Teodor Dume-Devoratorul de umbre
Unul dintre poeții adevărați și profunzi din peisajul liric românesc de azi este Teodor Dume. Născut în 1956, trăitor la Oradea, cu un debut editorial în 1985 (Adevărul din cuvinte, prefață de Gheorghe Grigurcu), cu excelente volume de poeme (Strigăt din copilărie - 1994, Azil într-o cicatrice - 2015, Vitralii pe un interior scorojit - 2016, Colecționarul de răni - 2017), Teodor Dume a fost ocolit cu metodă de făcătorii de topuri și liste de poeți din România. Ca un stigmat pecetea de scriitor local, regional, pe care la începuturi au purtat-o și Bacovia și Kavafis sau Faulkner!
Cartea pe care-o avem în față, pregătită pentru tipar, cu titlul Devoratorul de umbre, impune lectorului un poet metafizic, profund, coborâtor în sine, pentru a reveni cu prețioase mărgăritare lirice de dăruit semenilor. Altcineva le-ar numi coborâri în abis. N-ar greși! Pentru că prin tot ceea ce face, Teodor Dume încearcă să țină Moartea la cîțiva pași mai încolo. Și, ca orice poet blestemat, face asta ajutat de stările poetice, de cuvânt, de semnele unei iluzii universale, între care se simte confortabil, ca peștele în apă proaspătă. Spune poetul: „Sub singurătățile mele nopțile sunt reci.!. Și „În mine nu mai locuiește nimeni/ totuși/ din trup mi-au înmugurit umbre!” Pentru el liniștea e „o umbră ațipită pe trup”, singurătatea e „amanta perfectă”. Alteori „liniștea cotrobăie prin clopot”, iar „moartea își numără morții și tace”. Spun, fără a greși, că prezentei cărți nimic nu i se potrivește mai bine ca motto zisa lui Friedrich Nietsche „Eu sunt singurătatea devenită om”.
Pentru mine, cel care pledez pentru menținerea poeziei române în metafizic și nu în joculețe lirice exterioare, descoperirea lui Teodor Dume e o bucurie, iar lectura acestei cărți, o sărbătoare. Pentru că, poet al profunzimilor, al spectacolului ființial, poetul în discuție este constructorul unui univers liric magnetic, original. Simțindu-se un umil trecător „printre lucruri, lumini și umbre”, poetul încheie cu lumea un pact, mai precis Un fel de armistițiu: „uneori oamenii nu mai fac nimic/ trăiesc din priviri reciclate/ ridică din umeri/ a neputinţă şi/ se vor eroi/ timp în care unii/ scormonesc prin răni/ după o altă iubire/ eu azi o să fac/ ceea ce nu am/ putut/ o să ies din rană şi după/ ce am să o cos la loc/ voi încheia un armistiţiu/ cu mine însumi// şi asta pentru a nu-mi trăda inima.”
E. M. Cioran spunea că nu poți fi artist adevărat dacă nu ai credința că prin ceea ce faci fondezi o religie. Prin însăși structura sa, pe care-o transmite întocmai poemului, adică structurii lirice, prin perseverența unei teme, Teodor Dume exersează religia Singurătății. Dumnezeu e singur, omul se află într-o singurătate iremediabilă (un fel de temniță recluzionară), o singurătate salvată sau agresată de conjuncturi. Pentru poet Singurătatea este amanta perfectă: „vine tăcută ca umbra peste ape/ seară de seară/ ne aşezăm la taifas/ la urma urmei/ aprindem lumânări/ facem dragoste dar/ niciodată nu ne privim/ e amanta perfectă/ fără pretenţii/ clipeşte des şi are părul răvăşit/ e doar o singură problemă de spaţiu// s-a mutat în mine şi fumează…”Mai spune: „Înlăuntrul meu se sparge tăcerea/ și e tot mai greu de pătruns [...]/ unde ești, Doamne?”. Legătura cu Dumnezeu e totală, evidentă și cînd e senin și cînd poetului moartea-i valsează între ziduri. Altădată „Dumnezeu privea fix/ scorbura cerului/ picătura de ploaie sfârşea/ în respiraţia zilei/ şi spaţiul dintre mine şi gând/ se făcea tot mai strâmt/ aerul uscat şi nisipos/ adâncea ridurile// cineva cotrobăia prin mine/ ca printr-un bagaj cu resturi//probabil moartea îşi căuta batista/ căzută într-un colţ al neputinţei...” (Un fel de secetă)
Poetului nu cred să-i fie străină ideea lui Leonardo da Vinci după care artistul creator este o așchie de dumnezeire. Devoratorul de umbre, continuînd atmosfera precedentelor cărți, cu poeme grave, meditative, interogative, deseori oraculare, poate fi citită ca o amplă monografie a umbrei. Oare scrisul nu e tot o umbră ? A sufletului, a ființei, a nesfârșitelor căutări, a eșecurilor sau a princiarelor iluzii ? Obsesiile cărții : urma, umbra, singurătatea, timpul, ecoul. Și dacă timpul este devoratorul de umbre, protagonistul liric e convins că „ecoul tuturor lucrurilor se află în cuvinte.” Iar singurătatea, care „nici lui Dumnezeu nu-i place”, peste tot : „Ceva mai încolo/ o singurătate amorțită pâlpâie/ ca un bec în plină zi// poate mîine voi fi altul”.
Mulți zice-vor despre Teodor Dume că n-ar fi un poet cool, că nu-i postmodernist, că nu-i poetul exuberanțelor și-al cotidianului, că nu emite adevăruri retorizând (ca un fel de măgar liric, așa cum ar spune Platon), că-i manierist, că nu iubește poezia roz, ca atâția exhibiționiști de azi. Că-i prea abisal și prea dedat singurătății. Îl sfătuim să nu-i pese de vreuna din afirmații!
Poet neoexpresionist din familia prestantă a unor Trakl, Blaga sau Vladimir Holan, apostol al unei singurătăți asumate, născut iar nu făcut, Teodor Dume și-a construit cu migală, cu o știință a fiziologiei poemului și o formulă originală un univers liric inconfundabil. El impune în poezia ultimilor decenii o mitologie proprie, fiind unul dintre cei mai profunzi poeți de azi.
-----------------------
-----------------------
Teodor DUME, scriitor și poet român. Născut la 4 aprilie 1956, în comuna Luncasprie, județul Bihor. Este absolvent al Liceului „Înfrăţirea" din Oradea, al Şcolii Populare de Artă din Oradea (secţia Regie-teatru, specialitatea Actorie) și al Academiei de Studii Social-Politice, Bucureşti. A fondat, la 22 decembrie 1977, Cenaclul ECOUL Oradea, pe care l-a condus până în 1989. A fost director general al ansablului artistic ECOUL TINEREŢII din Oradea. În 1983 a fost numit directorul Clubului Tineretului Oradea. A lucrat la Consiliul Judeţean al sindicatelor Bihor, în calitate de director la Clubul Înfrăţirea Oradea, pe care l-a înfiinţat în 1986. În iunie 1991 este transferat, în interes de serviciu, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea, ca director adjunct. În perioada 1992-2013 a fost director general la Sc. Club Teo Dume S.R.L din Oradea. Din mai 2013 devine director executiv la Profi CTD Oradea Colaborări: Debut în presă, 1977. De-a lungul timpului a fost corespondent şi colaborator permanent la ziarele şi revistele: Convorbiri literare, Luceafărul, Scânteia tineretului, Orizont, Crişana, Familia, Munca, Unu, Viaţa Militară, Apărarea Patriei, Şoimii Carpaţilor, Bihorul, Literaria, Filobiblon, Aripi Siderale, Ţara Visurilor Noastre, Ţara Crişurilor, Algoritm Literar, Observator ( Canada,) Radiometafora (Canada), Radio R. ROMANIA, Armonii culturale, Oglinda literară, Poezia, 13 plus, Cuvântul liber, Fereastra, Nomen Artis, Răsunetul, Aslro (Quebek), New-York-magazin, Sintagme literare, Ante Portas, Conograf, Literadura, Sfera Eonică, ParnasXXI, Însemne culturale, poezie.ro, Reţeaua literară, Poeţii noştri, Citatepedia, Citate celebre, Citate net, Arspoetica, Cronopedia, Lira 21, Roliteratura, etc.
Teodor Dume este membru fondator (alături de Stelian Vasilescu, şi de alţii) al revistei de cultură Ţara Crişurilor, publicată în Oradea (ediţia 1990), fondator și redactor șef al ziarului Ecoul din Oradea (1990) și director executiv al revistei Confluenţe lirice. Este membru al Uniunii Scriitorilor Europeni (USE) și membru al Asociaţiei Scriitorilor de Limbă Română din Quebec. Membru AJRP (Asociaţia Jurnaliştilor Români de Pretutindeni, Montreal, Canada); membru fondator IRJ&MMA (International Romanian Journalists & Mass-Media Association, Los Angeles, S.U.A); membru fondator al WARM (Asociaţia Mass-media Românilor din Lume, Londra, U.K.). Membru în Consiliul Onorific Internaţional Reţeaua Literară; membru de onoare Lira 21; membru de onoare Confluenţe lirice. Editor Cleopatra – Casa Gândului, Editor Roliteratura,etc. Volume publicate: Durerea pietrelor, (Editura Pim, 2018); Lacrimi de pe altarul trupului (Editura Pim, 2018); Fără grupă sanguină (Editura ArtBook, prefaţa Cezarina Adamescu, cuvânt înainte Cristina Ştefan, 2017); Temniţa de sub rană (Editura Pim, prefaţa Cezarina Adamescu, 2017); Colecţionarul de răni (Editura Pim, 2017); Durerea din spatele cărnii (Editura Pim, prefaţa Ionuţ Caragea, 2017); Vitralii pe un interior scorojit (Editura Pim, prefaţa Ionuţ Caragea, 2016); Azil într-o cicatrice (Editura Pim, prefaţa Angela Nache Mamier, 2015); Moartea, un fluture alb (Editura Pim, 2015); Adevărul din cuvinte (prefaţă de dr. Gheorghe Grigurcu, 1985); Strigăt din copilărie (prefaţă de dr. Gheorghe Grigurcu, 1994) (George ROCA, Rexlibris Media Group, Sydney, Australia)
|
Danile Corbu 8/24/2018 |
Contact: |
|
|
