George Emil Palade- detinător al Premiului Nobel - 10 ani de la moarte
Ne place să ne mândrim cu rezultatele obtinute de membrii familiei din care facem parte. Extrapolând notiunea de familie la natiune se poate face aceiasi afirmatie: ne place să mândrim cu rezultatele obtinute de un român fie că este sportiv, fie că este artist, fie că este inventator, fie că este om de stiintă. Desi avem un singur profesor de origine română detinător al Premiului Nobel, desi a primit Premiul Nobel pentru rezultatele obtinute în laboratoare aflate peste mări si tări, totusi el are rădăcini în forta unui tăran român , s-a format la scolile românesti primare, liceale, superioare, a revenit pe pământul natal de mai multe ori pentru a sustine cercetarea în România, pentru a sustine tinerii cercetători români si la ei acasă, adică a rămas român. Acest profesor este George Emil Palade.
Student de exceptie.
George Emil Palade s-a născut în data de 19 noiembrie 1919 la Iasi, ca al doilea copil al unei familii de intelectuali, cu rădăcini înspre tăranul cu stiintă de carte, Lupu Palade , din satul Cudalbi, judetul Galati. Tatăl său, Emil Palade, a fost profesor de filozofie si pedagogie la Scoala normală ‘’Spiru C. Haret ‘’ din Buzău si director al ei, iar mama sa, Constanta, născută Cantemir, a fost institutoare. Primii doi ani de scoală primară i-a făcut la Iasi, apoi Liceul la Buzău. În liceu era pasionat de istorie dar considera că în viată trebuie să-ti propui un scop pe care să nu-l pierzi din vedere. Desi tatăl său dorea ca George să urmeze filozofia, el se înscrie ca student , în 1930 , la Facultatea de Medicină a Universitătii din Bucuresti. Aici s-a remarcat prin pregătirea sa de exceptie, prin inteligentă, disciplină, memorie, stăpânire de sine dar si pentru umorul său. Iată ce spunea, Ion Juvara, unul dintre colegii săi : "S-a dus vestea în an că e unul de la Buzău cu 10 pe linie, inclusiv la bacalaureat, ceea ce era mai rar, că examenul se dădea cu profesori străini. Presedintele era universitar. Mi-am zis: cine o fi, dom’le, tipul ăsta? Băiat de ministru ori geniu? Ia să-l cunosc si eu. L-am căutat si, iaca, am devenit prieteni atât de buni încât în facultate ne porecliseră Castor si Polux".
Motivatia pentru activitatea de cercetare.
După absolvire, în 1936, a lucrat doi ani la spitalul „Colentina”. În acea perioadă era internat poetul Tudor Arghezi care fusese operat de polipi la vezica urinară dar suferise o infectie postoperatorie la coloana vertebrală. Desi fusese consultat de medicii vestiti ai vremii, nu s-a descoperit cauza durerilor insuportabile .Se presupunea că are cancer osos si i se administra sistematic morfină. Meritul lui Palade, în calitate de terapeut, a fost că a reusit să-l dezintoxice pe Tudor Arghezi care era în pragul de a deveni dependent de morfină. Plecând de la această întâmplare, Arghezi a scris piesa de teatru „Seringa”. Experienta trăită aici, dar si experientele trăite în perioada 1942- 1945, în calitate de component al Corpului Medical al Armatei Române, l-au determinat să se dedice cercetării , asa cum rezultă si mărturisirile sale : "Hotărârea de a mă dedica cercetării fundamentale a fost dictată de două motive. Mai întâi mă tulbura ideea că există o diferentă, aproape o prăpastie, între ce stiam eu ca medic si sperantele pe care bolnavii si le puneau în mine. Perspectiva de a deveni medic într-un cabinet sau într-un spital mă nemultumea. Suficienta, schematismul si plafonarea căreia îi cădeau victime cei mai multi dintre colegi m-ar fi împins, fără îndoială, spre blazare, spre ratarea adevăratei mele chemări, care era incursiunea în necunoscut. Mă interesa să pătrund în profunzimea fenomenelor biologice. Să lucrez acolo unde bântuie îndoielile, unde se naste stiinta. De aceea mi-am ales ceea ce americanii numesc «Basic Science», «Pilonii pe care se sprijină medicina»".Asa a început să studieze anatomia .Contactele cu profesorul de anatomie Francis Rainer si cu profesorul de biochmie, André Boivin , l-au dirijat către cercetarea biomedicală. A început să lucreze la catedra de anatomie la o temă mai putin obisnuită pentru un student la medicină: rinichiul delfinului. Dar acest studiu i-a permis să intre în tainele structurilor si să înteleagă modul în care structura se poate adapta functiei. În 1940 obtine titlul de Doctor în Medicină cu teza „Tubul urinifer al delfinului. Studiu de morfologie si fiziologie comparativă”.
În laboratoarele americane.
În 1945 a plecat în SUA cu o bursă postdoctorală. Vreme de câteva luni, în 1946, a lucrat în laboratorul de biologie al lui Robert Chambers, de la Universitatea New York. Aici, la o conferintă despre studiile de microscopie electronică, l-a întâlnit pe belgianul Albert Claude. După conferintă au avut o discutie, iar Albert Claude îl invită să lucreze împreună cu el în Departamentul de Patologie celulară al Institutului Rockefeller.
În cercetările sale, George Palade a colaborat cu biochimistul Philip Siekevitz cu care a combinat metodele de fractionare a celulei cu microscopia electronică, producând componenti celulari care erau omogeni morfologic . In 1953, a reusit să pună în evidentă particulele numite ulterior ribozomi sau „granulele Palade” si să explice mecanismul celular al productiei de proteine.Analiza biochimică a fractiunilor mitocondriale izolate a stabilit definitiv rolul acestor organule subcelulare ca un component major producător de energie. El a pus în evidentă particule intracitoplasmatice bogate în RNA, la nivelul cărora se realizează biosinteza proteinelor În 1954, împreună Keith Porter, a descris reticulul endoplasmatic, explicând functiile acestuia si au editat "The Journal of Cell Biology" (Revista de Biologie Celulară), una dintre cele mai importante publicatii stiintifice din domeniul biologiei celulare.
Profesor universitar în America
Toate aceste rezultate au făcut ca în 1956 să fie numit profesor de biologie celulară la Universitatea Rockefeller, iar în 1961, a fost numit sef al departamentului de biologie celulară al Institutului de cercetare Rockefeller. În acelasi an a devenit Membru al Academiei Nationale de Stiinte a SUA. A continuat să studieze procesul de secretie intracelulară folosind paralel sau succesiv două metode de cercetare: metoda fractionării celulare si metoda radioautoradiografie.Pe baza acestor cercetări s-au formulat concluziile privind sinteza si procesarea intracelulară a proteinelor pentru exportul în afara celulei. În 1973 s-a mutat la Yale University, iar din 1990 a activat la Universitatea din San Diego, California.
Laureat al Premiului Nobel La 10 noiembrie 1974 primeste Premiului Nobel pentru Fiziologie si Medicină pe care l-a împărtit cu Albert Claude, reîntors la Universitatea Liberă din Bruxelles si Christian de Duve care si-a continuat activitatea la Universitatea Rockefeller . Cu ocazia ceremoniei de decernare a Premiului, organizată în data de 12 decembrie , a tinut conferinta „Aspecte intracelulare în procesul de secretie a proteinelor", publicată în 1992 de Fundatia Premiului Nobel.
La 12 martie 1986, Presedintele Ronald Reagan i-a decernat Medalia Natională pentru Stiintă –în biologie pentru: "descoperiri fundamentale ('pioneering') a unei serii esentiale de structuri supercomplexe, cu înaltă organizare, prezente în toate celulele vii”.
Legătura cu tara.
În 1946 s-a căsătorit cu Irina Malaxa, fiica industriasului român Malaxa. Au avut doi copii, Georgia si Philip. Fata, Georgia Van Dusen este filolog, iar Philip este profesor de neurofiziologie la Glaveston, Texas, S.U.A. În 1970, după mai multi de la decesul Irinei, s-a recăsătorit cu Marlyn Gist Farquar, cercetător în domeniul biologiei celulare cu care a lucrat la Universitatea Rockefeller
Tot timpul s-a simtit legat de tară, fapt demonstrat de vizitele destul de dese pe care le-a făcut în 1965,1969,1971,dar si de legăturile profesionale cu Nicolae si Maia Simionescu, ale căror destine s-au împletit cu existenta Institutului de Biologie si Patologie Celulară din Bucuresti, înfiintat în 1979 cu aportul lor. A venit si în 1975, împreună cu Marlyn Farquar. Cu această ocazie a fost primit în Academia Română, ca membru de onoare. Moartea mamei, Constanta Palade, în 1978, îl readuce pentru scurt timp în tară, dar revine un an mai târziu, în 1979, pentru a participa la Colocviul „ Transportul macromoleculelor în sisteme celulare” , organizat la Bucuresti , fiind însotit atunci si de Christian De Duve, cu care a împărtit Premiul Nobel. Ultima vizită a fost făcută în 1995, cu ocazia acordării titlului de Doctor Honoris Causa de către Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iasi
Începând cu anul 1993, ziua de 19 noiembrie a fost declarată "Ziua cercetătorului si proiectantului din România".
În anul 2008, Presedintele României l-a decorat cu Ordinul National "Steaua României" în grad de Colan.
S-a stins din viată miercuri 8 octombrie 2008.Avea 96 de ani.
Gheorghe Manole
|
Gheorghe Manolea 7/12/2018 |
Contact: |
|
|
