Vise cu mama
I
Mi s-a arătat mama în vis
Şi mi-a zis:
Ştiu că ai venit la moartea mea.
Ştiu că m-ai petrecut până la groapă.
Ştiu că ai fi vrut să mă auzi.
Ştiu că nu m-ai auzit.
Erau acolo multe femei.
II
Mi s-a arătat mama în vis.
Era îmbrăcată
în rochia ei de mireasă.
O vopsise înn roşu.
Am întrebat-o:
De ce, mamă,
te mai îmbraci cu rochia de mireasă?
- Gicule, mamă - mi-a răspuns -,
eu nu mai am o rochie mai bună
de mers la biserică.
III
Mi s-a arătat mama în vis:
Venea plângând de la arie.
- Gicule, mamă, mi-a spus,
ne- au luat comuniştii tot grâul.
M-au lăsat să plec doar cu secerea.
IV
Mi s-a arătat mama în vis,
era la câmp,
Lângă o claie de grâu. Îl năştea pe fratele meu.
M-am înspăimântat
şi mi-am întors faţă spre Răsărit.
Pe un snop, am văzut ceva licărind.
Soarele se ivea din secerea ei.
V
Am auzit-o pe mama în vis:
''Dacă-l luaţi pe el, luaţi-mă şi pe mine
Luaţi şi copiii!... Noi nu mai avem la ce trăi''.
Tata era anchetat. Mama era cu faţa la perete.
Un copil ruşinat şi flămând
Copilul din mine
îmi apare în gând
şi mereu mă întreb :
de ce voi fi fost
atât de flămând?
Era într'o seară de vară.
La o masă rotundă,
pitică, afară,
ne aşezarăm toţi,
împreună cu tata.
Peştele era prăjit, gata.
Mama împărţea la fiecare,
Mămăliga caldă şi câte un lin
pescuit din gârla cea mare.
Era linişte în jur,
Toţi mâncau fericiţi,
numai eu mă uitam
la toţi peştii prăjiţi.
Aş fi vrut cât mai mulţi,
să mă satur mâncând..
Doamne, cât eram de flămând!...
Când văzui că-n tigaie nu mai e nici un peşte
începui să ţip,
dar ţipam nebuneşte:
Vreau peeeşte! Vreau peeeşte!
Numai râsul sarcastic
al unei vecine,
mă acoperi
de o mare ruşine.
''Mănâncă, Gămane,
Mânca-ţi-ai capul capul! ''
Mă îndemna tata.
Doamne, cum n'aş fi vrut
să-l audă tot satul.
Leu, câinele nostru,
către mine lătra
masa noastră de seară
în ''ham, ham'' dispărea.
Numai eu rămâneam
lăcrămând
pe un scaun pitic,
un copil ruşinat
şi flămând
de un mare nimic.
Ca natura, Eliza
Soţiei mele
Cândva am crezut că nevasta e briza,
pe copacul bărbat, răsfăţându-l întruna.
Dar uneori cerul meu mohorât, e Eliza,
aducând peste mine, furtuna.
Eu încerc s-o calmez cu o vorbă frumoasă,
tăind negura ei cu o rază...
Între noi Dumnezeu stă de pază...
El ne ţine lumina din casă.
Ei îi pasă când nu- s şi nu- i pasă când sunt
Aş dori să o văd când îi pasă...
Dar nu pot, când o văd, să m- ascund...
Ca să- i ies diin priviri, nu mă lasă.
Acum cred că nevasta-i natura,
În care bărbatul se aventurează.
Iar când a crezut că e sus, el visează
Şi moare căzând într-o vale, de-a dura...
Ei îi place s-o-ntreb şi apoi să -mi dea viza
Pentru orice mişcare aş dori să mai fac.
E o stare cu care, chiar de nu mă împac,
O accept, că-i şi ea, ca natura, Eliza.
Wakefied / SUA
|
George Bajenaru 7/17/2018 |
Contact: |
|
|
