Scrisoare pastorală
Scrisoare pastorală
Biserica și Marea Unire(V). Duminică, 21 august, a avut loc un serviciu religios pentru consfinţirea frăţiei de arme româno-ruse oficiat de către mitropolitul primat cu mai mulţi preoţi români şi preotul bisericii ruse din Bucureşti. La această slujbă a participat ministrul rus Koziel Poklewski, colonelul Tartarinov, ministrul Angliei la Bucureşti, sir Barklai, ministrul Franţei, Saint Aulaire, ministrul Italiei, baron Fasciotti, miniştrii Belgiei şi Serbiei, cât şi multe oficialităţi române. Arhimandritul Galaction Cordun a ţinut o cuvântare, evidenţiind rolul acestei alianţe, ca şi preotul rus. Mitropolitul Konon a oficiat Marele Te-Deum pentru război şi înfrăţirea armatelor aliate. După aceasta s-a dat o recepţie la Ambasada Rusiei la Bucureşti.
În Ectenia Mare de la Liturghie şi Vecernie se spunea : „… Pentru ca să trimită de sus, iubitorilor de Hristos ostaşilor noştri, putere şi bărbăţie şi de asemenea ostaşilor aliaţilor noştri, ca să se poată împotrivi împreună vrăjmaşilor noştri, pentru restabilirea păcii şi izbăvirea tuturor popoarelor de toată nevoia şi împresurarea şi întristarea, liberându-i pe dânşii de grabă de jugul străin (…). Pentru ca să se dea de sus ostaşilor noştri celor răniţi pe câmpul de bătaie grabnică vindecare şi încetare a tuturor durerilor (…). Pentru ca să se întărească în ţara noastră pacea, slava şi binecuvântarea şi să ne izbăvim de toate întâmplările cele rele (…)”. La Ectenia de după Sfânta Evanghelie se spunea: „Scoală-te cu arma tăriei Tale şi Te ridică întru ajutorul nostru şi dă armatelor noastre şi ale aliaţilor noştri biruinţă contra vrăjmaşilor comuni şi contra celor ce au sfătuit rele asupra noastră (…). Atotştiutorule Împărate, Doamne, cu puterea dreptei Tale întăreşte Arma binecredincioasei noastre oştiri, ca să se sfărâme şi să umilească toate sfaturile şi îndrăzneala vrăjmaşilor noştri (…). Te atinge de inimile vrăjmaşilor noştri (…), întăreşte armatele noastre pentru slava numelui Tău, dând grabnică vindecare de răni ostaşilor noştri primite de ei pe câmpul de luptă de la duşmanii noştri, ridicându-i din patul suferinţei (…), trimite săgeţile Tale vrăjmaşilor noştri şi tulburarea Ta întru ei, aruncă fulgerele Tale înfricoşate şi-i risipeşte; trimite de sus puterea Ta şi-i robeşte pe ei” (…). Într-o rugăciune specială de la Sf. Liturghie se spunea: „… Binecredincioaselor armate însă şi armatelor populare care luptă împreună cu noi contra vrăjmaşului comun, dă-le, Doamne, întru mila Ta cea bogată, îndrăzneală multă, tărie şi bărbăţie (…)”.
Ţarul Nicolae a trimis o călduroasă telegramă mitropolitului Konon.
La Mânăstirea Pasărea se face azil de bătrâni pentru a se putea elibera Azilul „Elisabeta” pentru răniţii de pe front. Se telegrafiază la mânăstiri pentru recrutare de maici pentru a merge pe front. În timpul războiului clopotele la biserici n-au mai tras pentru slujbe, pentru a nu se confunda cu semnalele de apărare şi alarmă, ci decât „numai atunci când sunt vestite pentru apariţia aeroplanelor duşmane”. De la mânăstirile Pasărea şi Ţigăneşti au fost recrutate 28, respectiv 15 maici pentru serviciul de „Crucea Roşie”. S-au oferit benevol călugăriţe de la mânăstirile Ţigăneşti, Pasărea, Suzana, Samurcăşeşti, Zamfira, Nămăieşti şi Viforâta . Tuturor preoţilor nenominalizaţi li s-au dat următoarele ordine: să facă rugăciuni publice pe tot timpul războiului; să ajute familiile celor plecaţi pe front, să ridice moralul enoriaşilor. Li se suspendau preoţilor concediile pe toată durata războiului. În legătură cu familiile preoţilor mobilizaţi, acestea vor fi ajutate de preoţii suplinitori ai parohiilor respective. În parohiile unde sunt spitale pentru răniţi, preoţii erau obligaţi să facă toate serviciile gratuit.
Revista ,,Biserica Ortodoxă Română” consemna momentul intrării României în război astfel: „Nici nu se putea altfel, căci stând locului, aproape s-ar fi sinucis (…). Fraţii noştri de peste Carpaţi, din Bucovina, Transilvania şi Ungaria ar fi fost striviţi cu desăvârşire(…). Calea ne-o arătase şi unii din marii noştri domni: Mihai Viteazul pusese stăpânire pe Ardeal, Ştefan cel Mare stăpânea, de asemenea, ţinuturi în Ardeal. Fără Ardeal, existenţa neamului românesc e periclitată. Prin urmare, războiul nostru contra Austro-Ungariei e războiul sfânt al întregii suflări româneşti”. Se reproduce textul declaraţiei de război a României făcută Austro-Ungariei şi Mesajul regal către ţară cu privire la război şi mobilizare: „În noi, în virtuţile, în vitejia noastră stă cu putinţa de a reda dreptul ca într-o Românie întregită şi liberă, de la Tisa până la Mare să propăşească în pace, potrivit datinelor şi aspiraţiunilor gintei noastre”. Se redă Mesajul regal către armată: „V-am chemat ca să purtaţi steagurile voastre peste hotarele unde fraţii voştri vă aşteaptă cu nerăbdare şi cu inima plină de nădejde. Umbrele marilor voievozi Mihai Viteazul şi Ştefan cel Mare, a(le) căror rămăşiţe zac în pământurile ce veţi dezrobi vă îndeamnă la biruinţă ca vrednici urmaşi ai ostaşilor care au învins la Războieni, la Călugăreni şi la Plevna. Veţi lupta alături de marile naţiuni cu care ne-am unit. O luptă aprigă vă aşteaptă. Cu bărbăţie să îi îndurăm însă greutăţile şi cu ajutorul lui Dumnezeu izbânda va fi a voastră. Arătaţi-vă deci demni de gloria străbună. De-a lungul veacurilor un neam întreg vă va binecuvânta şi vă va slăvi” Se redă apelul lui I. G. Duca adresat Bisericii Ortodoxe Române pentru rugăciune şi ajutor: „Preoţii să fie neadormiţi în mijlocul credincioşilor, ajutând cu sfatul şi cu fapta. Trăim momentele de jertfă supremă”.
Episcopul Calist Ialomiţeanu, în pastorala din 16 august scria: „Suferinţele românilor de veacuri, suspinul lor după libertate, năzuinţa lor de a-şi vedea visurile împlinite, dorinţa de demult a străbunilor noştri de a vedea uniţi laolaltă pe toţi cei ce vorbesc şi scriu româneşte, dorul lor de a vedea patria străbună curăţită de rămăşiţele popoarelor barbare, care au străbătut, cu timp şi fără timp, în lung şi în lat, pământul blagoslovit al ţării româneşti, grijă ce au avut şi conducătorii poporului românesc, din trecut şi din prezent, de a libera de sub dominaţia popoarelor streine nouă de neam şi de lege pe toţi fraţii noştri, cum şi unirea lor laolaltă (…) precum şi conducerea lor după una şi aceiaşi lege, cu una şi aceiaşi biserică strămoşească, astăzi s-au împlinit (…). Frumos a fost şi este idealul nostru naţional dar, pentru ca să se poată îndeplini, se cer jertfe, se cer oameni care să se lupte ziua şi noaptea spre a răpune la pământ pe duşman şi spre a-l pune în poziţie ca să dea libertate tuturor fraţilor noştri români (…). Bătrânii au rămas pe drum fără nici un sprijin, femeile plâng, plânge toată suflarea românească, căci tunul a început să bubuie cu putere la marginile Ţării Româneşti şi voinicii se luptă din răsputeri ca leii, pentru a duce la bun sfârşit ţara şi a strânge în mănunchi pe toţi fiii României de pretutindeni (…). Deci, pentru acest sfârşit, voi, preoţi, cu Crucea în frunte, să înălţaţi rugăciuni către ceruri, neîncetat, în tot timpul, şi la sărbători şi la celelalte zile cuvioase, să amintiţi în sfintele voastre jertfe şi în rugăciunile ce le faceţi, precum se cuvine, pururea numele fraţilor voştri care au plecat să lupte(…). Astfel fiind, se cade ca preoţii să lepede de la sine toată grija cea lumească şi îngerii protectori să ne vadă pe noi(…). Preoţi, puneţi-vă în fruntea tuturor comitetelor însărcinate cu îngrijirea celor rămaşi şi ai celor duşi pe câmpul de război (…). Veţi îngriji ca, din toate strădaniile şi strânsura voastră să daţi tuturor (…). Îndemnaţi pe cei rămaşi acasă şi înşivă să vă puneţi în fruntea mulţimii satelor, ca să mergeţi să strângeţi de pe câmp şi din holde produsul seminţelor celor ce au plecat la luptă pentru izbăvirea neamului”.
De peste munţi, din Transilvania şi din Banat, din Bucovina şi din Basarabia au început să vină grupuri mari de voluntari, români de la coarnele plugului, dar şi mulţi intelectuali, care-şi părăsiseră familiile şi plecaseră pe front să dea o mână de ajutor fraţilor lor. Numai la Războiul de Independenţă din 1877 neamul românesc mai dăduse un asemenea examen major. Organizarea rapidă a armatei române, succesele ei neaşteptate după trecerea Carpaţilor au mărit entuziasmul şi speranţa românilor de pretutindeni. Mitropolitul Pimen Georgescu al Moldovei scria preoţilor în acele împrejurări măreţe: ,,După o aşteptare de veacuri, ceasul a sunat! Împlinirea dorinţei celei sfinte pentru unirea cu fraţii noştri s-a apropiat. De câteva zile, pe creştetul şi văile Carpaţilor oştirea noastră a început a arăta vitejia strămoşească(…). Nouă de azi ne e dat să întregim opera înaintaşilor noştri, închegând pace pentru vecie, ceea ce Mihai Viteazul a înfăptuit numai pentru o clipă. UNIREA ROMÂNILOR de pe cele două părţi ale Carpaţilor. De la noi atârnă să scăpăm de sub stăpânirea străină pe fraţii noştri de peste munţi şi din plaiurile Bucovinei, unde Ştefan cel Mare doarme somnul de veci… Şi acum, onorate şi iubite părinte, în aceste vremuri grele, poporul păstoriei noastre şi noi, conducătorii lui sufleteşti, să ne aducem aminte că sfânta credinţă strămoşească, prin Biserica noastră naţională, ne-a unit pe toţi la un loc şi a întărit sufletul cu nădejdi şi braţul cu vitejie…. La muncă până la jertfă pentru fiecare dintre noi: cei tineri îmbrăcaţi în haină ostăşească şi cu arma în mână, să lupte cu vitejie.…pentru ţara lor; cei în vârstă, bărbaţi ori femei, să muncească fără preget, dând ţării cele de trebuinţă în vreme de război şi îngrijiri cu bunăvoinţă de cei rămaşi acasă în urma ostaşilor plecaţi; cei bătrâni şi în neputinţă a munci, adunaţi prin biserici, la oraşe şi sate, să ceară ajutor lui Dumnezeu pentru desăvârşita biruinţă a oştirei noastre asupra vrăjmaşilor. Până şi copiii să simtă însemnătatea acestor zile mari, de care să-şi aducă aminte de viitorul lor… Acum, orice român în toată fiinţa sa, se cuvine să simtă măreţia zilei pentru întregirea neamului şi să fie gata până la jertfa de sine pentru închegarea României Mari”. De aici înainte, Carpaţii să rămână ca o podoabă făcută de Dumnezeu ţării, ci nu ca un hotar despărţitor de fraţi. Plaiurile Bucovinei cu bătrâna Suceavă şi mormântul de la Putna al Marelui Ştefan să fie ca amintiri de vremuri slăvite şi nu de străini stăpânite… Prin cuvântul meu povestesc greutăţile trecutului, istorisesc vitejia străbună şi privesc cu încredere strălucirea viitorului. Dar, îndeosebi către voi mă adresez, iubiţii mei preoţi, care moşteniţi un nume câştigat de înaintaşii voştri în istoria neamului, ca să mergeţi înainte cu crucea în mână, căci oştirea e creştină. E vremea să reînnoim această sfântă zicătoare. Cei aleşi şi rânduiţi de-a însoţi armatele în război să-şi facă datoria până şi în tranşee, îndemnând la luptă pe ostaşi şi, de va fi nevoie, să moară împreună cu ei pentru lărgirea hotarelor şi mărirea ţării. Cei de la spitale de răniţi şi trenurile de ambulanţă, precum şi călugării şi călugăriţele de la „Crucea Roşie”să însoţească pe ostaşii răniţi, mângâindu-i şi explicându-le că rănile căpătate în război rămân cele mai frumoase podoabe ale unui ostaş viteaz. Preoţii din parohii vor binecuvânta şi încuraja pe cei ce pleacă în război, arătându-le recunoştinţa şi cinstea ce se dă acelora ce se jertfesc pentru ţară şi neam. Le va explica că în această viaţă se impun omului datorii cu mult mai mari decât acelea ale legăturilor pământeşti, oricât de sfinte şi scumpe ar fi ele. Nu mai puţin va purta de grijă pentru mângâierea şi ajutorarea familiilor celor plecaţi în război, asigurând că ţara le va ajuta în toate nevoile lor. În sfârşit, voi preoţi de parohii, în aceste ceasuri de război, prin sunete de clopote, ziua şi noaptea, veţi chema pe credincioşi la rugăciune, după cum ostaşii în timp de război, prin buciumul ostăşesc, sunt chemaţi la luptă”.
*
Sfaturi părintești. Din comentariile Sfântului Ioan Gură de Aur la Epistola către Efeseni am selectat pentru azi un fragment care se referă la Sfânta Împărtășanie. E de actualitate.
,,Văd că mulți se împărtășesc mai mult din obicei și nu după dreapta judecată. Pentru că atunci când vine Postul Mare, toți în orice stare s-ar afla, fie vrednici, fie nevrednici, se împărtășesc. Tot așa fac și când vine ziua Bobotezei, chiar dacă în acest timp nu sunt pregătiți pentru împărtășire. Dar nici Boboteaza și nici Postul Mare nu fac vrednici pe oameni pentru împărtășire, ci îi face vrednici curăția sufletului. Cu aceasta te pot împărtăși în fiecare zi. Căci, zice Sf. Ap. Pavel, că ori de câte ori vă împărtășiți vestiți moartea și patimile Domnului, adică faceți pomenirea mântuirii voastre, adică a binefacerii pe care ați primit-o. Gândește-te bine câtă grijă aveau cei ce mâncau din jertfa Legii Vechi? Ce nu făceau? Cum se pregăteau? Necontenit se curățau. Iar tu care vrei să te împărtășești din jertfa de care se cutremură și îngerii, vrei să te curățești numai în anumite timpuri? Cum te apropii de Altarul lui Hristos și îndrăznești să te împărtășești cu mâinile și buzele necurate și întinate? Văd că se face multă neorânduială la Împărtășire. În celelalte zile ale anului nu vă împărtășiți chiar dacă adeseori sunteți curați; iar când vine Paștile, chiar dacă ați făcut ceva rău, îndrăzniți și vă împărtășiți. Vai de nepriceperea și de răul vostru obicei!
Zadarnic se săvârșește Liturghia în fiecare zi, că nu vă împărtășiți. Zadarnic stăm în fața Altarului, că nimeni nu vine să se împărtășească. Acestea le spun, nu ca să împărtășiți oricum, la întâmplare, ci ca să vă faceți vrednici. Omule, nu ești vrednic să te împărtășești? Atunci nici pe celelalte rugăciuni ale Liturghiei nu ești vrednic să le auzi. Auzi pe diaconul care strigă: Câți sunteți în stare de pocăință, rugați pe Dumnezeu să vă ierte. Cei ce nu se împărtășesc se află încă în stadiul de pocăință pentru păcatele lor. Deci de ce stai? Dacă ești dintre cei ce se pocăiesc nu poți să te împărtășești. Pentru că cel ce nu se împărtășește face parte dintre cei ce se pocăiesc. Din ce pricină strigă diaconul; Ieșiți cei ce nu puteți să vă rugați lui Dumnezeu? Și tu stai cu îndrăzneală și cu obrăznicie! Iar dacă nu ești dintre cei ce se pocăiesc, ci din cei ce pot să se împărtășească, cum de nu te grijești să te împărtășești!
Cum de nu socotești împărtășirea ca un mare har, ci o disprețuiești? Gândește-te bine. Masa împărătească este pregătită. Îngerii slujesc la masă; Însuși Împăratul este de față și tu stai căscând! Îmbrăcămintea sufletului îți este murdară și ție nu-ți pasă. Sau este curată? Atunci stai la masă și mănâncă din cină. La fiecare Liturghie, Hristos vine să vadă pe cei ce stau la masă și spune și acum fiecăruia, prin conștiința sa: Prietenilor, cum stați aici în biserică fără să aveți haină de nuntă? Nu a zis: De ce stai la masă? Ci înainte de ședere îi zice că nu este vrednic nici să intre înlăuntru, deoarece nu i-a spus că de ce a intrat. Pe toate acestea le strigă și acum Hristos către noi toți, pentru că stăm nerușinați și cu obrăznicie. Că cel ce nu se împărtășește este nerușinat. Din pricina aceasta, diaconul întâi îndepărtează pe cei ce se află în păcate. Căci precum un stăpân vrea să meargă la masă, nu trebuie să fie de față slugile care au greșit, ci sunt îndepărtate, tot așa se întâmplă și aici, când se săvârșește Liturghia și se jertfește Mielul și Oaia Stăpânului. Când auzi: să ne rugăm toți împreună; când vezi că se deschid ușile altarului, să socotești că se deschide și cerul și coboară și îngerii. Deci nu trebuie să fie nici unul din cei nebotezați, dar nici unul botezat însă necurat sau spurcat. Rogu-te să-mi spui dacă cineva invitat la masă, merge, intră înăuntru, se spală pe mâini și se așează dar apoi nu mănâncă, oare nu jignește pe împăratul, care l-a chemat? Nu era mai bine să nu se fi dus deloc? Așa și tu, ai venit la masă, ai cântat cu ceilalți, ai mărturisit că ești vrednic, deoarece nu ai ieșit cu cei nevrednici, atunci de ce ai rămas, dacă nu te împărtășești din masă? Dar zici că ești nevrednic? Atunci ești nevrednic să asculți și sfintele rugăciuni, deoarece Duhul Sfânt coboară nu numai în Sfintele Taine, ci și în cântările acelea.
Nu vezi pe slugile Stăpânului că în primul rând spală masa, curăță masa și pe urmă așează farfuriile. Așa se întâmplă și cu rugăciunile; cu glasul diaconului, spălăm ca și cu un burete Biserica, pentru ca Tainele să se săvârșească în Biserica curată și fără de pată. Ochii necurați sunt nevrednici de această priveliște. Urechile întinate nu sunt vrednice să audă aceste cântări, pentru că așa poruncește Legea. Chiar dacă un animal se apropia de muntele Sinai, el era ucis cu pietre. Cu atât mai nevrednici au fost, că nici la poalele muntelui nu le-a îngăduit să stea, chiar dacă pe urmă s-au apropiat și au văzut locul unde a stat Dumnezeu. Așa și tu, creștine, dacă nu ești vrednic să te apropii și să vezi pe Dumnezeu la Sfânta Liturghie, pleacă împreună cu catehumenii, pentru că cu nimic nu te deosebești de ei. Deoarece nu este același lucru ca omul să greșească înaintea lui Dumnezeu, înainte de botez sau după ce s-a botezat si să se facă nevrednic de împărtășire. Aș fi vrut să vă spun lucruri mai multe și mai înfricoșate, dar ca să nu vă împovărez mintea, sunt de ajuns acestea. Căci cei ce nu se înțelepțesc cu acestea, nici cu mai multe nu se pot îndrepta. Spune-mi, te rog, dacă un împărat ar porunci: Cine va face cutare rău, acela să nu se apropie să mănânce la masa mea, oare nu ți-ai fi dat toată silința să te păzești ca să nu pierzi această cinste? Preotul ne cheamă să mergem să ne împărtășim și noi lenevim, întârziem și nu alergăm repede să primim acest dar? Oare ce altă nădejde de mântuire ne-a mai rămas? Nu putem spune că ne împiedică boala sau firea, ci neglijența ne face nevrednici”.
*
Cuvânt despre suferințe. În cartea Părintelui Valeriu Dobrescu, Istorioare moral-religioase am găsit o interesantă povestioară pe această temă. Iat-o: Un enoriaș îl întreabă pe preot: ,, - Părinte, de ce, oare, Dumnezeu îmi dă mie atâtea suferinţe?” Preotul îi răspunse tot printr-o întrebare: ,,- Dumneata, te uiţi numai la suferinţele pe care le primeşti, dar te uiţi oare şi la păcatele pe care le săvârşeşti? Sau oare dumneata eşti fără de păcat?” ,,- Cum să fiu fără de păcat, părinte, că l-aş mânia pe Dumnezeu; am şi eu, ca orice om, păcatele mele!” ,,- Bine zici, spuse preotul şi luând o haină prăfuită din cuier, cu care fusese la un drum lung, îl invită pe omul nostru în curtea casei. Părintele întinse haina pe o frânghie, luă un băţ şi începu să bată în ea cu putere. Un praf gros se ivi de îndată şi el zise: ,,- Vezi, omule, praful acesta este păcatul pe care-l avem în haina sufletului nostru şi, întocmai ca şi acest praf, păcatul nu va ieşi, dacă sufletul nu va fi lovit cu băţul suferinţelor. Înţelegi acum de ce Dumnezeu ne trimite suferinţele? ,,- Mare adevăr m-ai învăţat, părinte! Mai bine să-mi dea Dumnezeu multe suferinţe şi să am sufletul curat, decât fără suferinţe şi să-mi ajungă sufletul întinat şi să merg în iad. Slavă Ţie, Doamne, zise omul necăjit, căci adevărate sunt cuvintele: „Mari şi minunate sunt lucrurile Tale, Doamne!”
*
File de jurnal – 5 Mai 1982. ,,Alaltăieri am fost la Severin. L-am întâlnit pe fostul meu diriginte de la Malovăț, Domnul Prof. Alexandru Vlad. Se pregătea să plece la Cluj, în satul Frida(?), unde se află un medic, care tratează varicele printr-o metodă ingenioasă, care a stârnit interesul multora din țară și din străinătate. Domnul Vlad a fost programat din noiembrie pentru 15 aprilie, așa de mare este vadul. Când a fost acolo luna trecută, medicul respectiv s-ar fi pronunțat: ,, ,,- Eu sunt creștin ortodox, domnule, nu sunt comunist! Dacă aș fi comunist, aș fi departe!” Nu lucrează în duminici și sărbători. L-am rugat pe Domnul Vad să-l înscrie și pe unchiul Ion Bârnea din Malovăț, care are ulcer varicos la picioare.
L-am întâlnit pe Domnul Mihai Rogobete din Tr. Severin. Eu cumpărasem cartea campioanei Elisabeta Polihroniade, Primii pași în șah. Am schimbat câteva fraze cu Domnul Rogobete, astfel: ,,- Ce-ai cumpărat?” ,,- Uite, o carte despre șah. Am auzit că este un joc, care ajută mult la dezvoltarea inteligenței!” ,,Nu e adevărat!” ,,- Oare?!” ,,- Ți-aș da un singur exemplu: Valeriu Armeanu joacă excelent de foarte multă vreme!”
Ieri am lucrat acasă o vreme, apoi m-am dus la Malovăț. Taica Nicolae Tărăbâc a lucrat toată ziua ca salahor la biserică. Catapeteasma a fost terminată și tencuită în interior. M–am apucat să fac instalația electrică. A venit însă Gheorghe(Gicu) Capeț, electrician de meserie, și și-a luat el angajamentul că va face toată instalația bisericii gratuit. Un om foarte cumsecade.
Se aude că azi se va inaugura colhozul la Pătule și dumineca viitoare cel de la Scornicești. Ajunserăm s-o trăim și pe asta!”
*
Sănătate, pace și bucurii în casele și în sufletele Dvs.!
|
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda 7/17/2018 |
Contact: |
|
|
