Prima zi de școală
Retrăiesc emoțiile primei mele zile de școală, pentru că astăzi, nepoțica mea din California, Talia, a intrat în clasa întâia (ȋn statele Unite scolile ȋncep la diverse date). L-am sunat pe fiul meu -tatăl fetiței- ca să-mi spună cum a fost astăzi și dacă acuma copiii mai au caiete și cărți, cum am avut eu și cum a avut și el.
Răspunsul a fost cel așteptat: dacă atunci când eu am intrat în clasa întâia - în anii ț50- aveam un ghiozdan cu caiete- unul de caligrafie, unul de aritmetică, cu pătrățele, abecedarul, toate învelite în hârtie albastră și cu eticheta lipită pe care mama a scris numele meu, plus un penar cu creion, gumă și ascuțitoare, dacă atunci când fiul meu, a intrat în clasa întâia, la Montreal în anii ț80, la o școală cu programul din Franța, având și el un ghiozdan cu cărți frumos colorate, caiete cu coperte de plastic și un penar de plastic, acuma, la școala din San Diego, copiii nu prea mai au caiete, au un fel de "work sheets" pe care se completează temele. Aceste foi se fac sul și se prind cu un elastic. Mai există și caiete, dar puține și chiar și cărți, pe care copiii citesc, dra abecedarul a dispărut! .
Abecedarul meu…cât de drag mi-a fost! A-i, Ai, E-i, Ei, etc…Abecedarul lui Sorin - fiul meu- , se numea "Daniel et Valerie" și nu avea literele separate, se învăța direct citirea. Tatăl meu, "Nunu" pentru Sorin (de la Bunicu') Sorin era în vizită la noi la Montreal când Sorin a avut prima zi de școală. A venit acasă totalmente descurajat și i-a spus Bunicului, cu lacrimi în ochi: "Nunu, să știi că eu niciodată, chiar niciodată nu o să fiu în stare să citesc "Daniel et Valerie", iar Bunicu' îl liniștea și-i spunea să aibă răbdare, va veni cu siguranță momentul în care va citi…
Acum, în România caligrafia s-a scos din programă, poate ca și în alte țări din Europa. În Statele Unite nici nu mai e cazul de caligrafie, copiii deja știu să pitoneze pe tablete de la 4 ani.
Am aflat că Talia a fost dată în grija învățătoarei (asta a rămas la fel!) și că Doamna a primit un singur buchet de flori, de la cineva, pentru că "aici cadourile se dau la sfârșit" mi-a explicat Sorin. Mi s-a mai spus că Talia nu prea a vrut să meargă la școală, dar până la urmă a acceptat. Cred că sora ei mai mică, Ellie, va fi fericită când va începe școala, cum am fost și eu care, după lunga așteptare de trei ani, ajusesem în sfârșit "ca Toma (fratele meu), elevă!
Succes tuturor celor care încep școala , atât copiilor cât și părinților și bunicilor care-i vor însoți pe copii cu dragostea cu care, la rândul nostru, am fost și noi conduși la școală….la acea "alt fel" de școală, care astăzi nu mai există…
|
Veronica Pavel Lerner 9/1/2018 |
Contact: |
|
|
