Tren printre zodii o carte de Florea Burtan
Redactor-șef la publicațiile „Teleormanul liber” și „Caligraf”, din Alexandria, reședința județului Teleorman, Florea Burtan recidivează ca autor de versuri.
Un frumos volum de poezie scris de poetul și editorul Florea Burtan ne ivesc librăriile, carte publicată la editura Neuma, din Cluj-Napoca, 2017, în colecția „Arca”.
„Tren printre zodii” debutează cu o frumoasă piesă de dragoste, „Într-o odaie mirosind a mere coapte,/ A miere răzvrătită și pelin...” Câteva imagini sunt originale și, în același timp, sugestive: „În sobă ardă focul, blând și tânăr,/ Ca amintirile uitate în părinți”, sau „Mi-e dor să-mi lunec sufletul pe coapse,/Pe sânii tăi, înduioșați și puri,/ Să mă înec în ei, cum se îneacă/ Verdele crud în candide păduri”, sau cele evocând trecerea săniilor viscolite și a unor vechi marfare („Să fie iarnă și să ningă-ntruna...”)
Sentimentul iubirii este însoțit uneori de senzația de singurătate, iar poetul se simte amenințat de o lume care nu îl înțelege: „De sete, am băut, în gând, fântâni,/ De foame, am mușcat din umbra mea,/ Când oboseam, mă rezemam, cu tâmpla,/ De glasul nevăzut ce mă striga...” („Dă-mi trupul tot și lasă-te prădată”; „Prietenii, de ani buni, m-au uitat./ Tristețea își clatină oasele ude și reci,/Iubita, și ea, și-a luat tinerețea și a plecat,/ Îi zăresc urmele lăcrimând pe poteci” („Aș cerși îndurare, nu am la cine”. Aflat, numai cu iubita, într-un tren de noapte, sugerând trecerea inexorabilă a timpului, poetul resimte tristețea trecerii vieții, trenul mergând fără oprire în gări„ („Trenul de noapte”).
Multe poezii evocă îndepărtarea, plecarea ființei iubite, poetul rămânând doar cu amintirile:„Cât mai e ceasul? Clipele-s bătrâne,/Le-aud trosnind pe la încheieturi./ Mă strigă cineva, dar nu știu cine,/ Securile dau buzna în păduri” („Se luminează a târziu”). La o cafea, dialogul cu iubita de altădată („Dragostea, despre care-mi vorbești” și „Tăcerea se zdrobea de vorbele mele”) dezvăluie înstrăinarea acesteia, care se preface că a uitat și că nu-i pasă.
Versurile mai multor poezii recompun portretul iubitei, aflată departe, în strânsă legătură cu sentimentul de singurătate al poetului și cu dorința de a o reîntâlni: „Era tot frumoasă, primejdios de frumoasă./ Frumusețea ei, ca un lujer de dor respira./Mi-a făcut semn s-o urmez către casă,/ Casa din vis, ce fusese cândva și a mea.”( („Trenul fără roți, fără șine”) ; „Dintre toate frumoasele, ea era cea mai frumoasă,/ Sub pașii ei înfloreau, în plină iarnă, toți crinii,/ Vechile răni dispăreau, resemnate, din casă,/ Trupul îi izvora, necontenit, din altarul luminii.// Îi cercetam, tandru, fruntea, ochii, umerii – doi,/ Zăpada ascunsă între robitorii ei sâni,/ Fericit eram, ca un prizonier întors din război,/ Ca un însetat ademenit de închipuite fântâni” („Dintre toate frumoasele”).
Poetul Florea Burtan, adept al versului clasic, folosește cu succes precepte urmate și de marii poeți ai dragostei, din literatura română și din literatura universală.Cu care dintre femeile cărora marii poeți le-au dedicat opere artistice seamănă sau, mai degrabă, de care se deosebește femeia iubită din versurile lui Florea Burtan? Cu Veronica Micle (Mihai Eminescu), Zulnia (Costache Conachi), Maitreyi (Mircea Eliade), Doamna T (Camil Petrescu),Doamna brună (William Shakespeare), Laura (Petrarca), Beatrice (Dante Alighieri) ? Ființa iubită nu are un nume, mai degrabă cititorul are senzația că autorul nu dorește să-l dezvăluie, atâta timp cât persoana și situația, evenimentele, sunt credibile.
Poetul și iubita lui sunt separați, desincronizați, astfel că întâlnirea lor este sumară, eventual într-o gară sau într-un tren.: „Ea, venea dinspre ziuă, eu, mergeam către seară! („Trenulk fără roți, fără șine”), sau „La mine este seară, la tine-i dimineață...” („La mine este seară”).
Tristețea îndrăgostitului provine din faptul că ea aparține altui bărbat („De atâta depărtare, tu nu mă auzi” și „Bănuiam că așa se va întâmpla”), ca și din sentimentul trecerii timpului, comparată cu înserarea. O poezie sugerează, metaforic, încercarea morții de a-l atrage „într-o grădină înflorită și dulce,/ Îți voi încrusta numele pe o piatră.” („O văzusem o singură dată, în vis”).
Văzând-o trecând, pe strada mare, pe cea care vrea „să-l adune de pe drumuri”, femeie cu „chip indiferent și pur”, poetul este copleșit de durere, de lumina pe care ea o emană („Erai, toată, miere păcătoasă”).
„Un pumn de cenușă” a rămas între poet și ființa iubită, el rămânând singur în cătunul tot mai pustiu, în prag de iarnă, cătun din care poștașul a fugit de ani buni și pe unde nicio mașină a salvării nu va trece („Amurgul a pus de cafea”).
Rolurile se schimbă, în poezia „Ce-ai să faci?...”, iubita fiind cea care vorbește, întrebându-l ce va face, în plină iarnă și singur, fără cea care i-a oferit iubirea și i-a dat un sens vieții.Peste vorbele ei – din nou„ un potop de cenușă”.
De o tristețe iremediabilă,folosind expresia unui alt poet, sunt poeziile „M-au zidit în lacrima lor”, în care personaje „în veșminte de ceață” îl întâmpină, pe când trece „ultima vamă”: „Unde ți-e umbra? Unde îți sunt/ Aripile albe dăruite de noi?/ Aici vei rămâne o mie de vieți,/ Nu există niciun drum înapoi.” și„Moartea mea poartă rochie de mireasă”, în care personajul apare ca o tânără frumoasă,care deretică și cu care poetul merge la petreceri, uimind și umilind lumea.
Fără îndoială, poetul Florea Burtan este dăruit pentru a scrie versuri pline de simțire, stăpânind foarte bine meșteșugul scrierii. Această carte conține, ca și cele anterioare, elemente de vocabular specifice zonei de sud a țării, universului rural (cătun, șaretă, câini, crini), acordând atenție anotimpurilor, vegetației, drumurilor, trenului și, în primul rând, oamenilor, femeia ocupând un loc special, prin frumusețe și caracter, uneori neînțeleasă, alteori altruistă, cu un nimb de bunătate și lumină..
Referințele critice, de la sfârșitul cărții, sunt semnate de Ana Dobre (un poet romantic, care meditează asupra rostului lumii), Liviu Comșia (poemele – părți ale unei simfonii, comparabile cu „Cântarea cântărilor”) și Horia Gârbea (poezie a dragostei mirifice, atmosferă încărcată de magia așteptării). Pe coperta IV, o scurtă prezentare a poetului, inclusiv ca editor, debutul, colaborarea la reviste, apartenența la Uniunea Scriitorilor, filiala București- Poezie.
|
Corneliu Vasile 8/24/2018 |
Contact: |
|
|
