Liniște
Ei bine,una peste alta pot să vă zic pe șleau că mă aflam în spital cam de o săptămână,singur în salon ca un boier și în plină noapte. Nu puteam să afirm cu prea multă siguranță că întunericul se risipea oră de oră dar cam în același timp sau cu aceeași frecvență trebuia să merg la ușurătoare,destinație pentru care primeam chiar și niște pastile din alea albe .
Surorile medicale se așteptau să le sun și să mă las dus de mână până la privată fiindcă nu vedeam prea bine de o bună bucată de vreme .
Mai lipsea să fiu și puțin aghesmuit și aș fi putut să afirm că toate motivele din lume mi se adunaseră aproape ca să nu mai ajung la o astfel de destinație.
Fiecare persoană medicală care mă purta pe cărare obișnuia să mustăcească bine,le simțeam eu. În loc să le fi fost milă de mine, ele făceau haz pe socoteala subsemnatului. În cabinetul lor auzeam mereu râsete înfundate care semănau cu icnetele de capră.
Dar în noaptea respectivă nu vroiam să chem pe nimeni ci să învăț drumul până acolo de unul singur .
M-am dat jos din pat și după un timp oarecare am reușit să ajung la capătul lui. Eram lac de sudoare,în ciuda aerului condiționat asigurat de instituție. Urma să mă deplasez până la capătul opus al patului după care mai aveam de făcut doar doi pași înainte,vorba lui Lenin. Nu că l-aș fi studiat prea mult dar anumite expresii îmi rămâneau întipărite în memorie.
Am parcurs distanțele respective după care am reușit să ajung la ușa salvatoare. Avea o clanță imensă,doar bună pentru un orbete ca mine.
Dar îmi fu dat să aud foială,mișcare.
Aaa,mai era cineva acolo.
M-am dat către perete și i-am spus individului că îmi părea rău că nu îmi dădusem seama mai repede că era și el acolo.
Dar el se întoarse către mine și îmi ceru imperios liniște.
Cu un SSST destul de zgomotos.
Mă rog,aveam să mă sui înapoi în pat și să râd pe înfundate de toată istoria asta.
Și era încă tot întuneric.
|
Al Francisc 7/12/2018 |
Contact: |
|
|
