Poeme
nimic și un sfert
„...şi Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor!”
se scurg trandafiri din oglindă
- ceară lumânărilor de veghe –
doar cincisprezece minute peste momentul facerii
e încă devreme!
trebuie să-mi țin trează inima
deja obosită să se mai zbată
coastele fragile nu-s gratii de ajuns
am isprăvit de semănat tristețile cele mai alese
așa cum nicăieri în lume nu se mai află
păstrate în buzunarul cusut pe dinăuntru
înainte de izgonire
în cătunul mort
unde crucile se țineau în case
(abia mai târziu, pe rând,
au suit dealul)
grădinarul durerii mi se spunea
și eram privită
încă de atunci
cu o milă sticloasă
ce mi se scurgea pe obraji
maculându-mă
șopteau apoi, ca pentru ei
păcat de ea, are să fie frumoasă!
nu știa nimeni
că uneori
noaptea
din plop cobora un înger
și-mi dădea să beau
semințele așa le-am păstrat
vii în cătunul mort!
*
Simt absenţa ta
cum bulgăre de noapte se face!
Câte ore-am risipit!
de când întunericul,
smoală de nepătruns,
a umplut golul dintre noi,
acoperind
străzile pe unde-am umblat,
ruinele deasupra cărora ne-am sărutat
cu disperarea dinaintea asediului final,
peronul de la linia patru,
murdară antecameră a singurătăţii,
şi pe noi,
biete fiinţe din carne.
până la ochi!
pe ei nu i-a putut acoperi!
şi au rămas aşa,
două fulgere spânzurate deasupra lumii,
deasupra tuturor celor văzute şi nevăzute.
în sclipirea lor
îmi văd acum masa de scris,
imaculată,
ca în marile săli de disecţie,
cu tot instrumentarul pregătit:
o carte nescrisă,
alături toate dorinţele nerostite,
şi din pricina asta extrem de tăioase,
amintiri cu lamele tot mai subţiri pe încheietură,
temeri crescute hidos,
precum securile medievale.
când voi isprăvi de smuls,
într-un ecorşeu săvârşit pe viu,
din mine fâşiile de tine,
necicatrizate pecete,
abia atunci foile albe se vor umple.
Purtate de vânt pe străzi,
acele străzi pe care tu le ştii,
miraţi trecătorii vor observa
cum sparg din loc în loc,
ca pe-o foaie de cort învechită,
noaptea!
|
Ani Bradea 8/7/2018 |
Contact: |
|
|
