Subiectiv : Precauție
Îmi amintesc, eram copilandru pe atunci, la teatrul Giulești se prezenta Cadravul Viu de Leo Tolstoy, cu Ovidiu Brădescu în rolul principal.
Un asemenea spectacol nu se poate uita.
Protasov, eroul piesei, căsătorit cu Lisa, o femeie ce o iubea și diviniza mai presus de orice în lume, crezând-o nefericită în menajul lor și în dragoste cu prietenul familiei Karenin, dispare subit din calea lor ticluindu-și moartea, lasând pe malul unui râu actele sale și hainele. Divorțul i-ar fi adus oprobiul public, iar sinuciderea cerea mult curaj. După legalizarea morții, Lisa în cele din urmă acceptă căsătoria cu Karenin. Trec luni de singurătate și pribegie și într-o crășmă prin taigaua rusească, Protasov î-și deapănă amintirile unui necunoscut la un pahar de votcă.. De la masa vecină, un ticălos ascultă povestea și-l somează că divulgă afacerea dacă nu cere recompensă soției pentru menținerea secretului.
Cum Protasov refuză, acesta dă în vileag povestea, Lisa este acuzată de bigamie și osândită să se separe de Karenin, ori va fi deportată în Siberia. Protasov într-un act de final eroism se sinucide pe treptele tribunalului, în timp ce Lisa-l plânge spunând că el a fost unicul om pe care l-a iubit totdeauna.
În cele mai apăsătoare zile de singurătate, fie în tranșeele frontului, în captivitate sau în armată, de câte ori nu asistăm la aceste sincere depănări de amintiri cu dovezi în scrisori sau fotografii, uneori filtrate prin puritatea unor lacrimi ce nu se pot abține, dând curs unui dor adânc cât fundul mărilor. E un fenomen ciudat dar normal și nimeni nu-și poate închipuii că unii vor trage folos din el. Am întâlnit noi veniți din România încercând să găsească o portiță de trecere legală prin consilieri și avocați pretinzând sume exorbitante pentru o viză de lucru în Canada, și care, la fel ca Protasov, mi-au arătat în poze casa, soția și copii rămași acasă. Sunt oameni necăjiți ce doresc un viitor mai bun copiilor lor
Domnul Puiu Popescu, editorul acestei reviste, scria în numărul trecut că ”fiecare dintre noi își dorește ceva în viață. Unii caută să posede valori materiale, case mari, mașini scumpe, conturi seriose, etc.” Alții își ”dedică eforturile pentru acumulare de cunoștințe, pentru contemplarea frumuseților lumii, pentru pătrunderea înțelepciunii și pentru dobândirea gloriei” Em Sava ne aduce la cunoștință că printre noi sunt mulți ce-și neagă obârșia vrând să se descotorească de ea ca de-o haină veche cu care s-ar rușina. Un cititor, Nick Tănase, scrie că ”în ficare dintre noi există un dor de ducă. Un dor de albastru, de verde crud, de-o altă lume care să te împingă să treci de granițe” Dorințele noastre oricât ar fi de umane, nu sunt toate la fel.
Am întâlnit în piesa de teatru ”Un soț ideal” de Oscar Wilde următorul citat: ”Când Zeii vor să pedepsească pe oameni, le împlinesc dorințele” Dovezile adevărului enunțat în acest citat sunt nelimitate: De la exemplul părintelui advertizânu-și odrasla să nu atingă plita mașinii că se frige, la bucuria copilului dând de borcanul de dulceață când mama nu-i acsă, la beția vitezei excessive pe șosea până la apariția polițaiului, ș.a.m.d. Din Biblie învățăm povestea fiului risipitor ce și-a irosit partea din averea părintească și s-a întors acasă căit de nevrednicia lui. Dar eu cred moarala acestui citat e mai adâncă, merge dincolo de aceste exemple și se resfrânge în istorie. Mă refer la aceea istorie repetitivă de când lumea, din care nimeni nu vrea să învețe nimic.
Revoluțile au fost totdeauna pornite din necesitatea oamenilor de a aduce schimbări importante în structura socială și ideile acestor schimbări au mobilizat mase de oameni determinați să le înfăptuiască. Dar nu toate revoluțile au reușit, multe au fost stinse cu drastică cruzime de autorități ce voiau să-și păstreze puterea, inundând în sânge nevinovat piața confruntărilor. Multe au reușit, dar au fost și unele ce au fost acaparete de trăgători de sfoară ce-au deviat ideaulul și au adus în timp mai multă suferință ca în trecut. Războiul civil din Spania de prin anii ’30, nazismul naționalist și comunismul ce s-a extins ca o plagă în multe părți ale lumii, ilustrează șubrezemea unor edificii ce nu se pot susține. Canada, întinsă ca un uriaș urs polar între cele două oceane, Atlantic și Pacific, a avut în piept o singură inimă, Montrealul, ca centru de comunicare cu restul lumii. Acest oraș a fost antetul, cartea de vizită și locul de parcare al celor ce voiau să facă busines aici. Dar odată ce ideia separării de restul Canadei a prins viață, bâncile, marile firme și mii de anglofoni au părăsit Quebecul, mutându-se în restul țării. Astăzi coroana Montrealului nu mai strălucește ca în trecut, a pălit în fața altor centre.
Media Socială a devenit astăzi centrul de polarizare a maselor de oameni în jurul unei idei, platforme politice și propagandă folosită de-o potivă de opoziție cât și guvernămât. Sunt multe opinii ce socotesc că în Primăvare Arabă (The Arab Spring 2011-16), Media Socială a avut un rol critical în mobilizarea mulțimilor, incurajarea și influențarea opiniilor și din această cauză în multe locuri guvernele sau grăbit să blocheze accesul la websides, internet și media socială. Statisticile arată ca în timpul Primăverii Arabe numărul celor ce utilizau media socială, în special Facebook a crescut considerabil în cele mai multe țări din regiune. Telefoanele mobile, twittul, facebook, e-mailul, u-tube și televiziunea au răspândit știri și imagini, adevărate sau false și în acest fel au contribuit la această revoluție.
Războaele astăzi diferă de trecut. Nu mai avem două țări confrundu-se pe câmpul de luptă. Ele s-au generalizat, au devenit interne, au pătruns în casele și familile noastre și conflictele se înmulțesc revitalizate de ceea ce vedem zilnic la televizoare,
în ziare și pe internet. În furtuna stârnită de această avalanșă de informații, idei, propagandă, calomnii și desculpări, deși nu ști pe cine să crezi, e greu să nu fi tărât de urgia de afară.
Deci trebuie să fim precauți.
Toronto / ON
|
David Kimel 8/20/2018 |
Contact: |
|
|
