Poeme
LOGOPOEIA - MELOPOEIA
"Întâi Poetul - Soarele
e-al doilea." (Emily Dickinson)
Născându-mă pierdui o Sferă
Pâlc după pâlc, zile si nopţi
Umplut-au cavernele Neantului
Strivind pântecele Paradisului
Prisosul Iubirii picuratu-l-am
Pe Lucruri, Fiinţe si Fapte
Am dat răgaz Luminii să mă-nvoalte
Lăsat-am liber tangajul
Gândului printre Cuvinte.
Alalai, ie, paian!
Ei, tu, Poezie, precum kadamba
Cu miresmele-ţi mă-nvălui
Şi-n narcoza ta mă mistui
Amuşinând vocabule , cuvinte
Răvăşind gânduri, sentimente
Mă-nvrednicesc să-mbrac Firea
În marame şi brocard de poeme.
Viaţa-mi e totul şi nimic:
Se mistuie în a Poeziei Armonie
Tânjind s-atingă-n treacăt
Esenţa nepătrunsă a Lumii.
Şi totuşi, totuşi ...
În fiece cuvânt mijeşte o Poemă.
Scâncet de consoane - şopot de vocale
Metafore-n vâltoare...
Vestesc un vers domnesc
Ca un măr punic de zemos.
Se dedica extraordinarei scriitoare
Ioana Pârvulescu,adepta "viziunii" în poezie.
SCARA LUI PENROSE
(acrostih)
"Toate sunt ecuaţiuni."
(M.Eminescu)
Sisific încercăm poteci, cărări şi drumuri
Abrupte trepte de mărgean vom coborî ori vom urca
Trudind agonic archaei eliberăm, vernaculari
Continuu şirag de bucle este măreaţa Viaţă
Hrisov vremelnic de gânduri şi nevoi
Incert urcuş spre Paradisul Albastru
Trecem prin steiuri, străbatem tot în jos.
Adăstăm adeseori la Tărmuri si Atoluri
Nu precupeţim nimic din Dragoste şi Vis
Amorul, zelos meşter, ne-ncunună Dorul
Nedezminţit pătrunde-n suflete smerit
De grab' chema-vom pe zeul Harpokrates
Aducător de pace şi ramură de vâsc!
”Și noi nu ne bucurăm de beatitudinea pentru
că ne reprimăm pasiunile, dar ne reprimăm
pasiunile pentru că ne bucurăm de beatitudine.”
(Baruch de Spinoza)
TC' IONG
Mi-e dat să-mpac muntele cu câmpia
Să-alătur zilele cu nopţile-nstelate
Să umplu alert golul cu plinul
Să-mprăştii neliniştile şi angoasele
Să-nghioc perlele gândurilor în minte,
Să dezgheţ lacurile în hohot de liră.
Ascultând gâlgâitul de izvoare,
Orga gâzelor în catifea de ierburi
Creşte-va tensiunea în plasa funigeilor
Împăcat voi fi cu Natura şi Soarele
Fi-voi fidel mie în cuget şi simţire
Şi-oi sta cu Zeul la o vorbă
Trimite-voi pasărea, Hong drept Zălog
Pe cursul apei pân' la cea dragă!
ZEITKEN
"Nu uita că niciodată mai frumoasă
decât nudă nu-i ideea."
(Miguel de Unanumo)
Scufundă-şi Timpul, Cumpănă-n adâncuri.
Reverberând armonic în ecouri şi acorduri
Vibrează-n cercuri clipele şi anii
Răvăşind nelinişti pe calea zeilor.
Deznoadă-mi, Soartă, de neguri zilele
Aştept de mult întronarea zorilor
Mă zbat, decad, revin şi gânguresc
Ferice vreau să fiu, cuprins de plenitude
Să simt, printre erori si noi regrete,
Disiparea lumii-n armonii d-egrete.
Blestemat fi tu, viclean, Carcosa,
Ce zdrobeşte Timpul ca pe oase!
Veşnicul Astăzi înghiţit fu de Ieri
Grăbind spre Mâine şi Răspoimâine
Caruselul zilelor se frânge-n Univers.
Simt roţile Vremii tasându-mi viaţa
Trupul mă-ncumet a-l pune barieră
Mă zbat zadarnic-n acest cerc vital
Mai tare-i Timpul ca furtuna
Jucând un tainic vals eteric.
DOWNWELLING
"Când priveşti în abis, abisul
priveşte în tine." (Nietsche)
Mă simt născut din mare, din neguri abisale
Materiile naturii viaţă stârnind în trupul meu
Simt un imbold tandru de scufundare-n ape
Şi-o mirare rară prin membre şi celule.
Înaintând în largu-i, haloul mă pătrunde
Valurile-n zbucium îmi ciugulesc din trup.
Brizanţii iuţesc cursa şi sarea o strecoară
Prin muşchi, ţesuturi se încoronează boarea.
Străbat tot spectrul şi straturile toate,
Aceste plăci solzoase de ape pur albastre
M-avânt în adâncime printre delfini şi alge
Sinele valsează şi tainic mă curtează
Un cânt strecoare-se divin, mă asaltează
Mai sunt oare în viaţă sau mă pierdui?
Cobor fatal spre receptacula animarum
Între moarte, înviere şi alte daruri.
Încerc de-un timp cu-ncrâncenare de centaur
S-adăst la mal, să mă-ncunun cu verde laur
Las vouă, cerberi, lumea îngustă-a veşniciei
Spectrul refrigerium interim şi chezăşiei
Topindu-mă în ceţuri şi uitări de sine.
Trezeşte-te, Poete, din stele logostele ...
Căci Luna cea bălană pe boltă se arată
Coboară-apoi alene în peştera adâncă, lată
În Latmos şi nu se lasă nici ea mai prejos
Amorezată de Endymion, păstorul cel frumos.
Şi ca din totdeauna, feciorul somnoros
Se scarpină în plete, se culcă iar pe jos
Cuprins de toropeală aţipeşte-n tihnă
Selena trist icneşte, plină de regrete
Şi-ascunde supărarea în tulbure tenebre.
KOTTABOS
La-nceput fost-a Privirea!
Prelungă, tandră, potopitoare
Vibrând ardent, iubito, în tării
Şi reverberând în miriade de receptacoli.
Izbăvitor cercat-am alinare vană
În mii de ochi sclipind iscoditori,
Pierduţi prin ierburi, gâze, păsări
Învolburaţi leandri, parfumaţi bujori
Topit mă simt sub ochii tăi de ibis
Şi-un gând mă poartă către Zea Isis.
Şi-apoi leac vindecător şi elixir
Zâmbetul tău - deschidere de crin,
Edenic, misterios şi prinos de dorinţi!
Mă-nvăluie ca-n pânze de Amorgos
Al tău surâs mustind de Kyamatrox.
Când se-ntâlnesc a noastre braţe
Se pierd arzând în dans istovitor,
Îmbrăţişări pustiitoare, de mangrove
Înfipte adânc în mâl deluvian.
Iubirea ne bântuie, ne dă târcoale
Precum în savană pantera la pândă
Ţi-ador trupul neted ca mătasea
Şi rece precum apa de izvor.
Frumoaso, dragostea-i, cel mai adese
Un joc periculos de dulce-n doi,
Un veşnic Kottabos, vegheat de Afrodita!
La-nceput fost-a Privirea!
EKPHRON
Atât de mult te-am aşteptat
Atâtea sentimente am trepanat
Atâtea gânduri-am sugrumat
Atâta dor şi pe atâta jale
Scripetele lumii le-am sprijinit pe lună
Ascultat-am stelele cum sună.
Lăsat-am pustiuri făr' de pojar
Şi munţii zbătându-se-n zadar.
Te simt în suflet, în carnea mea
Prisos de iubire împărtăşesc
Dar adâncul ei ţi-l dăruiesc.
Poruncit-am acestui trup o levitare
Ca solzii de pe fluturi pe-o rază-alunecând
Iubito, nu văd un preţ prea mare
Rătăcind buiastru cu Eul-n evadare.
Mai lesne îmi va fi deci calea
Hoţeşte sărutul să ţi-l fur.
S-ating cu-a mele buze păru-ţi,
Subsuoara şi sânii, cei cu formă de urcior.
Zâmbind ştrengar vei suspina complice
Încheind prudent rochia de kimberice.
POTHOS
În crângul de oleandri, printre sicomori
Întrezărit-am ale trupulu-ţi comori.
Scumpă la vedere şi mândră tare
Cu mijlocul subţire şi ochii de cicoare,
M-alungi mereu din cale-ţi, neîncetat
Dar dorul din suflet eu nu am gătat.
Se răzvrăteşte ploaia în pletele-ţi vioaie
Dragostea-ţi aprinde în obraji văpaie.
M-ai chemat acuma ca să pleci curând.
Numeri îngândurată pietrele pe prund.
Sufletul mă doare, gându-mi este frânt,
Gheara deznădejdii mi-o împlânt.
Şi-au prins cocorii trupurile-n balans
Dragostea stîrnind în elegantul dans.
Pădurea rezonează cu larma gâzelor.
Torpoarea iar te-aduce în lumea viselor.
Noaptea cade lin în clipa cea de vară
Eu zăresc în ochii-ţi poeză stelară!
Să trăiască Dorul! Dorul să moară?
ROSARIA
"Hodie mecum eris in paradiso"
(Luca XXIII, 4)
Gelos sunt, Doamne, pe-o grădină-nchisă
Precum un ochi secat în a nopţii clisă.
Arcade-nalte, iederi revolute-n volute
Printre liane bete, grozame galbene pierdute!
Crinii-n rochii albe rebel agonizează.
Pierduţi prin ierburi-nalte, încă valsează
Fazanii aurii din Phasis, şi se-nserează ...
Orizontul tandru şi-ardică al său flammeum
Zările-şi îmbracă voalul rubiniu şi aur,
Spuma stelelor s-aşază în frunzele de laur
Picotind-n răstimpuri, zeul Archeloos
Lira-şi înstrunează, zâmbind drăgăstos.
Apele alerte clipocesc-n valuri
Adăpând-nsetate cete de centauri.
Mă pierd adesea sub parfum de roze,
Înmiresmaţi leandri, timide tuberoze.
Tânjesc an de an după-o hawan.
Neostenit te chem, iubito, dar e-n van.
Chipul să-ţi ating, sufletu-ţi să-ţi tulbur...
Chem în sprijin cerul, Prema, Lubentia.
Lasat-am deoparte pacea şi mîndria.
Mă fugăreşte timpul, hăt cât mai departe!
Unde e grădina şi dragostea aparte?
RAPSODIE ROMÂNĂ
S-a-nvrednicit Dumnezeu cel sfânt sau... firea,
Și-a creat nu în opt zile, ci-n suta mia,
Cu aleasă aplecare, un boț de lut, uns România.
Și-a-nfipt în glie genunchii sfinți ca o etravă
Și-au apărut împăduriți Carpații, semeți și supli, în potcoavă.
Precum și dealuri, lunci, câmpii din pletele-i cânepii.
Fâșii smaraldine din ceruri a smuls cu-ngrijeală
Lacuri, izvoare, râuri și mare prinzând ca o beteală.
Și-a-mbrățișat aci soarta, dintru ’nceput,
De-un car de ani, un popor harnic, priceput.
Am tot doinit, am tot horit și-am tot jelit:
Văitarea, plângerea de milă, bocitul n-au priit.
Însă zidit-am case, durat-am, pe făgașe, sate și orașe.
Și-apoi, măi fârtate, pusu-ne-am iar pe fapte:
Lăsat-am la o parte frunza, fluierul și naiul,
Cetera și buhaiul, boleroul la solz de pește.
Hai, dușmanii prăpădește, cât zis-ai: „Trei păzește!”
Negura hună și cea tătară ne-au făcut câmpia pară;
La văleat de lume bună, ne-am tăiat în Semilună;
Reglând organic, vipia slavă ne-a luat ceva din vlagă;
Pe la chindie, chezara lăcomie ne-a smuls din transilvănie.
Vajnici Domnitori și Regi destul ne-au ținut întregi.
Am descălecat creând o țară, frizând și urgia barbară.
Evropei par desuete provinciile noastre-n buchet.
Cei nevolnici și cei tari smuls-au țării două hălci mari.
Pârjolul marelui război adusu-ne-a teritoriu-napoi,
Nu fără lupte, magnifice sacrificii și puține beneficii.
A mai rămas o singură o rană: Basarabia moldavă.
Și-n veacul nou rămas-au două orfeline ce le știm bine.
Dorința-i legitimă și trează: întoarcerea la patria-mamă!
Siamezele se vor regăsi vreodată, cu dor întregi-se-vor!
* * *
Îngăduie-mi un sincer cânt, Românie pământ străbun,
Și ție popor al meu străvechi, mult prea bun!
VULNERANT OMNES ULTIMA NECAT
"Infinitul timpului este
infinitul morţii".
Îmi străbate Timpul corpul ca prin sită
Gândul iar mă duce, clar ca o ispită
Căci viaţa ne-o conduce maştera ursită.
Îmi pângăresc trupul spaime, pofte şi iubiri,
Fleacuri fără număr, lipsă de simţiri
Rar mai recunoaştem ale noastre firi.
În trupul tău, iubito, e-un foşnet de bosoni,
O zbatere de aripi, un tropot de bizoni.
Totul se-mplineşte, chipul străluceşte
Chiar seninătatea, frumuseţea o-ntregeşte.
Simt deja balansul, ceasul ticăind
Das leidige Ich - das leidige Selbst.
|
Tanase Grosu 8/24/2018 |
Contact: |
|
|
