Tripticul Visului
*
De prea mult timp căzut în mine,
Te chem. cu glas de sărbătoare,
O mierlă frânge-n frunze trilul,
Strigătul meu rătăceşte cu mugetul de cerbi
Înfioraţi în cumpăna vremii de dragostea pură.
Singur şi pierdut în esenţe,
Semănându-mi sufletul în cântec.
Tăcere de taină îl surpă viclean
Într-o floare. Când vraja se rupe,
Ţi-o dărui cu patima sângelui.
*
Iartă-mă, iubire, vinovat de vis,
Aud tăcerea morţii;
Acolo eşti ca ploile târzii
Lumină preacurată şi bătaia sorţii.
Se desface strigătu-n ecouri,
Sângele şi sufletul sub graiul ierbii;
Pe pragul casei cad pustiu
Crin sfânt în miezul vremii.
*
În lacrima cerului,
Ca iarba-nspicând în proaspătă umbră,
Îmi pare că eşti lumina de mâine,
Candidă a cerului urmă.
Pur răsfrânge-te-n mine
De-a pururi de setea ca o rugăciune
În lumea-n care toate curg
Viaţă şi moarte, eternă minune.
Kitchener ON
|
Constantin Teodorescu 9/2/2018 |
Contact: |
|
|
