Portretul
,,Fiecare criminal este probabil prietenul cuiva.”
Albert Einstein
Vivian își ascundea nervozitatea sub o aparentă liniște. Dorea să ajungă la Paris, să-și revadă vechii prieteni și parteneri de afaceri, să uite, cât mai repede, de relația ce se sfârșise nu de mult. Uneori îi apărea imaginea fostului iubit ca o hologramă lipsită de consistență. Știa că timpul o va vindeca. Avionul își croia drum printre norii ce păreau de frișcă. Privea prin hublou la rotocoalele de nori ce rămâneau aliniate în urma aeronavei. Din când în când, își dădea pletele pe spate, ca și cum nu ar mai fi avut nevoie de ele. Avea o ținută distinsă, un păr negru, mătăsos, ușor ondulat, ce-i cădea pe umerii bronzați. Stătea cu un pahar de pepsi în mână, privind uneori la Jack, bărbatul așezat lângă ea. Îl cunoscuse în avion. Fusese foarte amabil și volubil pe toată călătoria și se dovedise a fi un partener de conversație foarte plăcut. De mai multe ori, i-a surprins privirea agățată de trupul ei. O privire hotărâtă, ce radia o forță care o intimida. S-a întâmplat să li se atingă mâinile. Emana o sexualitate puternică.
- De ce vă uitați așa la mine? zâmbi Jack.Vă plac? Vivian nu răspunse. Gândi: eteteee, de parcă l-aș căuta în gură și în chiloți să văd dacă-mi place ce văd! Mare înfumurat și tipul asta. După ce, că mai are un pic și se urcă pe mine din priviri, tot el mă ia la-ntrebări. Ce ți-e cu masculii ăștia conștienți de sine! Când te gândești că mi se părea plăcut...
- Mesdames et messieurs, veuillez attacher les ceintures de sécurité, se auzi vocea plăcută a stewardesei. Vivian își prinse centura și încerca să zărească luminile Parisului. Călătoria se terminase. Au aterizat pe aeroportul Charles de Gaulle. Figuri vesele și grăbite se îndreptau spre ieșire. La Ville-Lumičre o înnebunea. Abia aștepta să revadă centrul istoric, cheiurile Senei și podurile ce traversează râul, sau să cumpere o carte de la faimoșii buchiniști, cum li se spune vânzătorilor ambulanți.
-Vivian, după ce te cazezi la hotel, te invit să ne plimbăm pe Champs-Elyses și să cinăm împreună. Zgomotul se vărsa peste ei în valuri. Ajunși la recepția hotelului, Vivian primi cheia unei camere de la etaj, a cărei priveliște dădea spre Sena. Își luă rămas bun de la Jack și porni spre lift.
*****
Treptat, Vivian începu să se obișnuiască cu Jack. Nu-i mai părea înfumurat. O atrăgea și viața boemă din capitala Franței. Se simțea minunat în compania pictorului, care a convins-o să viziteze toate galeriile de artă din Paris, neglijându-și vechii prieteni, pe care-i întâlnise doar de câteva ori. Jack era un pictor celebru ce deținea o catedră la Academia de Arte Frumoase din cadrul Universității Sorbona și un atelier în Montmartre. O invitase să-l viziteze și-i propusese să-i pozeze, pentru un portret în acrilic.Acceptase.Varietatea tehnicilor adoptate au determinat-o pe Vivian să-și de-a seama de talentul prietenului său. El a învățat-o cum se prepară o pânză, cum se întinde pânza pe sașiu sau cum se confecționează acesta etc. Și a mai învățat-o ceva. Să redescopere iubirea. Era un tip atât de...special!Era înalt, cu părul castaniu, răvășit deasupra unei frunți late ce anunța o personalitate capabilă să asimileze noi informații, creativ și pasionat de lucrările sale de artă. Și nu numai...Ochii verzi o scutau cu interes, încercând să-i pătrundă în suflet. Parcă avea un curcubeu în privirea ce-i lumina și mai mult chipul. Și avea un zâmbet ...părea un zeu întrupat într-un muritor. Obișnuiau să se privească unul pe celălalt, de parcă nu se mai săturau. Râdeau din orice, bucurându-se de simplitatea vieții. Când mergeau pe stradă se țineau de mână, priveau vitrinile magazinelor, iar el îi căra pachetele când ea se hotăra să facă shopping.
*****
- Bonsoir, mon cher, spuse Vivian după ce deschise ușa atelierului. Ai aflat?
– Ce să aflu, scumpo?
- Despre cadavru! Ce oribil!!!Să-ți povestesc ce-am auzit.Discutau două tipe - știi tu de care - că noaptea trecută a fost descoperit cadavrul unei femei tinere, pe malul drept al Senei, nu departe de aici. Jack, tăcut, privea cu atenție pânza de pe șevalet. Apoi, sorbi o gură de cafea și trase un fum.
- Serios, și ce mai spuneau?
- Aaaa, nimic deosebit. Doar că fotografia femeii a fost publicată în presă, pentru a putea fi identificată. Se spune că nu a fost găsit vreun act asupra cadavrului. Dar lasă...ce-ai făcut la părinții tăi? Ți-a fost dor de mine?
Nici nu apucă să se așeze în fotoliu, că el se și ridicase de la șevalet, venind către ea. O trase spre el. O prinse în brațe și o privi în ochi. În timp ce-i trase capul pe spate, Vivian simți gura lui invadând-o pe-a ei. Un braț îi cuprinsese mijlocul, iar o mână îi pătrunsese sub fustă. Corpul ei se încordă și ochii aprinși îi căuta pe ai lui. Inima îi bătea cu putere când buzele lui se opriră pe gâtul fin, pe sânii fierbinți, gemând de plăcere. Râzând provocator, Vivian îl ajută când el dori să-și tragă fermoarul de la blugi. Apoi, Jack o luă în brațe și se îndreptă cu ea spre canapea.
*****
Jack tocmai plecase de la atelier, când ea se trezi cu un sentiment ciudat de fericire. Fără să deschidă ochii,Vivian asculta tăcerea. Stând întinsă în pat, se lăsă învăluită de gânduri.Gândea că viața are și momente minunate. Deși avea o situație materială și financiară deosebită, Jack o deruta prin simplitatea vieții lui. Și prin modestie. Nu dorea să iasă în evidență, pentru că evidența îl obosea și plictisea, zicea el. Nu depindea de nimeni și era sclavul propriilor lui reguli, fără teamă de opoziția celorlalți, sau de stereotipuri. Își amintea orice detaliu din noaptea plină de pasiune. Întinse mâna spre locul unde dormise Jack. Nu era. Zâmbetul ei dispăru. Se ridică în șezut și ascultă cu atenție. În atelier pătrundeau doar zgomotele înfundate ale străzii. În încăpere, nicio persoană care să facă vreo mișcare. Fără îndoială c-a plecat la cursuri, gândi. Cu pași ușori intră în baie. Făcu un duș, alternând apa rece cu cea fierbinte. Se simțea foarte bine. Dădu drumul la muzică și se așeză în fotoliul ei preferat, savurând cafeaua. Apoi începu să exploreze încăperea. Peste tot erau tablouri. Unele înrămate prinse de pereți, altele pe șevalet, acoperite de câte o pânză albă, așteptând clipa în care inspirația artistului le va finaliza. Vivian, plină de curiozitate, descoperi câteva schițe.Unde a ascuns portretul meu? Văzu peisaje, naturi statice, grafică. Un portret i-a atras atenția. Deși terminat, tabloul fusese acoperit. Poate din greșeală, gândi ea. Ce femeie frumoasă! Și ce tânără! Oare cine este? Vreo fostă iubită, sau un model oarecare?! Hei, dar parcă o cunosc! Cine o fi? Cine știe unde am văzut-o! Vivian își găsi propriul portret. Era aproape gata. Mai pozez odată, zise, și pot să-mi iau portretul acasă. Își spălă ceașca din care băuse cafeaua și se pregăti de plecare.
*****
Luă poșeta pe umăr, deschise ușa de la intrare și dădu nas în nas cu doi polițiști.
- Bonjour, madame, avec monsieur Jack Rees.
- Il est allé ŕ l'université, messieurs.
Fără să mai întrebe ceva, polițiștii au pătruns în atelier, trecând pe lângă Vivian. Au început să scotocească prin toate ungherele, descoperind tabloul tinerei ce-i atrăsese atenția. A avut un efect surprinzător asupra oamenilor legii. Uimirea ei era fără margini. Nu înțelegea ce se întâmplă. Atunci intră pe ușă și Jack. Când îi văzu pe polițiști, din dispoziția veselă în care se afla, se făcu alb ca varul. Pentru o clipă s-a uitat fix la Vivian și încercă să fugă. Arrętez , monsieur Jack Rees, strigară polițiștii. Atunci, ea văzu pistoalele îndreptate spre Jack și, în mâna unuia dintre ei, ordinul de arestare pentru crimă. Vivian începu să tremure atât de tare, încât un polițist o sprijini să nu cadă. Înțelese. Da, acum știa de ce i se păruse cunoscută tânăra din tablou. Era femeia ucisă și descoperită pe un mal al Senei, și a cărei fotografie apăruse în ziare și la tv. Înțelese și cine este asasinul fetei. Începu să murmure: trop tard, trop tard!Tremura. Pe obraz, lacrimi fierbinți lăsau dâre... de frică...de rușine...de furie...de iubire înșelată.
*****
|
de Liliana Tirel 7/26/2018 |
Contact: |
|
|
