Unicul profesor Stephen Leacock
Cândva, prin anii şaizeci ai secolului trecut, Editura Pentru Literatură Universală din Bucureşti a publicat un volum întitulat Povestiri Umoristice de Stephen Leacock. Pentru majoritatea cititorilor români – prizonieri în propria lor patrie de curând rebotezată “socialistă” si uitată de lumea apuseană în umbra glacială a cortinei de fier – autorul era un necunoscut, iar raţiunea publicării cărţii, un mister.
Dar cei ce au avut, ca mine, curiozitatea şi norocul să achiziţioneze un exemplar au făcut cunoştinţă cu un scriitor canadian de mici capodopere literare pline de farmec, eleganţă şi humor. O vreme n-am auzit nimic despre Leacock, dar cincisprezece ani mai târziu, proaspăt imigrant la Ottawa, l-am redescoperit în biblioteca publică, unde mi-am irosit o bună parte din jumătatea de an dedicată găsirii unui job şi încercărilor de familiarizare cu patria de adopţiune. Acolo am aflat cu regret că Stephen Leacock decedase de aproape 40 de ani şi că odată cu el Canada a pierdut nu numai un mare scriitor de satire duioase, apreciat în întreaga lume anglo-saxonă, dar şi un dedicat profesor universitar, un economist de factură internaţională şi un patriot Canadian, cu mare influenţă politică asupra frământărilor sociale ale epocii sale.
Stephen Leacock s-a născut în 1869 la Swanmoore, Anglia, fiind unul dintre cei unsprezece copii ai unui cuplu de oameni cu stare. Când viitorul scriitor a împlinit şase ani, familia a imigrat în Canada, după o scurtă şi dezastruoasă şedere în Africa de Sud, tatăl lui hotărând să-şi încerce încă odată norocul cu o fermă în Ontario, pe malul Lacului Simcoe. Întreprinderea canadiană s-a dovedit însă un eşec, familia supravieţuind cu bani trimişi din Anglia de bunicul patern. Arătând o inteligenţă ieşită din comun, tânărul Stephen a fost înrolat pe banii acestuia în Upper Canada College din Toronto, o şcoală privată de elită unde a fost mereu primul în clasă şi şef de promoţie la absolvire, în 1887. În toamna următoare, Leacock s-a înscris la Universitatea din Toronto absolvind apoi doi ani într-un an, dar situaţia financiară precară – tatăl său a părăsit între timp familia, dispărând fără urme – l-au obligat în 1888 să se retragă ca să lucreze în învăţământ. Aşa se face ca în 1889, datorită aptitudinilor deosebite şi a notelor mari din studenţie a fost angajat professor tot la Upper Canada College. Predând în timpul zilei şi urmând simultan cursurile serale la Universitatea din Toronto, Leacock a obţinut în 1891, o diplomă (BA) în limbi clasice şi moderne. Precizăm că Upper Canada College a fost creat în scopul formării unor elite conducătoare în spiritul conservatorismului clasic anglo-canadian şi ca o reacţie împotriva invaziei culturii americane şi a republicanismului ei politic. Leacock s-a dezvoltat şi a crescut deci într-un mediu intelectual unde predomina convingerea că bazele pe care a fost înfiinţată Canada erau total diferite de cele pe care fusese constituită USA şi că era responsabilitatea conducătorilor astfel formaţi să-şi protejeze ţara împotriva individualismului întreprinzător şi invadator al vecinilor din sud. A fost în această atmosferă de naţionalism Canadian, care năzuia pe de-o parte să obţină egalitatea cu Anglia şi pe de altă parte să reziste anexării de către Statele Unite, că s-au concretizat ideile politice şi economice ale lui Leacock, îndemnându-l în 1899 să se reprofileze, începând un doctorat în economie şi ştiinţe politice la Universitate din Chicago. Leacock a fost întotdeauna un conservator cu înalte principii morale, iar teza sa de doctorat, din 1903, întitulată Doctrina Laissez Faire-ului, a fost o critică la adresa teoriilor economice individualiste liberale care considerau simplist că numai piaţa necontrolată putea asigura progresul societăţii. El însă ataca racilele capitalismului de pe poziţii clar anti-marxiste.
Lucrarea i-a adus statut, faimă şi postul de profesor la Universitatea McGill unde a devenit şeful Departamentului de Economie şi Ştiinţe Politice. Profesorul Leacock a publicat în 1906 volumul Elemente de Ştiinţă Politică. Elaborată pe ideile tezei sale de doctorat, cartea, repetat retipărită, a constituit timp de peste douăzeci de ani manualul de referinţă în universităţile nord-americane. A fost prima dintr-o mulţime de producţii ştiinţifice ce i-au adus în timp aprecierea specialiştilor. În momentul acela partidul liberal aflat la putere în Canada promova politica pieţelor deschise (free trade) şi susţinea tendinţele anexioniste americane. Dar Leacock era convins că o asemenea politică trebuia combătută şi oprită şi fiind un superb vorbitor a devenit curând portdrapelul ideilor conservatoare angajându-se cu entuziasm în turnee de conferiţe în Anglia, Australia, Noua Zeelandă, Africa de Sud şi bineînţeles Canada. Versiunea conservatoare a naţionalismului Canadian prezentată cu succes de Leacock respingea colonialismul, indiferent dacă venea din Imperiul Britanic sau din Statele Unite şi a produs în epocă o adâncă impresie.
Literatura umoristică a fost pentru Leacock, un violon d’Ingres, el începând să scrie încă din colegiu. Însă abia în 1910 a publicat, pe cont propriu, prima culegere întitulată Literary Lapses. Au urmat aproape anual până la moarte Sunshine Sketches of a Little Town, Arcadian Adventures with the idle Rich şi multe altele, în total 39. După Leacock umorul trebuie să fie lipsit de maliţiozitate şi să nu rănească, un “amestec de lacrimi şi rîs” ca însăşi viaţa noastră.
În 1944 Leacock s-a îmbolnăvit de cancer la gât, a murit şi a fost îngropat în cimitirul bisericii anglicane Sf.George ce domină Lacul Simcoe la Sibbald Point, nu departe de mormântul altui exemplu a ceea ce a avut Canada mai bun, scriitoarea Mazo de la Roche, autoarea faimosului ciclu Jalna, cunoscută în lung şi lat de iubitorii de literatură,
|
Gabriel Watermiller/ BC 7/26/2018 |
Contact: |
|
|
