Despre cartea "…77 noduri culturale si semne amicale "
Am primit în dar o carte cu dedicaţie şi autograf de la prof. dr. Dumitru V. Marin, intitulată „...77... NODURI CULTURALE ŞI SEMNE AMICALE”, Iaşi, Editura PIM, 2018. Cărţi închinate unor personalităţi din diverse domenii de activitate s-au mai scris, a devenit deja un exerciţiu firesc, dar să antrenezi personal un număr considerabil de viitori coautori ai unui asemenea volum, mai rar.
Titlul ne aduce aminte de volumul de versuri al lui Nichita Stănescu, „Noduri şi semne” şi de cartea Anastasiei Dumitru: „Bujor Nedelcovici – Conştiinţa de scriitor”. Deosebit de incitant, deloc explicit, că de..., „nodurile”, au şi ele misterul lor. Te fac destul de curios ca să zăboveşti pentru a „descâlci iţele” şi a vedea frumuseţea firului. Dezlegându-le poţi „pipăi” cu mintea şi sufletul fibra din care este alcătuită ţesătura (cartea), îi poţi identifica şi simţi fineţea, îi poţi verifica, pe cât posibil trăinicia, vigoarea..., şi dacă mai adăugăm şi „semnele”, care presupun anumite înţelesuri încriptate, este nevoie să ne aplecăm cu dibăcie asupra conţinutului volumului.
Răsfoindu-l, am constatat că în peisajul cultural vasluian şi în tabloul literar al prof. dr. Dumitru V. Marin a apărut un volum inedit, cu o alcătuire ingenioasă, o radiografie din mai multe unghiuri a vieţii şi activităţii jurnalistului vasluian, completată cu alte 77 de radiografii individuale.
„Nodurile” (semnatarii) întăresc textura volumului, îi dau strălucire şi consistenţă, iar „semnele” sunt gânduri, trăiri, sentimente care ne fac să privim cu respect, bucurie şi admiraţie „adresantul”, prezentat ca fiind un om special. Şi, toate aşezate pe brocardul fin al aniversării omului de cultură Dumitru V. Marin, la împlinirea a 77 de primăveri, cel care se declară „aprilist”, născut pe data de 28 aprilie 1941.
Revenind la carte, aş putea spune că în paginile sale s-a cam spus şi scris totul despre sărbătorit. Asta însemnând că este destul de greu să mai scrii ceva original, după ce 77 de condeie şi-au spus punctul de vedere despre omul şi profesionistul Dumitru V. Marin. Totuşi, ceva mă intrigă, mă provoacă să mă erijez în purtătorul de cuvânt al colaboratorilor volumului şi să aduc, pe scurt, la cunoştinţa publicului cititor opiniile acestora cu privire la „personajul principal” al volumului, care are marele merit de a fi adunat între cele două coperte o sumă de oameni valoroşi, 77 de nume din domeniul literaturii, ştinţei, culturii şi spiritualităţii din ţară şi din străinătate, colaborând de bună voie la întocmirea unui volum colectiv.
Se spune că numărul, cantitatea nu înseamnă neaparat şi valoare, şi este foarte adevărat. Însă în cazul de faţă, întâlnim 77 de semne de preţuire, de amiciţie, de prietenie sau întâlniri de-o dată în viaţă, cu o ocazie specială ori întâmplătoare, care au lăsat amintiri pe pelicula inimii jurnalistului multimedia. Este lăudat, adulat, atribuindu-i-se calificative care mai de care mai elevate, însă prezentat şi „cu păcate şi virtuţi”, precum spune Mihai Apostu. Îl întâlnim pe D.V. Marin în multiple ipostaze, din copilărie până în prezent. Textele sunt decupaje din realitatea imediată, pe care sunt încrustate căutările, acţiunile, gesturile, reacţiile, implicările, mobilizările pentru a depăşi obstacole şi a intra pe nişe favorabile autodepăşirii personale şi profesionale în misiunea nobilă de promovare a culturii. Ne sunt prezentate momente de plonjare în adâncul valurilor vieţii profesorului, dar sunt selectate cu grijă fragmente din spuma strălucitoare a acestora şi redate spectaculos. Astfel, putem afirma că volumul omagial degajă o adevărată nobleţe, un neîntrecut flux de amabilităţi, desigur veridice. Acest buchet de „semne”, arătă în toată splendoarea sa valoarea incontestabilă a profesorului şi jurnalistului, cap de afiş în viaţa culturală şi literară vasluiană
Aşadar, cartea este o impresionantă apariţie editorială din mai multe motive: valoarea intrinsecă a conţinutului scriiturii, valoarea şi însemnătatea personalităţilor în varii domenii ale cunoaşterii umane şi, nu în ultimul rând, valoarea personalităţii destinatarului tuturor acestor misive, profesorul, jurnalistul, scriitorul, omul de cultură, Dumitru V. Marin. Pentru a susţine această ultimă afirmaţie aş aduce ca argumente câteva coordonate ale muncii şi activităţii domniei sale: este deschizător de drumuri în presa modernă (prima televiziune din ţară,1990, înfiinţarea postului de radio Unison, Vaslui,1993, Bârlad, 1994, apariţia ziarului Meridianul, 1996, revista internaţională Meridianul Cultural Românesc, 2015); interviuri cu 9 preşedinţi de stat, 14 prim-miniştri, zeci de miniştri, deputaţi, senatori, ambasadori; înterviuri cu înalţi ierarhi ai bisericii, PF Teoctist, PF Daniel, mitropoliţi, episcopi, transmisiuni în direct la radio-tv din 32 de ţări; vicepreşedinte al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România şi preşedinte Filiala Vaslui, 2005...
În sprijinul aceleiaşi idei, aş completa cu mărturiile făcute în carte de mai mulţi coautori. Scriitorul, criticul literar şi emiscologul Theodor Codreanu apreciază că Dumitru V. Marin este: „Una dintre cele mai pitoreşti personalităţi din Vasluiului ultimelor decenii”. În opinia Danielei Gîfu, jurnalistul vasluian este: „un desfrunzător de idei supralicitate... cu vorbă hotărâtă şi plină de sensuri ideatice, caută dreptate.” Vasile Ghica îl numeşte: „Un renascentist al zilelor noastre”, iar dr. Valeriu Lupu îl consideră „lord al slovei” şi, pentru toate acestea şi multe alte merite, Simion Bogdănescu îl recomandă ca fiind un „model cultural de urmat”; punct de vedere argumentat de Corina Matei Gherman „Dumitru V. Marin nu a irosit timpul, l-a folosit eficient, lăsând în urma sa o muncă de cercetare, de creaţie şi îndrumare. Dumitru V. Marin cred că trăieşte din izvorul obârşiilor, trăind copilăria, respectând tradiţiile şi vatra, iubind natura şi credinţa, studiind şi slujind limba, cultura şi istoria”, şi de afirmaţiile preşedintelui Emil Constantinescu: „a avut darul de a face.” şi a ajuns ”un organizator, activ şi integrat în comunitate...” Şi timpul a trecut, iar „Copilul de altă dată, înălţându-se după călăuza-ursitoare, a devenit profesorul dr., scriitorul şi monografistul, reporterul şi întreprinzătorul, editorialistul şi managerului tv, „cel mai mare jurnalist din toate timpurile”- cum lesne de constată, o personalitate rar întâlnită pe Valea Zeletinului.” (Tatiana Galan). Până a ajunge aici, uneori a avut curajul de a băga mâna în foc, cu riscul de a se frige, de a se apăra de sabie cu braţul gol; poate, a simţit asprimea flăcării şi iuţimea ţăişului, însă n-a renunţat, ci s-a călit.
Ordinarea alfabetică a semnatarilor este ceva obişnuit pentru astfel de scriituri, autorii incluşi se prezintă, se definesc, argumentează prezenţa lor în acest demers literar cu minunate merite şi realizări. Firesc, nu oricine putea fi subiect şi autor, tototodată. Un lucru de apreciat este şi faptul că în carte sunt incluse şi dedicaţiile unor autori, scrise pe cărţile oferite lui D.V. Marin. Aş aminti pe: Nichita Stănescu, Horia Zilieru, Alexandru Balaci, Valentin Silvestru, Laurenţiu Fulga, Traian Nicola, Cezar Stegaru, Ioan Talpeş, Tudor Pamfile...; şi acestea sunt voci grăitoare cu privire la preocupările şi mediul cultural al filologului şi omului de presă vasluian. Aşadar, cartea este o seră în care au fost plantate seminţe roditoare, din care au răsărit plante viguroase, binefăcătoare culturii româneşti, sufletului şi minţii cititorului. Are gustul unei şampanii vechi, veritabile, din podgoriile Huşilor; o băutură spumantă, nici seacă, nici dulce, una adevărată, ademenitoare.
Din orice perspectivă am privi lucrurile, putem conchide că D.V. Marin reuşeşte să se individualizeze în peisajul cultural vasluian. Fără implicarea serioasă a domniei sale, am fi vorbit de mult de o insolvenţă, un faliment al jurnalismului din zona Vasluiului. Nu este vorba de lipsa de valoare a scriitorilor, artiştilor plastici, oamenilor de cultură, în general. Vasluiul nu duce lipsă de aşa ceva, ci aceşti autori talentaţi nu ar fi fost popularizaţi şi cunoscuţi de populaţia judeţului, peste graniţele acestuia şi chiar ale ţării. La D.V Marin se împletesc într-un mod fericit cultura, inteligenţa şi spiritul practic, puterea de adaptare. Deşi de formaţie umanistă a dovedit un spirit întreprinzător nebănuit. Ştie să caute şi să descopere conjuncturi, să creeze şi să fructifice oportunităţi, să transforme banalul în senzaţional.
Orizontul personal al lui D.V. Marin este dominat de o nemaipomenită prezenţă de spirit şi de o rar întâlnită capacitate de comunicare. Volumul „…77 NODURI CULTURALE ŞI SEMNE AMICALE…” are un profund aspect reportericesc, ochii care îl privesc pe omul de cultură , prof. dr. Dumitru V. Marin, sunt experimentaţi, intuitivi, atenţi, anticipativi, surprind limpede derularea reacţiilor, întâmplărilor, evenimentelor unui proces care a evoluat continuu.
Dacă cineva mi-ar cere să fac o ierhie, în funcţie de cât de mult mi-au plăcut gândurile celor 77 de coautori ai volumului, cu toată sinceritatea aş începe cu cel al avocatului Daniel Cernat Marin, fiul mijlociu al profesorului. Mi s-a părut cel mai pitoresc şi dezarmant de sincer punct de vedere cu privire la publicarea unui asemenea volum din iniţativa sărbătoritului, nimeni altul decât tatăl său. Daniel scrie cu pana sufletului, înmuiată în cerneala limpede şi cristalină a minţii. În acest mod, încearcă să înţeleagă rostul demersului tatălui său de a edita o carte despre domnia sa. După multe frământări scrie: „Daaa..., m-a făcut să mă gândesc la ideea asta, ce idee- să-ţi scrie oamenii, ţie despre tine, în cartea ta... hmm, interesant! Mi se pare aproape o nebunie genială! Dacă vrei să n-ai prea multe opinii contra despre tine cere celorlaţi să-ţi scrie ţie despre tine... formidabil! Dacă n-aş şti că graniţa dintre genialitate şi nebunie e... invizibilă, aş avea curajul să spun că tata-i un geniu. Râd, mă rog, nu ştiu dacă aş vrea s-o spun în cartea lui, râd şi mai tare, am înnebunit şi eu. Ce-ar zce cititorul dacă ar citi că fiul spune despre taică-su că-i un geniu? Doi nebuni? Două genii? Unul chiar are statuie...” Minunată reflecţie! Fie şi numai pentru faptul că prof. dr. Dumitru V. Marin este tatăl unui astfel de copil (şi sunt convinsă că şi ceilalţi copii ai săi sunt astfel), merită apreciat şi respectat
Pentru a întregi tabloul conturat „eroului” aceste cărţi şi a oferi credibilitate şi temeinicie cărţii, citez trei puncte de vedere exprimate cu nobleţea şi autoritatea academicianului român, cea mai înaltă treaptă a intelectualităţii româneşti.
„D.V. Marin este un foarte bun profesor (atâţia o spun) de peste 40 de ani, este un lider de presă al ultimelor 2 decenii (şi a avut cu ce), este un iubitor al Bârladului, este un intreprinzător de succes, un personaj de excepţie în cadrul Curentului Cultural-Informaţional pe care-l susţine personal şi prin cărţile sale tipărite [...] ne- întâlnit pe tărâmul cercetării, al afecţiunii pentru Bârlad, al activităţii literare, ca etnologi, el fiind menţionat în Dicţionarul etnologilor din toate timpurile şi iată, mi se pare că rămâne un exponent al presei mealeagurilor moldave cu mai multe menţiuni în Istoria presei româneşti”. (Acad. C.D. Zeletin)
„Dascăl, publicist, editor, om de comunicare prin radio şi televiziune, D.V. Marin este emblematic pentru ceea ce socotesc a fi elita neştiută a ţării, cea care modelează mentalul colectiv contemporan, motorul progresului local, adesea necunoscut. Numai că d-sa are şi contribuţii de valoare naţională şi este destul de apreciat” (Acad. Răzvan Theodorescu)
„După cele citite, pot afirma că este o personalitate marcantă a Culturii româneşti, un om de aleasă ţinută intelectuală, o figură reprezentativă a ziariştilor vasluieni şi români, un scriitor cunoscut şi apreciat pentru întreaga sa activitate.” (Acad. Constantin Toma)
După umila mea părere, cred că nu mai este nimic de adăugat, decât Admiraţie şi Felicitări!
|
Vasilica Grigoraş 8/7/2018 |
Contact: |
|
|
