Flautul ceresc
Vara, când căldura zilei s-aprinde ușor
Și-ntreaga suflare picotește, obosită,
În orizontul de mătase pârguită,
Dorul, parcă, ne mai turbură al clipei fior...
Lumina intră, în fire, surâzătoare,
Învolburată-n aur, subțire, șlefuită,
Cu degete fine și,.. în aer palpită
Sublime priveliști cu dulci sclipiri selenare...
Eu privesc tăcută, pătrunsă de iubire,
Ascult o clipă veche, rătăcită în visări
Și risipindu-mi gândul, tot, în suple scăpărări
Pătrund încet, încet, în dulcea amintire.
Și-n timp ce nostalgia-n clipă se așază
Sunete suave, din suflet, se ridică
Punctate de tic-tacul ceasului ce indică
Singurul zgomot ce, ritmic, pacea o retează.
...............................................................
Seara, pe furiș, întinde perdeaua-albastră
Din voalurile ce-aduc puțină răcoare,
Luna proptită-n spițe de argint apare,
Deși, uneori, aburii-s întinși la fereastră...
Și, ..în vara cu razele lunare, târziu,
Plutește, parcă, o așteptare taciturnă,
Nici gând, nu mai poate fi, de-odihnă nocturnă,
În bezna scurtată de un clinchet argintiu....
.....................................................................
Toate amintirile, acum, se cuibăresc,
Ușor, în noi, -așa-, ca în gănd să ne apară,
Visele se împletesc în fiecare vară
Sub ecoul divin al flautului ceresc...
Montreal/ iulie 2018
|
