Prin Chapters - Indigo : Bradley Campbell & Jason Manning:” The Rise of Victimhood Culture”
Scrisa de de doi sociologi americani, cartea reprezinta o prima analiza sistematica a “culturii de victima”, fenomen sociologic aparut recent in universitatile nord-americane.
Istoric vorbind, autorii clasifica cultura morala in trei categorii distincte:
1-culturi bazata pe onoare, cand oamenii se “inflameaza” usor, si orice disputa se rezolva prin conflict, ca de ex. duelurile dintre aristocrati in epoca medievala. In aceasta perioada, nu exista un stat autoritar, sau era foarte slab, iar politia si sistemul juridic erau mult prea subdezvoltate. Scopul conflictului era de a apara onoarea sau reputatia cuiva. Se mai intalneste si in ziua de azi, vezi gangurile stradale.
2-culturi bazata pe demnitate, cand oamenii fac eforturi sa fie impaciutori, sa-si reconcilieze conflictele in mod pasnic, si au un comportament retinut, auto-controlat. Se intalneste in societatile mai moderne, cand deja statul de drept a evoluat.
3-Cultura de victima, se intalneste in zilele noastre, cand persoana care se simte vatamata, ofensata, insultata, etc. este ultra-sensibila la cea mai mica ofensa (sau impresie de ofensa), si doreste neaparat sa faca acest eveniment public, vezi retelele de socializare(Facebook, Twitter, You-tube, etc). Reclamantul sau reclamanta (sa nu uitam de #Metoo), vrea sa se prezinte ca fiind slaba, neajutorata, vulnerabila, o “victima” ce mai, si pare sa se delecteze atunci cand isi insireaza povestea ranilor si a suferintelor indurate.
Campbell si Manning descopera ca aceasta cultura de victima s-a proliferat in universitatile nord-americane, unde exista conditiile disponibile, precum campusurile sunt diverse etnic si racial, si exista o etica a tratamentului nediferentiat pentru toti studentii. Universitatile sunt conduse de o administratie cu multa putere birocratica, si studentii provin de obicei din clasa de mijloc. Aparatul administrativ joaca rolul de stat-autoritar, si isi justifica existenta prin “aplicarea legii”, legi pe care tot ei le creaza, ca de exemplu, codul de exprimare, tinuta de imbracaminte, comportamentul sexual, s.a.m.d.
Cei doi sociologi analizeaza modul in care se adreseaza asa-zisele frustrari minore in actuala societate. Cultura de victima contemporana afirma ca institutiile din Vest sunt conduse de suprematisti-albi-patriarhali- xenofobi si transfobi, si automat oricine este “la putere” devine prin definitie un opresor. Pe de alta parte, orice persoana “vatamata”, care are curajul de a deveni un reclamant la scena deschisa, este vazuta ca un justitiar, un razboinic care se sacrifica pentru o cauza sociala. Care este exact cauza sociala? Depinde de la caz la caz, dar de cele mai multe ori victima se “lupta” impotriva misoginismului, sau a nedreptatii rasiale. “Victima” are nevoie de validare-suport-protectie, si poate ca a devenit atractiv sau compensator-emotional sa fii in postura de victima.
Victima-reclamant este inconjurata de altii care ofera suport vindicativ, adica razbunator, si amplifica “ofensa”, o publica si multiplica pina cand obtin rezultatul dorit, care de obicei este ruinarea carierei persoanei care a “ofensat”. Acesti suporteri nu au nevoie de evidente, pentru ca este axiomatic ca Vestul este brutal si opresiv fata de minoritati, femei, etc.
Campbell si Manning considera ca aceasta cultura de victima favorizeaza bolile mintale, prin faptul ca incurajeaza focusarea pe interactiuni sociale negative si nu positive, asuma intentii toxice acolo unde nu exista, si in general vede societatea in mod paranoid-ostil, ceea ce poate duce la depresie si anxietate. Cei doi sociologi afirma ca aceasta atitudine de victima este frecventa in universitatile de varf, de elita. S-a creat o critica acerba la adresa barbatului alb, si se fac afirmatii de genul:” only whites can be racist”, sau “only men can be sexist”.
Autorii mentioneaza ca aceasta naratiune de victima poate deveni atit de inexacta, irationala, si absurda, ca adevaratele situatii, legitime de opresiune sunt puse in umbra. Adica are exact efectul opus… De asemenea denigrarea continua a unui grup social, ca de ex barbat-alb, are darul de a atrage extrema-dreapta in aparare.
Si nu in ultimul rand, Campbell &Manning discuta tema micro-agresiunii”, adica anumite exprimari care ar putea fi ofensatoare la adresa unei anumite comunitati, ca de exemplu sa intrebi pe cineva care vorbeste engleza cu un accent strain, unde s-a nascut! Exista un adevarat nou limbaj-jargon, cu cuvinte precum body-shaming, slut-shaming s.a.,sau mai nou:”check your privilege”.
Si daca nu este deja suficient de uimitor-demoralizator, universitatile au creat un asa-zis “safe space”, unde studentii sa nu fie cumva “stressati-deranjati” de orice ce le-ar putea ruina dispozitia. Profesorii sunt linsati in spatiul virtual si unii chiar si amenintati fizic, daca fac afirmatii care sunt interpretate ca fiind o forma de microagresiune. Este o campanie de supraprotejare a sensibilitatilor.
Studentii fac demonstratii si se opun ca un anumit speaker sa fie lasat sa tina un discurs, ca de ex. sefa FMI, Christine Lagarde a fost impiedicata sa vorbeasca pe motiv ca reprezinta o “institutie imperislista”! Si cartea este plina de exemple, este foarte bine documentata. Avem si exemple de fake hate crime, cand victima in sine a inscenat un atac asupra sa insusi, si acest fenomen ramine in mare parte nepedepsit legal sau nici macar sanctionat moral de catre societate.
Cei doi autori precizeaza ca se asteapta ca lucrarea lor sa fie criticata ca fiind rasista, sexista, s.a.m.d., dar ei considera ca rolul sociologilor este sa documenteze fapte obiective si nu sa ofere judecati de valoare
|
Dr. Diana Laza, Toronto 7/12/2018 |
Contact: |
|
|
