Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Începe Concursul Internațional „George Enescu”

Între 1 şi 23 septembrie, 270 dintre cei mai talentaţi tineri muzicieni ai lumii, din 39 de ţări, urcă pe scena Ateneului Român din Bucureşti ca să câştige trofeul Concursului Internaţional „George Enescu” 2018 şi să se lanseze în lumea muzicii clasice internaţionale.

Un articol de Liliana Matei|1 Septembrie 2018
Începe Concursul Internațional „George Enescu”

Gala de Deschidere reprezintă concertul care marchează deschiderea oficială a Concursului Internațional George Enescu și are loc pe 1 septembrie. În tradiția deja stabilită încă din anul 2014, concertul aduce pe scenă câștigătorii edițiilor precedente ale Concursului. Violonistul Ștefan Tarara, violoncelista Eun-Sun Hong și pianistul Josu de Solaunvor interpreta sub bagheta dirijorului Gabriel Bebeșelea singurul triplu concert din literatura muzicală românească – Triplul concert de Paul Constantinescu. În prima parte a serii, va fi interpretată în primă audiție românească lucrarea câștigătorului de la Secțiunea Compoziție a ediției 2016 a Concursului. Este vorba despre compozitorul de origine chineză TianTian, care va fi de asemenea prezent în sala Ateneului Român în timpul interpretării. Concertul de deschidere se va încheia cu Poema Română Op. 1 de George Enescu.

Cu vârste cuprinse între doar 16 ani – cel mai tânăr concurent înscris în Concurs – și 33 de ani – vârsta maximă admisă, tinerii muzicieni oferă un regal cu unele dintre cele mai cunoscute lucrări ale secolului XX, dar și ale compozitorului George Enescu, în interpretări diferite, cu tușe și culori personale. Concurenții vor evolua în fața juriului de specialitate, format din mari muzicieni consacrați și în fața publicului în cele trei etape de concurs și în cadrul Galelor Finale cu Orchestră, pentru cele trei secțiuni: Violoncel, Vioară și Pian. La secțiunea Compoziție, lucrările vor fi jurizate în formatul original, acestea fiind trimise de fiecare candidat în parte și având numele secretizat până la încheierea procesului de jurizare.

Ediția 2018 a Concursului Internațional George Enescu a înregistrat noi recorduri: 400 de tineri muzicieni s-au înscris în total în Concurs, iar în urma selecției juriului de specialitate, 270 de tineri din 39 de țări vor intra în competiție;

Procentul de concurenți români înscriși în competiție este cel mai ridicat din istoria Concursului George Enescu: 26 de tineri muzicieni români vor evolua în fața juriului și a publicului. Nivelul concurenților este unul extrem de ridicat, certificând, astfel, prestigiul Concursului George Enescu în peisajul evenimentelor de gen internaționale: la secțiunea Violoncel, 10 concurenți sunt deja premiați la alte mari concursuri internaționale, la Vioară – 24 de concurenți, iar la Pian – 10 concurenți.

Concursul International George Enescu 2018 se desfășoară în trei etape și în Gale Finale cu Orchestră. Etapa I și Etapa a II-a au intrare liberă pentru public. Etapa I are loc la Universitatea Națională de Muzică București și este eliminatorie. Începând din Etapa a II-a, concurenții evoluează pe scena Ateneului Român și susțin recitaluri cu lucrările alese din programul Concursului în fața juriului și a publicului;

Semifinalele sunt ultima etapă din drumul tinerilor muzicieni spre Galele Finale și pentru obținerea unui trofeu în cadrul Concursului Internațional George Enescu. Semifinalele se desfășoară la Ateneul Român, sub formă de recitaluri și includ evoluțiile celor mai buni concurenți selectați de juriu din întreaga competiție. Recitalurile tinerilor muzicieni includ în această etapă și interpretarea obligatorie a unei lucrări de George Enescu. La finalul fiecărei secțiuni, sunt selectați cei trei concurenți care își vor disputa locurile I, II și III pentru fiecare dintre cele trei secțiuni din Concurs.

Galele Finale cu Orchestră au loc în cadrul a trei seri – pe 11, 17 și 23 septembrie. La pupitrul Orchestrei Filarmonicii George Enescu se vor afla trei dirijori de renume internațional. Astfel, finala de Violoncel va fi dirijată de Paul Watkins, finala de Vioară va fi dirijată de Christoph Poppen și finala de Pian va fi dirijată de Vassily Sinaisky. Cei trei cei mai buni concurenți desemnați de juriu vor prezenta publicului câte un concert cu orchestră, iar la finalul serii, va fi anunțat câștigătorul Concursului Enescu .





Sabin Popescu    9/1/2018


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian