România de dincolo de vorbe : Armonii muzicale de inimă si suflet - Corul "pro Arte "
Într-un București aproape dizolvat în ploaie ori scorojit de călduri caniculare, în plină pauză de stagiuni, niște oameni entuziaști, conduși de inimoasa lor dirijoare, au susținut zilele acestea un concert de muzică corală ce a făcut să vibreze sufletele melomanilor, depășindu-le așteptările.
LIGIA BALICA VASCAN, sufletul formației corale “PRO ARTE”, a sosit din America pentru ca, alături de coraliștii săi, să demonstreze încă o dată că mișcarea corală românească este încă vie și că cei care iubesc muzica de calitate cântată din suflet, din inimă, au ce asculta.
Palide și insuficiente ar fi cuvintele prin care cineva, oricine, ar putea descrie cariera muzicală și profesională a Ligiei Balica Vascan. Cu siguranță, propriile sale cuvinte sunt mult mai convingătoare decât orice altă prezentare:
“Cu ani în urmă, pe când mă aflam la începutul carierei mele dirijorale (anul doi la Conservatorul de Muzică “Ciprian Porumbescu” din București), am pornit la drum cu gândul de a construi un edificiu coral, o reuniune de oameni sensibili care aveau în comun dorința de a comunica prin muzică. Și așa i-am găsit pe acei tineri minunați care aveau să alcătuiască “Familia Pro Arte”. Cu emoție, cu pași timizi dar siguri, cu inima deschisă, m-am apropiat de acei tineri entuziaști, animându-ne împreună dorința de a atinge prin muzica noastră sufletele curate și însetate de frumos și de bine ale ascultătorilor”.
Șirul dascălilor Ligiei Balica Vascan, cei care au format-o ca om și muzician, este impresionant, iar nominalizarea oricui, ar trece într-o umbră nemeritată pe alți profesori iluștri. Pleiada de maeștri care au pus cărămizi morale și profesionale la temelia evoluției dirijoarei a marcat, incontestabil deceniul `70 -`80.
Ligia Balica Vascan a avut, lucru povestit chiar de ea, credința că Muzica este limbajul prin care Divinitatea ne arată iubirea Sa și poate și de aceea, prima ei iubire artistică, Corul Universității din București a contribuit în mare măsură la formarea ei ca muzician. Acolo a învățat că dacă pornești cu sinceritate și determinare în alcătuirea unui edificiu de artă, totul devine firesc și natural în evoluție.
După două zeci de ani în care a fost profesoară de vioară, teoria muzicii și de orchestră la Școala de Muzică din Capitală, timp în care a dirijat atât Corul Universității “Pro Arte” cât și Orchestra profesorilor de muzică din București “Muzica Mundi”, determinată de circumstanțe familiale, Ligia Balica Vascan s-a mutat în America. “Lumea Noua” i-a dovedit, în timp, încă o dată, că limbajul muzical poate armoniza comunicarea oricui, indiferent de profilul său moral, religios ori profesional,
Ligia Balica Vascan și coriștii săi care (arc peste timp), sunt aceiași cu care s-a lansat corul “Pro Arte” cu mulți ani în urmă, se mândresc, pe bună dreptate cu numeroasele înregistrări la Radio și Televiziune, având în portofoliu compozițiile unor maeștri români celebri dar și pe cele ale corifeilor muzicii corale universale.
Corul Universității din București a fost înființat în anul 1949 de maestrul Marin Constantin, devenit ulterior dirijorul celebrului cor Madrigal. Este impresionantă lista celor care au făcut practica de dirijat alături de această formație care, în felul acesta și-a confirmat performanța.
În anul 1976, cu ocazia primei ediții a festivalului Creației și Artei Studențești “Cântarea României” tânăra studentă în anul doi la Conservator Ligia Balica a reînființat Corul Universității București, după un hiatus de opt ani. La început coriștii erau numai de la Biologie, apoi au venit studenți de la majoritatea facultăților din Universitate.
Corul Universității din București a primit numele de “Pro Arte” cu ocazia împlinirii a 30 de ani de la înființare.
“Blindat” de premii și cu o recunoastere publică incontestabilă, Corul “Pro Arte” este, pe bună dreptate copilul de suflet al dirijoarei sale și în egală măsură mândria membrilor săi.
Un înțelept spunea cândva că, oricât de mult ai spune despre ceva, tot n-ai cum să spui tot.
Concertul din 3 iulie 2018, deschis ca la orice cor studențesc ce se respectă cu celebrul imn “Gaudeamus igitur” a ridicat sala în picioare de la primele acorduri, mulți dintre spectatori, foști și ei cândva studenți, cântând împreună cu coriștii. Formația a intonat și lucrarea“Frumoase zile de tinerețe” de Nicolae Oancea considerată imnul Corului “Pro Arte” . A urmat apoi o pleiadă de lucrări compuse de autori români între care am recunoscut “Sârba pe loc” de Gheorghe Danga și “Iac`așa” de Simeon Nicolescu, piese corale pe care le-am cântat și eu, cu mulți ani în urmă, în corul Liceului “Dimitrie Bolintineanu” din București. În program au fost incluse și alte bijuterii ale muzicii corale românești: “La fântână” de Augustin Bena,” Mă luai, luai” de Tudor Jarda și madrigalul “Stelele-n cer” de Paul Constantinescu.
Aplauze furtunoase au omagiat prezența solistică copleșitoare a dirijoarei Ligia Balica Vascan care, cu o voce plină de expresivitate a interpretat piesele “Bagă, Doamne, luna`n nori” și “Floricică de pe apă” de Tiberiu Brediceanu și “Eu mă duc, codrul rămâne” de George Enescu. O contribuție esențială la realizarea acestui moment solistic a avut-o pianista LOREDANA BALTAZAR, profesoară la Liceul de Muzică “Dinu Lipatti” din București, personalitate marcantă a vieții culturale și muzicale românești.
O formație care se respectă - iar Corul Pro Arte chiar se respectă - nu putea să nu aibă în repertoriu și bijuterii corale din patrimoniul muzicii universale. Interpretarea conferită lucrărilor de Hans Leo Hassler, Henry Purcell, Giovanni Gastoldi, Daniel Friderici a fost răsplătită de aplauze furtunoase.
Cu toții am admirat suavitatea și, în același timp autoritatea cu care Ligia Balica Vascan conduce corul. Brațele sale păreau, văzute din sală, două gâturi de lebădă care se împletesc pentru a-și declara dragoste și credință eterne.
Pe parcursul întregului concert am remarcat inteligența cu care a fost construit programul serii. Fără a dori să comit o blasfemie, îndrăznesc să afirm că, toate piesele prezentate în concert au fost “șlagăre” de muzică corală, lucru care a făcut ca, la sfârșitul concertului, să ne pară rău că spectacolul s-a terminat atât de repede.
Evenimentul la care am asistat a fost găzduit de superba sală de concerte a Centrului Național de Artă “Tinerimea Română”.
Cu o acustică remarcabilă, sala, monument istoric, este construită în stil baroc și, iată ceva inedit, este mai mult înaltă decât adâncă, având patru rânduri de balcoane, asezate întocmai cuiburilor de rândunică.
Ce aș mai putea adăuga la cele spuse, în afara de mândria de a fi martor, ca spectator, al unei adevărate lecții despre ce pot face românii iubitori de muzică adevărată atunci câd se adună, unii de la mari departări, pentru a arăta publicului bucurestean pasionat de muzica corală, că “Cenușăreasa” artei interpretative românesti poartă, încă, pantofi de cristal?
|
Marian Tudor 7/7/2018 |
Contact: |
|
|
