Andre Pleşu a implinit 70 de ani
S-a născut la Bucureşti, ca fiu al chirurgului Radu Pleşu şi al soţiei acestuia, Zoe Rădulescu. În 1955 a început şcoala primară la Sinaia însă după numai un an a urmat şcoala la Pârscov, judeţul Buzău (1956-1957) şi a încheiat-o la Bucureşti (1959).[5]
A absolvit Liceul "Spiru Haret" din Bucureşti în 1966, apoi a urmat cursurile Facultăţii de Arte Plastice, secţia istoria şi teoria artei. În 1980 a obţinut titlul de doctor în istoria artei cu teza "Sentimentul naturii în cultura europeană". Între 1975-1977 a fost bursier Humboldt la Universitatea din Bonn şi în perioada 1983-1984 bursier la Universitatea din Heidelberg.[5][6]
În timp ce era student, a devenit membru al Partidului Comunist Român. A fost exclus din PCR în mai 1982 ca urmare a implicării sale în aşa-numita „afacere a Meditaţiei Transcendentale”, instrumentalizată de puterea comunistă pentru a compromite mai mulţi membri ai intelectualităţii vremii; pe lângă Pleşu, între cei vizaţi de acţiunea regimului comunist, se numărau sculptorul Ovidiu Maitec şi scriitorul Marin Sorescu.[7] A fost „exilat” la Tescani şi i s-a luat dreptul de semnătură.
Andrei Pleşu i-a trimis două memorii lui Nicolae Ceauşescu, în care îi cerea acestuia reangajarea la Institutul de Istorie a Artei, şi a nu fi pus la zid pentru participarea la o conferinţă pe tema „meditaţiei trancendentale”.[8] Ceea ce nu ştia era că operaţiunea fusese orchestrată de Securitate în scopul eliminării unor persoane incomode, şi astfel apelurile sale erau inutile.
Cercetător la Institutul de Istoria Artei, participă alături de Gabriel Liiceanu la seminariile private ţinute de Constantin Noica la Păltiniş. Încadrabile în prealabil preocupărilor conexe istoriei şi teoriei artei, volumele, studiile şi cronicile sale din presa timpului îşi lărgesc treptat tematica înspre domeniul moralei şi al antropologiei culturale, recomandându-l imediat, prin percutanţa ideilor şi luxurianţa stilului, drept unul dintre cei mai captivanţi eseişti ai vremii (v. criticile lui Al. Rosetti, Monica Lovinescu, N. Manolescu etc.)
Către sfârşitul anilor '80, poetul şi disidentul anticomunist Mircea Dinescu era arestat la domiciliu, din cauza unui interviu acordat unui jurnalist străin. Pe toată perioada arestului la domiciliu, când casa era păzită de Securitate şi Dinescu o putea părăsi doar în compania securiştilor, una din puţinele persoane care l-au vizitat în mod repetat, înfruntând stigmatul asocierii cu un opozant al regimului, a fost Andrei Pleşu.
După prăbuşirea regimului comunist, a înfiinţat institutul de studii avansate „New Europe College”, revista culturală Dilema (azi, Dilema veche) şi a acceptat în diverse perioade o serie de funcţii publice.
A fost începând cu 28 decembrie 1989 primul ministru al culturii după căderea regimului comunist. Două dintre realizările majore din timpul mandatului său sunt conform intelectualului Dan C. Mihăilescu transformarea fostei Edituri politice în Editura Humanitas - prin numirea în funcţia de director a prietenului şi comilitonului său păltinişean Gabriel Liiceanu - şi transformarea Muzeului de Istorie a PCR în Muzeul Ţăranului Român, la conducerea căuia a fost numit intelectualul Horia Bernea.[9]
În timpul guvernării PSD din 2000-2004, Pleşu a fost membru al Colegiului CNSAS, organismul responsabil cu studierea arhivelor fostei poliţii de stat şi cu stabilirea culpabilităţii individuale care colaboraseră cu aceasta. În şedinţa din 5 octombrie 2004, în care se vota dacă politicianul Corneliu Vadim Tudor făcuse sau nu poliţie politică, minoritatea reprezentată de Andrei Pleşu, Mircea Dinescu, Horia Roman Patapievici si Claudiu Secaşiu a fost învinsă de către Gheorghe Onişoru (PNL), Constantin Buchet (PRM), Viorel Nicolescu (PNTCD) si Ladislau Csendes (UDMR), datorită dreptului lui Onişoru, ca preşedinte al Colegiului, de a exprima două voturi. [10] Astfel, deşi existau la dosar mărturii că Tudor înaintase chiar şi lui Ceauşescu liste cu persoane care urmau să fie disciplinate, acesta a fost curăţit de orice vină. Pe data de 7 octombrie 2004, în cadrul unei conferinţe de presă extraordinare, Andrei Pleşu a demisionat din Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
În 1972 s-a căsătorit cu Catrinel Maria Petrulian, fiica profesorului şi membru al Academiei, Nicolae Petrulian (1902-1983) si are doi fii Matei şi Mihai.
Angajarea publică
28 dec. 1989 - 16 oct. 1991 - ministrul Culturii
29 dec. 1997 - 22 dec. 1999 - ministrul Afacerilor Externe
2000 - 7 oct. 2004 - membru în Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii
20 dec. 2004 - 3 mai 2005 - consilier prezidential pentru relaţii internaţionale[11]
Opera
Scrieri publicate în ţară
Călătorie în lumea formelor, Ed. Meridiane, 1974;
Pitoresc şi melancolie: o analiză a sentimentului naturii în cultura europeană, Ed. Univers, 1980; reeditări ulterioare la Ed. Humanitas 1992, 2003, 2009;
Francesco Guardi, Ed. Meridiane, 1981;
Ochiul şi lucrurile, Ed. Meridiane, 1986;
Minima moralia (elemente pentru o etică a intervalului), Cartea românească, 1988, reeditări ulterioare (Humanitas) 1994, 2002, 2005, 2006, 2013 [12]
Dialoguri de seară, Ed. Harisma, 1991;
Jurnalul de la Tescani, Ed. Humanitas, 1993, 1996, 2003, 2005, 2011;
Limba păsărilor, Ed. Humanitas, 1994, 1997, 2009;
Chipuri şi măşti ale tranziţiei, Ed. Humanitas, 1996;
Transformări, inerţii, dezordini. 22 de luni după 22 decembrie 1989 (coautori Petre Roman şi Elena Ştefoi), Ed. Polirom, 2002
Despre îngeri, Ed. Humanitas, 2003 [13][14][15], 2005, 2012, 2015;
Obscenitatea publică, Ed. Humanitas, 2004, 2005;
Comčdii la porţile Orientului, Ed. Humanitas, 2005, 2006, 2008, 2011, 2012;
Despre bucurie în Est şi în Vest şi alte eseuri, Ed. Humanitas, 2006, 2007;
Sensuri metafizice ale crucii (în colaborare), Ed. Humanitas, 2007;
Note, stări, zile (1968 - 2009), Ed. Humanitas, 2010, 2012;
Despre frumuseţea uitată a vieţii (reuneşte eseuri din "Dilema veche" şi "Adevărul"), Ed. Humanitas, 2011, 2014;
Faţă către faţă. Întâlniri şi portrete, Ed. Humanitas, 2011;
Parabolele lui Iisus: adevărul ca poveste, Ed. Humanitas, 2012;
Din vorbă-n vorbă, Ed. Humanitas, 2013 [16]
Nelinişti vechi şi noi, Ed. Humanitas, 2016
Despre inimă şi alte eseuri, Ed. Humanitas, 2017
Lucrări publicate în străinătate
Corot, Murray's Sales and Service, 1973;
Ethique de Robinson, Éditions de L’Herne, Paris, 1990
Reflexion und Leidenschaft (Minima moralia); Deuticke, Viena, 1992
Tĺrarnas gĺva: Essä om en minimimoral (Minima moralia); Dualis, Ludvika, 1995
Madarak nyelve (Minima moralia şi Limba păsărilor), trad. de Horváth Andor; Pécs: Jelenkor, 2000;
Robinson etikája: Az intervallum etikájának elemei (Minima moralia); Tinivár, Kolozsvár, 2000
Eliten - Ost und West; Berlin, de Gruyter, 2000;
Tescani napló (Jurnalul de la Tescani), trad. de Horváth Andor; Koinónia, 2000;
Wer in der Sonne steht, wirft Schatten(Jurnalul de la Tescani); Ostfildern vor Stuttgart, ed. Tertium, 2000;
Minima moralia: Poynámky k etike intervalu (Minima moralia); Kalligram, Bratislava, 2001
Die Toleranz und das Intolerable; Basel, Schwabe, 2004;
Actualité des anges; ed. Buchet-Chastel, 2005;
Angyalok (Despre îngeri), trad. de [Melinda Székely]]; Koinónia, 2006
La multi si buni ani domnule Andrei Plesu !
|
Constantin Popescu 8/28/2018 |
Contact: |
|
|
