Călător in Israel : Biserica Mormântului Maicii Domnului, din Grădina Ghetsimani,
Ne apropiam de Biserica Mormântului Maicii Domnului, din Grădina Ghetsimani, si aveam emotii. Mă încerca o imensă simtire sufletească si ardeam de nerăbdare să calc cât mai repede pe locurile sfinte.
Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită si prea nevinovată si Maica Dumnezeului Nostru. Ceea ce esti mai cinstită decât heruvimii si mai mărită, fără de asemănare, decât serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Am ajuns în fata intrării si coborâm cele 48 de trepte la mormântul Maicii Domnului. În fotografia întâi, pelerinii olteni coboară cu evlavie în biserica din adâncul pământului, rămânând impresionati de multimea candelelor. Ne apropiem si ne închinăm la paraclisul Sfintilor Părinti Ioachim si Ana si la paraclisul blândului Iosif, logodnicul fecioarei Maria. Ne oprim în fata icoanei Maicii Domnului Ierusalimiteanca, fotografia a doua, ne închinăm si o sărutăm. Privim si ne minunăm si tot ceea ce vedem ne bucură sufletele, precum interiorul pe care l-am surprins în fotografia a treia. Ne aflăm în fata mormântului Preafericitei Născătoare de Dumnezeu si intrăm, fiecare pe rând, cu adâncă evlavie, pe o usă joasă, ne închinăm si sărutăm, precum milioane de pelerini înaintea noastră, piatra albă pe care fusese asezat trupul Maicii Domnului. Privirea mi se încetosează si mai sărut, încă o dată, piatra albă si ies printr-o altă usă mică.
Apărătoare Doamnă, pentru biruintă multumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem tie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ai stăpânire nebiruită, izbăveste-ne pe noi din toate nevoile, ca să strigăm tie: Bucură-te, Mireasă, pururea Fecioară.
Î.P.S. Tefoan, Mitropolitul Olteniei, P.S. Nicodim, Episcopul Severinului si Strehaiei, părintele Bertea Constantin, vicar administrativ, preoti, arhimandriti, călugări si pelerini olteni au participat, apoi, la Sfânta Liturghie, rostită în limba greacă, si mai auzeam câteodată, si „Doamne miluieste”, dătător de viată si sperantă.
M-am împărtăsit – având spovedania făcută în tară la duhovnicul meu, preotul Vintilă Belcineanu, de la Biserica Hagi Enus, si, bineînteles, dezlegarea sa – Doamne ce minune ai dat peste capul meu – la Biserica Mormântului Maicii Domnului, din Grădina Ghetsimani. Ce mare putere ai avut, Dumnezeule Atotputernic, să-mi dai un asemenea gând si ce copil cuminte am fost eu în ascultarea ta. Că cine stie dacă voi mai reveni vreodată în TARA SFÂNTĂ. Si când mă voi înfătisa la Tronul Slavei, voi spune că, pe lângă păcatele mele – că nu există viu să nu fi păcătuit, că numai Tu esti fără de păcat – am făcut si fapte bune si plăcute Fetei Tale, printre care cred că s-ar număra: pelerinajul acesta pe urmele Mântuitorului si sfânta împărtăsanie la Ierusalim.
Deasupra galeriei subterane, unde se află mormântul Maicii Domnului, împărăteasa Elena a zidit o biserică între anii 325-337, care a fost distrusă, în 614, de persi. Mult mai târziu, în secolul al XI-lea, cruciatii au construit o altă biserică, ce se păstrează până în zilele noastre.
Usa milostivirii deschide-o nouă, binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim cei ce mai nădăjduim întru tine, ci ca să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu esti mântuirea neamului crestinesc.
După ce am iesit din Biserica Mormântului Maicii Domnului fiecare pelerin a simtit nevoia să-i acorde câteva minute de liniste si singurătate, asezându-se pe treptele din piatră, încercând să-si găsească pacea sufletească, unică si inegalabilă în aceste locuri încărcate de credintă si evlavie, cât mai departe de ispitele si răutătile acestei lumi. Era o zi caldă de mai si soarele îsi trimitea razele sale strălucitoare, picurând, totodată, lumina credintei. In partea opusa bisericii, pe treptele care duceau in strada, s-au asezat I.P.S. Teofan, P.S. Nicodim, preoti,calugari si pelerini olteni si au facut o fotografie (a patra).
Plecăm, apoi, încărcati de credintă si evlavie si intrăm în Grădina Ghetsimani, unul dintre locurile dragi Mântuitorului nostru, unde venea să se roage si să petreacă în singurătate câteva ceasuri de liniste. Aflată de-o parte si de alta a pârâului Cedrilor, grădina a oferit Domnului găzduire si umbră sub măslinii uriasi, martori muti ai prinderii lui Iisus Hristos. Tot aici vedem si piatra pe care Mântuitorul s-a rugat în lacrimi. În momentul prinderii Mântuitorului în Grădina Ghetsimani, Apostolii toti L-au părăsit, afară de Sfântul Evanghelist Ioan, iar Petru Îl si trădează si se jură de trei ori că nu-L cunoaste pe Iisus Hristos. Însă femeile Îl urmau de departe, atât la sinedriu, cât si pe drumul Golgotei. Îl însotesc când Mântuitorul cade sub povara Crucii, iar mironosita Veronica Îl sterge cu mahrama, care devine prima icoană cu chipul lui Hristos. Toate mironositele privesc cum Îl bat în cuie si-L răstignesc între cei doi tâlhari; aud ultimele cuvinte ale Mântuitorului si plâng cu lacrimi amare când Hristos îsi dă duhul, zicând: Săvârsitu-s-a!
După răstignire, când Apostolii erau ascunsi de frica iudeilor, femeile, cu noaptea în cap, se apropie de Sfântul Mormânt, ca să ungă trupul Domnului, cum era obiceiul la evrei. Si tocmai atunci când ajung acolo si căutau trupul Domnului, găsesc mormântul Lui deschis si gol, iar un înger le spune că Hristos a înviat, si le arată giulgiul înfăsurat alături. Maria Magdalena, această mironosită bărbătoasă căreia Iisus îi scoate sapte duhuri din fiinta ei si o face cea mai aprigă apărătoare a crestinismului si mărturisitoare a lui Hristos, plângea la mormânt, când celelalte femei plecaseră. Ea caută trupul Domnului, însă mormântul era gol. Apoi întâlneste pe cineva la mormânt si credea că este grădinarul. De aceea îl întreabă: „Doamne, dacă Tu L-ai luat, spune-mi unde L-ai dus si eu Îl voi ridica” (Ioan 20, 15). Atunci acel grădinar, Care era Iisus Hristos, îi spune pe Nume. „Maria!” Tonul pe care l-a folosit Iisus Hristos, accentul cu care a spus au făcut ca Maria să-L recunoască. Desi era acelasi Iisus Hristos în carne si oase, cum se arată El mai târziu Apostolilor, însă avea ceva schimbat. Fără îndoială era înfătisarea Sa dumnezeiască, chipul Său transfigurat. De aceea nu era recunoscut decât de cei care aveau cu adevărat inima curată si ochii luminati. Atunci Maria L-a recunoscut si a căutat să se apropie de El. Si Iisus i-a zis: „Nu te atinge de Mine, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Mergi la fratii Mei si le spune: Mă sui la Tatăl Meu si Tatăl vostru si la Dumnezeul Meu si Dumnezeul vostru!”
Nu după mult timp, Mântuitorul se arată ucenicilor Săi în Galileea, pe muntele Eleonului. Acolo avea să-i găsească Iisus pe Apostoli adunati după Înviere. Iată că aceste sfinte femei au fost în preajma lui Iisus cel Înviat, care Se arată din când în când, ca să-i obisnuiască pe toti cu trupul Său Înviat, pentru că era o mare minune, căci până atunci nimeni nu văzuse un trup înviat. Este vorba despre Hristos, Care a fost mort cu trupul si dovedit ca mort, pentru că a fost răstignit pe Cruce. Apoi s-a făcut această verificare, ostasii împungând cu sulita în coasta Lui, din care a iesit sânge si apă, asa cum spune Sfântul Evanghelist Ioan. Dar venind la Iisus, dacă au văzut că de-acum murise, nu I-au mai zdrobit fluierele, ci unul din ostasi cu sulita coasta I-a împuns-o si îndată a iesit sânge si apă. Si cel ce a văzut a mărturisit, si adevărată este mărturia lui; si el stie că spune adevărul, pentru că si voi să credeti. Căci s-au făcut acestea ca să se plinească Scriptura: „Nici un os nu I se va zdrobi”. Si iarăsi altă Scriptură zice: „Vor privi la Acela pe Care L-au străpuns”. (Ioan 19, 33-37).
Procesul de separare a serului de plasma sangvină era o probă asupra decesului. Dincolo de aspectul fiziologic, Sfintii Părinti atestă dimensiunea spirituală a momentului: apa e simbolul Botezului prin Sfântul Duh, sângele e simbolul Euharistiei. În ritualul liturgic al Bisericii, ambele elemente fac parte din materia euharistică. Semnele mortului erau evidente si treaba lor se încheiase. De aceea au predat trupul lui Hristos în mâinile lui Iosif si Nicodim, ca să-L îngroape.
După aceea, Iosif din Arimateea, fiind ucenic al lui Iisus – dar într’ascuns, de frica iudeilor –, l-a rugat pe Pilat ca să ridice trupul lui Iisus. Si Pilat i-a dat voie. Deci a venit si I-a ridicat trupul. Si a venit si Nicodim – cel care venise la El mai înainte, noaptea –, aducând ca la o sută de litre de amestec de smirnă si aloe. „Deci ei au luat trupul lui Iisus si l-au înfăsurat în giulgiu cu miresme, asa cum este obiceiul de îngropare la Iudei. Iar în locul unde a fost răstignit era o grădină, iar în grădină un mormânt nou în care nimeni niciodată nu mai fusese pus. Asadar din pricina Vinerii Iudeilor, de aceea L-au pus pe Iisus acolo, că era mormântul aproape”. (Ioan 19, 38-42).
|
Constantin Pădureanu 7/26/2018 |
Contact: |
|
|
