Ce-i trebuie României…
“Boala de care suferă societatea
românească e lipsa de caractere”
Nicolae Iorga
Ce-i trebuie României ca să progreseze cu adevărat? De ce România – o ţară atât de bogată din punct de vedere al resurselor de care dispune – a fost întotdeauna şi este şi azi este una dintre cele mai sărace ţări ale Europei? Nu de azi şi nici de ieri – ci de atâtea secole, din vremurile în care s-a născut tristul vers al unei doine: “Săracă ţară bogată!” Sunt întrebări la care au încercat să răspundă bunicii noştri şi la care căutăm încă răspunsuri noi, cei de azi. Am găsit câteva posibile explicaţii într-un articol publicat de “Realitatea Ilustrată” în 9 decembrie 1936şi într-un desen semnat A. Murnu şi publicat de revista “Furnica” acum un secol, în numărul din 3 februarie 1915 (desen “adus la zi” şi la fel de actual în anul 2015). O bună parte dintre răspunsurile de atunci sunt valabile şi astăzi. Aşadar, să vedem ce-i trebuie României ?...
Lupte politice nu, în nici un caz!
"Ceea ce ne îmbâcseşte viaţa, ne acoperă magica trecere a anotimpurilor, fosforescenta defilare a orelor şi spectacolele infinite ale soarelui peste munţi, şesuri şi oraşe sunt amărâtele de patimi politice de care suntem cuprinşi, târâţi fără voia noastră. Nu ştim dacă o scuturare energica a fiinţei lăuntrice, din dorinţa de a scăpa de vermina meschină, care a năpădit sufletele noastre, ar mai fi în stare să ne redea curând prospeţimea vederii şi simţirilor pierdute…
Luptele politice cari s'au întins ca o pecingine pe întreg cuprinsul ţării noastre se dovedesc mai curând lupte între persoane, interesând vanităţile persoanelor, ambiţiile persoanelor, poftele de răzbunare ale persoanelor politice. Luate cu de-amănuntul persoanele politice cele mai serioase nu pot avea păreri fundamentale prea deosebite cu privire la destinele ţării noastre şi cu toate acestea n'a mai rămas cetăţean, în biata noastră Românie, care să nu viseze întruniri politice şi care să mai poată avea vreun sentiment - de tată, de prieten sau de fiu - neîntinat de zoaiele patimilor politice.
De ce nu mergea înainte
"căruţa României" în anul 1915?
Nu te mai întreabă nimeni ce carte ai învăţat, ce muncă îndeplineşti şi dacă te pricepi la această muncă, dacă îţi creşti bine copiii şi îţi ocroteşti părinţii sau prietenii în nevoie ci:
- Ia spune, neică, e adevărat ce se aude, că te-ai înscris în partidul lui Nea Isprăvitu?
- Nu, dragă, sunt calomnii de-ale adversarilor! Sunt tot membru devotat al partidului lui Conu Pipă-Lungă!...
Asemenea discuţii le auzi în tramvai, pe stradă, în tren, în camerele de aşteptare ale ministerelor, pretutindeni. Nici măcar lupte sociale nu ne trebuie, în România de azi. S'a înţeles în sfârşit că nu pot fi oameni cinstiţi funcţionarii publici - care având de ţinut o familie grea - primesc numai cinci mii de lei pe lună; s'a văzut că lucrătorilor salariaţi cu o lefuşoară de mizerie nu li se pot cere opt ore de lucru şi nici un lucru de calitate şi astfel în chip fatal, fără sbuciume şi vărsări de sânge, poate că se va face pe'ncetul o echilibrare mai dreaptă a forţelor sociale.
Dar ceea ce ne trebuie neaparat şi numaidecât, e o nouă gospodărire a ţării. Acolo unde au fost în joc interese personale, s'au realizat în ultimii ani miracole de construcţie. Avem fabrici care pot produce în cantităţi impresionante ţesături tot atât de fine ca cele din Anglia, parfumuri tot atât de savuroase ca cele din Franţa, mătăsuri de delicateţea celor japoneze. În oraşele mari ale ţării şi mai cu seamă în Capitală s'au clădit palate şi block-housuri de mărimea şi fastul celor de la New-York sau Paris. Acest avânt şi această prosperitate lipsesc însă din toate domeniile sau aproape toate domeniile publice.
Starea drumurilor noastre e ˇalnică şi toate măsurile luate de autorităţi în ultimii ani au dus a realizări cari nu sunt mai mari decât picătura de apă faţă de Ocean. Se călătoreşte bine numai cu trenul şi cu avionul care n'au nevoie de drumuri comune. Cu automobilul, cu bicicleta, cu trăsura sau cu un car cu boi se poate călători numai cu riscul vieţii şi nu trebuie să ne mire faptul că societăţile de asigurare din străinătate primesc asigurări de călătorie cu automobilul în toate ţările Europei cu excluderea României.
Altă faţă a gospodăririi publice ne-o arată sărăcia alimentaţiei cu peşte, care pentru valoarea alimentară şi ieftinătate, ar trebui să fie hrana de bază a populaţiei româneşti. Sute şi sute de kilometri pătraţi de lacuri, Dunărea şi Marea stau în părăginire sau sunt supuse unei exploatări rudimentare. Se ştie oare că încă mai importăm peşte din Rusia?... lndustria pescăriei în România ar putea deveni exportatoare, dacă am introduce un nou spirit gospodăresc.
Ne plângem de scumpetea pământului agricol, dar n'am făcut nimic pentru a utiliza tot acest pământ agricol de care dispunem. Fluviile, râurile şi pârâiaşele curg în neştire, în meandre care fac sterile zeci de mii de hectare. Numeroase băltoace producătoare de stuf şi tântari malarici înconjoară oraşele şi târgurile. De-a lungul Dunarii teritorii imense sunt inundate periodic, sustragând culturii întregi moşii cu pământ din cel mai rodnic. O mai bună organizare a muncii naţionale ar da însă României în cel mai scurt timp, o prosperitate reală, hărăzită ei de Dumnezeu.
E o ruşine să se mai publice statistici de şomeuri, muncitori şi intelectuali, când mii de kilometri de drumuri aşteaptă să fie refăcute, mii de kilometri de râuri cer să fie canalizate, sute de mii de metri pătraţi de bălţi adastă să fie secate, când toată Dunărea cere un dig de apărare şi când bogatele ape stătătoare şi curgătoare o cultură de peşte bine chivernisită, de care au atâta nevoe mai cu seamă copiii, soldaţii şi ţăranii subalimentaţi.“
Sursa: articolul “Ce-i trebuie României” – semnat “A.” – publicat în revista “Realitatea Ilustrată” din 9 decembrie 1936 – citit din colecţia Bibliotecii Digitale a Bucureştilor
|
Realitatea Ilustrată” din 9 decembrie 1936 - culese de Ion Mustata 8/17/2018 |
Contact: |
|
|
