Limba Română - Dialectul aromân
Dialectul aromân se împarte în două grupuri mari: cel de sud şi cel de nord.
Grupul de sud e cel mai compact şi cuprinde pe aromânii din Pind, în regiunea muntoasă care desparte Epirul de Tesalia. Aici se găsesc oraşele şi satele curat româneşti Aminciu (Meţovo), Avdela, Laista, Perivoli, Breaza, Smixi, Samarina, Furca ş.a. Spre miazăzi aceşti aromâni ajung până la Acarnania şi Peloponez, spre apus ei trec în Epir, iar spre răsărit sunt răspândiţi în Tesalia întreagă , la Tărcol (Tricala), Cardiţa, Veleştin, Almeri, Larisa, Târnovo, Caragiola, Lăsun (Elasona), Şacişta, Caterina etc. Tot din Pind – şi anume din Avdela şi Perivoli – sunt veniţi acum vreo 200 de ani aromânii care se găsesc în mase compacte în jurul oraşului Veria şi anume în Xerolivadi, Dolian, Selia de sus şi Selia de jos, Niauşta ş.a., precum şi ramificările de la Poroi, Lipoş, Ramna, Cavala, Seer (Seres), Drama, Xanti până în Tracia orientală.
Un grup de epiroţi se găseşte demult pe muntele Olimp, în satele Cokinopoli, Vlaholivadi şi Fteri.
Grupul de nord, caracterizat prin păstrarea dialectului mai neinfluenţat de înrâuriri străine, se găseşte la graniţa Macedoniei, în munţii Gramoste, mai ales în frumosul sat Nicoliţa, apoi în Castoria, Crupiştea, Vlahoclisura, Nevesca, Pisuderi etc. Aceşti “grămusteni” s-au extins pe de o parte spre Salonic, pe de altă parte îi găsim în comuna mare Livadi, o insulă între megleniţi, pe vârful lor izolat de munte.
De asemenea “gramusteni” sunt aromânii din Macedonia din jurul marelui centru Bitolia (Monastir) în Târnovo, Maragovo şi Cruşovo, de unde ei s-au răspândit în Pârleap (Perlepe), Veles, Uschiub, Cumanova etc.
La grupul de nord aparţin şi aromânii macedoneni din jurul Ohridei, în Iancoveţ, Resna ş.a. Aceştia însă sunt veniţi din Albania, unde de timpuriu s-a răzleţit o parte din aromânii de nord, formând un subdialect de sine stătător, cu multe influenţe albaneze. Aici, în Albania, aveau odinioară, în oraşul Muscopole, un centru cultural de mare însemnătate, din care, după pustiirea oraşului de către Ali-paşa, s-au răspândit în toate părţile. În Corcea (Coriţa), Pliasa, Grabovo, Lănga, Beliţa, apoi în oraşele Albaniei centrale şi de nord, în Elbasan, Tirana, Cavaia, Durazzo etc. aromânii sunt populaţia de frunte, ca număr şi ca însemnătate socială.
În mijlocul albanezilor tosci, între râurile Vovusa şi Osum e insula mare a “fărşeroţilor” aromâni, care au fondat sate ca Fetiţa, Gramaticova, Cândrova etc., cu subdialectul lor distinct, iar înspre mare, între râurile Vovusa şi Şcump, sunt răspândiţi aromânii “muzechiari”.
Extensiunea aceasta a aromânilor este rezultatul unor necontenite migraţiuni. Avem dovezi istorice de mutări ale lor dintr-un loc într-altul în urma persecuţiilor necontanite la care au fost supuşi. Tradiţia păstrată la bătrâni şi limba sunt dovezi vii despre mişcarea populaţiunii, care a părăsit sate întregi spre a înfiinţa aşezări nouă.
…
Numărul aromânilor nu se cunoaşte exact, căci pe vremea turcilor statistici oficiale nu se făceau, iar cele de azi – mai ales cele greceşti – sunt falsificate. După Th. Capidan (Aromânii, pg. 32) ei ar fi 300.000 – 350.000, dintre care 150.000 în Grecia, 100.000 în Iugoslavia, 40.000 în Bulgaria şi 65.000 în Albania.”
Limba Română - Sextil Puşcariu; Editura Minerva, Bucureşti, 1976
|
