Călătorie spre neant
Dorința e oglinda caracterului uman. Fiecare om are una sau mai multe dorințe, în funcție de aspirațiile lui și de capacitatea de a le îndeplini. Împlinirea dorinței presupune voință, tenacitate și inventivitate. Dorința poate fi pozitivă sau negativă, în funcție de circumstanțele în care a fost creată. Dorința pozitivă e rezultatul unei gândiri lucide, iluminate de forțele binelui, pe când dorința negativă vine dintr-o gândire confuză, rezultând din experiențe nefericite. Dorința pozitivă menține viața omului în stare activă, precum seva din arbori menține viața pădurii.
Dintre toate dorințele, dorința de viață este condiția sine qua non a perpetuării speciei umane. Dorința de viață e dorința majoră a omului conștient de menirea sa ca ființă superioară în această lume și ea implică durata timpului, raportată la starea de sănătate a ficărui individ. Ea crează voință și înnobilează gândirea cu impulsuri de creație rezultând în acțiuni binefăcătoare civilizației unane. Dorința de viață a scriitorului argentiian Jorje Luis Borges, l-a făcut să trecă peste pragul orbirii în floarea vârstei, și să reintre în împărăția luminii creatoare, continând să scrie poeme de înaltă valoare u
Dorințele pozitive, văzute ca scop pe fiecare treaptă a vieții, mențin viața omului în stare alertă, și dau sens existenței lui ca entitate de prim rang în sistemul de valori al societății.
O privire atentă a fenomenelor sociale de-a lungul istoriei, evidențiază importanța dorințelor pozitive ca factori de progress. Istoria a dovedit nu o dată că orice acțiune având ca punct de pornire dorințe negative, a fost contracarată și obliterată de acțiuni izvorâte din dorințe pozitive. Exemplul cel mai elocvent este
înfrângerea hitlerismului și salvarea omenirii de sub imperiul răului. Dorința pozitivă e acceptată unanim și în consecință devine factor esențial în dezvoltarea societății umane, aflate mereu sub puterea de ocrotire a Creatorului. A cunoaște această lume, presupune un confesor absolut și nu un scriitor de ficțiune.
Minciuna a creat lumea artificială, adevărul, lumea reală. De la adevăr la minciună, nu există decât tentația minciunii. În conul de umbră al minciunii, ochiul mefistofelic e omniprezent. Cu cât mai departe de adevăr este omul, cu atât mai mare este atracția lui spre conul de umbră al minciunii.
Adevărul apără, minciuna ucide. Viața omului e o zbatere între Adevăr și Minciună. Adevărul îl întărește și îl înalță, pe când minciuna îl slăbește și îl coboară.
Pentru ce am făcut, pentru ce n-am făcut, mă închid în sufletul meu ca într-o închisoare a sfinților răbdători,
Mărturisirea mea e de natură creștină și are tendința de a urca pe scara luminii până la pulverizare. Neantul o va lua și o va ascunde în întunericul din prăpastia adevărului spulberat de minciună. Ortice ființă are legenda ei. Orice lucru are o poveste făurită de mâna omului. Legenda ființei e creație divină, legenda lucrului e creație umană. Tot ce mișcă pe fața pământului, de la majestica natură cu particularități exprimând forța creației divine, până la lucrul rezultat din modelare, își are originea în Geneză. Las trupul să lucreze după îndreptările sufletului și mă retrag în cămara inimii simțitoare. Am fost copil și m-am umilit în fața părinților. Sunt părinte și mă umilesc în fața copiilor. Viața m-a învățat ce este trufia, și m-a făcut să simt ce înseamnă renașterea în păcat. Am cunoscut oameni buni, oameni răi, oameni desfrânați și oameni înfrânați, Cei desfrânați nu mai încăpeau în ei de atâta orgoliu, cei înfrânați încăpeau numai în sufletul lor, ca într-un altar al credinței în legile firii. Călătoria omului spre neant e determinată divin, iar contactele umane sunt determinate de bine și rău, în măsura în care omul înclină spre una sau alta din aceste căi, fără de care existența lui nu ar fi posibilă.
Fiecare om își are steaua lui, iar el își urmează această stea în mod instinctiv, de la naștere și până la dispariția în neant. Când moare un om, o stea alunecă de pe cerul împărăției divine și dispare în abis. V-ați întrebat vreodată de ce fenomenul căderii unei stele de pe cer se raportează numai la ființa omului? Fiindcă omul este gândire în continuă călătorie, o gândire al cărei scop este cunoașterea originii lui pe pământ, și a Creatorului său, ascuns dincolo de spațiu și timp. Până la aflarea Adevărului, omul se află într-o continuă lucrare, ceea ce îl îndepărtează de obsesia dispariției, care vine pe neașteptate, la porunca divinității. Astfel, nu există viață omenească nedeterminată de curiozitatea cunoașterii Adevărului. În călătoria lui de cunoaștere, fiecare om a primit o misiune divină, un scop, care îl ține în continuă lucrare și îl îndepărtează de obsesia morții, luminându-i gândirea. Când această misiune e îndeplinită, sufletul omului trece dincolo de limitele vieții pământene și intră în viața veșnică a divinității.
Wakefield / SUA
|
George Bajenaru 8/17/2018 |
Contact: |
|
|
