvar pentru cine s-ar fi încumetat să le parcurgă cu carul sau căruța. Totuși, venea iarna și trebuia de la moară. Aveau rând la Moara lui Lagu în Colibași. O dată pe lună, o jumătate de zi le era rezervată lor. Pentru aceasta plăteau anual o anumită sumă morarului, plus uiumul ce-l dădeau de fiecare dată când măcinau, în funcție de cantitatea măcinată. Dacă nu s-ar fi dus în ziua rânduită, moara staționa, iar familia în cauză avea rând abia luna următoare.
Tata a trebuit să meargă la moară singur. A încărcat carul cu saci de grâu și porumb și a plecat. La ducere a mers bine, fiindcă cea mai mare parte a drumului a coborât. A ajuns la moară cu noaptea în cap. Era moară pe apă, mergea destul de încet. Până a măcinat el tot, s-a întunecat. Era zi de sfârșit de noiembrie. A dat uiumul morarului, a pus sacii în car și a plecat. A ajuns cu bine la Malovăț. Altădată, erau mai mulți din Bârda. Fie scoteau carele pe rând, punând câte patru boi la car, fie se ducea unul acasă și anunța și veneau din Bârda cu boi de rezervă.
De data aceasta era noaptea și nu avea nici o posibilitate să anunțe pe cei de acasă ca să vină cu vreo pereche de boi înaintea lui. Fie ce-o fi, cu Dumnezeu înainte! A dat bici boilor și a luat-o pe Coasta Glavanilor. Boii erau grași, puternici. Atât bunicului, cât și tatălui meu le-a plăcut întotdeauna să aibă vite bune, să nu se facă de râs. Ți-era mai mare dragul, când, iarna, se duceau cu vitele la apă, la fântână. Aveau de mers mult prin sat. Boilor le puneau căpestre împodobite cu ciucuri roșii. Mergeau boii boncănind și jucându-se în coarne, pe când vitele altora din sat se împleticeau de slabe. Vara, fie zi de lucru, fie de sărbătoare, tata trebuia să aducă măcar o spinare bună de verdeață, ca să le-o dea boilor, să mănânce noaptea.
Cu chiu cu vai, au urcat Coasta Glavanilor. Intrau roțile în noroi până la osie. Boii duceau carul mai mult târâș prin noroi. Nu se pomenise de pietruirea drumurilor sau șoselelor în părțile noastre. Când a ajuns pe la Crovul lui Omir, tăticu nu și-a dat seama și a apropiat prea mult carul de șanț. Roțile de pe dreapta s-au afundat de tot în smolița din șanț, iar carul a rămas suspendat. Boii s-au oprit. A încercat să – i mai urnească din loc, dar degeaba. I-a luat cu vorba bună, i-a mângâiat, i-a certat, i-a bătut, dar nu mai puteau. Grea încercare. Nu putea să lase carul acolo și să plece el în sat. Îi puteau lua făina din car. Nu avea pe cine să trimită înainte ca să anunțe să-i vină ajutor. Singura soluție era să aștepte până dimineața și atunci poate găsea o ieșire. Atât tăticu cât și boii erau transpirați. Vântul bătea rece dinspre răsărit, anunțând apropierea zăpezii. Până dimineața s-ar fi îmbolnăvit și el și boii! S-a închinat și a început să spună Tatăl nostru. Era singura rugăciune, pe care o învățase încă înainte de a se duce la școală.
Poate a trecut o oră, poate două. Frigul i se cuibărise în oase. Tremura. Drumul era pustiu. Nici țipenie de om. Deodată s-au auzit niște pași. Cineva cobora spre Malovăț. Era întuneric, cerul fiind acoperit. Tăticu avea felinar la car, dar lumina era foarte slabă și nu se zărea la câțiva metri. Zgomotul pașilor s-a întărit și peste câteva minute a apărut un om din beznă. Era un om înalt, mătăhălos, pe care tăticu nu-l mai văzuse niciodată. ,,- Bună seara, mă nepoate!” a zis necunoscutul. Ce se-ntâmplă?” Tăticu i-a răspuns la salut și i-a explicat în câteva cuvinte care-i necazul. Omul a examinat atent poziția carului. A intrat în șanț, și-a proptit spinarea de loitra carului, iar picioarele în marginea șanțului. ,,- Mă, nepoate! Ia boii de lanț și trage-i spre drum. Când eu dau semnal, îi lovești cât poți tu și-i îndemni să plece!” ,,- Așa am să fac!” Omul a început să se opintească. Se auzea icnind. Deodată, carul s-a ridicat și roțile au ieșit din șanț, atârnând. Atunci s-a auzit un glas ca de tunet: ,,Hăăis!” Tăticu a lovit boii cu codirișca biciului și a tras spre drum de lanț. Boii au izbit cum știau ei mai bine, parcă au înțeles și ei care-i situația. Carul a ieșit din șanț. Necunoscutul s-a ridicat, s-a scuturat de noroi și a dat să plece. ,,- Ține carul pe mijlocul drumului până ajungi acasă!” ,,- Dar cine ești dumneata?” nu s-a putut abține tăticu. ,,- Îi spui lui tată-tău, că te ajută un prieten al lui!” ,,- Dar cum te cheamă?” ,,- E destul atât! Bună seara!” Și omul și-a continuat drumul.
Trecuseră zeci de ani de la acea întâmplare. Bunicul a murit de 83 de ani, tata de 80, dar tot nu au aflat cine fusese acel prieten necunoscut din acea noapte de noiembrie.
*
File de jurnal – 11 Mai 1982(Continuare). ,,Ieri am cumpărat cinci saci de ciment de la depozit. Costă 125 lei sacul. E lume foarte multă la coadă. Abia am ajuns în două ore și jumătate de ședere la rând.
Azi intrai într-o brutărie, vis-á-vis de BIG și de Consiliul Popular al Severinului. A urmat acest dialog cu vânzătoarea: ,,- Doamnă, vă rog, dați-mi și mie o pâine!” ,,- Abonamentul!” ,,- Nu am!” ,,- Nu luați!” ,,- Doamnă, sunt român în țară românească și am nevoie să cumpăr o bucată de pâine!” ,,- Ieși afară! Să-ți fie rușine!” Am ieșit. Dacă m-ar fi lovit cineva cu cuțitul, cred că n-ar fi curs sânge.
Zilele trecute l-am auzit pe taica Ion Bârnea, că nevasta lui Voican, ginerele lui Cănuț, plângea la poartă. Venise bărbătu-său de la serviciu și-i adusese doar o jumătate de pâine. Nu avea ce să dea la copii să mănânce!
Îmi amintesc niște versuri populare: ,,Fie pâinea cât de rea,/ Tot mai bună-n țara mea!” N-am întâlnit însă nici o mențiune în legătură cu lipsa pâinii. Să fie adevărat, oare, că țăranul român încă n-a știut ce-i gustul lipsei de pâine până acum?
Lumea e foarte nemulțumită. Se înjură ca-n târg în dreapta și în stânga, fără să se mai ferească. Războiul din Insulele Malvine continuă.
Se zice că la un consiliu popular comunal a venit un inspector județean. L-a trimis pe omul de serviciu după primar, apoi după secretar. Când a vrut să-l trimită și după contabil, acesta i-a replicat: ,, - Ia ascultă, domnule, dumneata crezi că eu sunt cadru didactic, să mă fâțâi de colo-colo?”
*
*
Zâmbete. ☺A doua căsnicie e victoria speranţei asupra experienţei;☺Dacă la o întrebare îţi răspunde un filozof, nu mai înţelegi ce-ai întrebat; ☺Mai rău decât un prost le¬neş e un prost cu iniţiativă; ☺În orice căsnicie, cineva are întotdeauna dreptate, iar bărbatul niciodată; ☺ Nu-i greu să te laşi de băut, greu e să înţelegi de ce trebuie să te laşi de băut; ☺ Oamenii cu bani sunt de două feluri: apăraţi de poliţie ori căutaţi de poliţie;☺ Şi în casa de nebuni există vecini; ☺ Oricât te-ai strădui, cineva va munci mai puţin decât tine şi va câştiga mai mult; ☺Nu salariile-s mici, lunile sunt prea lungi; ☺Când iubeşti cu adevărat, nici măcar bigudiurile nu te mai sperie; ☺ Principala problemă a omului e că el singur îşi creează probleme; ☺ Dacă nu ai griji şi duşmani, e po¬sibil să nu te fi născut; ☺ Cine mun¬ceşte toată ziua nu mai are timp să câştige;☺ Viaţa e liniuţa dintre data naşterii şi data morţii.
*
|
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda 9/4/2018 |
Contact: |
|
|
