Panopticum - Sine Ira Et Studio
Datorez tatălui meu admiraţia şi dragostea pentru clasicii greci şi latini. El şi-a făcut studiile medii la Năsăud, în singurul liceu cu predare în limba română din Imperiul Austro-Ungar, absolvindu-l în 1923 după unirea Transilvaniei cu Regatul Român, într-o vreme când lumea nu era atât de sofisticată încât să creadă că se putea lipsi de înţelepciunea antică.
De altfel cunoaşterea limbilor clasice i-a fost ulterior de real ajutor în activitatea sa ştiinţifică. Reforma comunistă a învăţământului mi-a răpit şansa aceea şi a trebuit să mă mulţumesc numai cu doi ani, zgârciţi cu studiul limbii latine, eu nedepăşind nivelul elementar al declinaţiilor şi verbelor auxiliare. De la tata am învăţat însă expresii şi aforisme cu tâlc pe care adesea mi-le amintesc cu dragoste şi recunoştinţă.
Citatul din Analele lui Tacit ce formează titlul articolului de faţă era important pentru el, fiind unul din principiile călăuzitoare în viaţa lui profesională. Istoricul roman mărturiseşte în introducerea lucrării pomenite că întrucât – datorită fricii şi urii – despre Tiberiu şi urmaşi câtă vreme au fost în viaţă s-au relatat numai minciuni, el îşi propune să scrie fără mânie sau favoare. Tatăl meu se trăgea dintr-o spiţă de români curajoşi, căliţi de opresiunea străinilor şi a fost de părere că omul de ştiinţă trebuie întotdeauna să promoveze adevărul şi să păstreze o atitudine detaşată faţa de obiectul studiilor sale, indiferent de consecinţe. Eu cred că principiul este valid şi pentru literatură, mai ales când se prezintă personaje în împrejurări istorice şi politice reale.
Tocmai de aceea am ales ca titlu, pentru trilogia la care lucrez în prezent în limba engleză, o variantă a expresiei lui Tacit. Trilogia Without Rancuor or Partiality (Fără Ranchiună Sau Părtinire) am plănuit-o ca o frescă a vieţii noastre de toate zilele într-una dintre cele mai întunecate perioade din istoria omenirii.
Materialul ce-i stă la bază s-a sedimentat în memoria mea treptat, încă din fragedă tinereţe conturându-se în 1981-82, în timpul celor şase luni de şedere în minunatul lagăr de refugiaţi din Lavrion, Grecia, unde am încercat o primă sistematizare.
A urmat imigrarea în Canada şi aproape douăzeci de ani de eforturi pentru accomodare, câştigarea unui statut social corespunzător, re-crearea reputaţiei profesionale şi însuşirea limbii.
Abia în anul 2000, după pensionare, când ne-am retras împreună cu soţia mea în Okanagan, m-am apucat să scriu mai serios, în răgazurile permise de reconstruirea casei noastre, vandalizată anterior de ultimul chiriaş, un cultivator ilegal de marijuana. Imboldul mi-a venit însă citind remarcabila meditaţie a Papei Benedict XVI, pe atunci Cardinal Ratzinger, întitulată Introduction to Christianity. Cardinalul făcea în prefaţă observaţia pertinentă că în 1989 doctrina slavării omenirii prin marxism n-a abdicat şi că în afară de Soljeniţin foarte puţin s-a spus şi scris despre ororile nenumăratelor “gulaguri.”
Aşa s–a născut în 2010, Soft Tales from a Refugee Camp, primul volum al trilogiei, despre care s-a mai vorbit în paginile ospitaliere ale Observatorului. Volumul a fost dedicat sclavilor lagărului socialist cărora emigraţia, cu promisiunile ei mai mult sau mai puţin iluzorii, le apărea în anii ’80 ca singura alternativă posibilă a iadului proletar.
Am publicat cartea cu editura Exlibris din Statele Unite, o antrepriză extrem de eficientă în privinţa editării şi tiparului, dar mai ales în stors banii de la clientul nepregătit să reziste presiunilor specialiştilor companiei în marketing.
Aceştia m-au convins să finanţez o campanie de reclamă care promitea să facă produsul meu cunoscut la zece milioane de interesaţi cu promisiunea unui return minim de 3%, ceea ce ar fi însemnat 300.000 de cumpărători. Din păcate efortul acela nu mi-a adus nici măcar un singur client.
Mi-a trebuit un timp ca să-mi revin dupa nefericita aventură, iar apoi au intervenit în viaţa mea, tot mai des şi neaşteptat, evenimente potrivnice, caracteristice trecerii inexorabile a timpului.
Ca urmare de-abia acum am reuşit să tipăresc, graţie înţelegerii şi bunăvoinţei domnului Dumitru Puiu Popescu, The Four Seasons of a Slave. Este al doilea volum al trilogiei, în care m-am ocupat de soarta celora din generaţia irosită rămaşi pradă moloch-ului sovietic. Editura Domniei Sale face un nepreţuit serviciu viitorimii şi culturii în general, publicând relatări ale supravieţuitorilor trecutului întunecat cum este de exemplu remarcabilul roman memorialistic Sub Aripa Neagra A Razboiului de Herman Victorov şi Mihaela Victoria Ignat.
Întrucât şi întâmplările şi personagiile din cărţile mele sunt reale (pentru a respecta anonimitatea eroilor am schimbat doar nume, localităţi şi secvenţe) încerc şi eu să-mi aduc prin intermediul literaturii o modestă contribuţie la memoria colectivă, având în vedere că generaţia noastră dispare cu repeziciune şi curând nu va mai fi nimeni prezent ca să depună mărturie. Deja unii dintre cititorii naivi au pus la îndoială realitatea evenimentelor la care am participat personal sau mi-au fost relate de martori oculari de încredere şi care, trebuie să recunosc, şochează adesea bunul simţ.
În present lucrez la cel de-al treilea volum întitulat provizoriu Aphrodite’s Riddles (Şaradele Afroditei) sau Love and Sex under Dictatorship (Dragoste Şi Sex Sub Dictatură), unde mă străduiesc să prezint concetăţeni de ai noştri înclinaţi spre hedonism, suficient de abili ca să se descurce şi să-şi facă, nu fără riscuri, o viaţă relativ plăcută, atât sub comunism, cât şi în occident. De asemenea se reîntâlnesc aici personagii din primul volum, stabilite pe coasta de vest a Canadei. Dar cum bine spune conicarul “nu sunt vremile sub om ci bietul om sub vremuri”, iar eu îmi trăiesc amurgul existenţii şi “nu aduce anul ce aduce ceasul”…
Vancouver / Aug 2018
|
Gabriel Watermiller / BC 8/15/2018 |
Contact: |
|
|
