Florin Hategan. un valoros grafician din Toronto
Graficianul Florin Hategan din Toronto
Florin Hategan este tipul de artist intelectual aparte, capabil să îsi coreleze pornirile intuitive cu o poziționare aproape stiintifică fată de mijloacele de exprimare ca atare, reusind astfel să îsi amplifice vocatia sa de grafician foarte dotat prin componentele bogate ale unei remarcabile inventivităti tehnice si a unor penetrante concretizări.
Desentor remarcabil încă de la debutul său preacademic ( desi acum locuieste in Canada , l-am cunoscut ca artist, la Timisoara, în urmă cu circa 20 de ani, in perioada sa postpolitehnică), axat pe developarea unor structuri expresive baroce extrem de complexe, fâcând treptat tranziția ideală între formația inițială de inginer constructor si cea de artist-expresionist trecut prin scoala de grafică, xilogravură si cercetare vizuală a profesoarei si maestrei Suzana Fântânariu, el atinge nivelul unei maturități artistice distincte, împlinindu-se astfel cu dezinvoltura justificată a unui expert al domeniului. Începuturile, evoluția sa si ipostaza actuală au corespuns si corespund de fapt unei stări emoționale dominante de o autenticitate perpetuă, context benefic, cu suporturi ideatice profunde, în care Florin Hațegan nu face artă ca un manufacturier oarecare, fie el si foarte îndemânatec, ci îsi trăeste arta, adică se identifică cu ea în fiecare gând si fiecare gest. Capabil de abstractizări si conceptualizări, lipsit de rigiditatea unor dogme, artistul poate sa se regăsească atât în macrostructuri monolitice cât si în subtilele incluziuni de detaliu tipice lui, ori în configurări poetice figurale persoanlizate care includ în formula lor de autentic-Hațegan lecțiile suprarealiste si expresioniste. El nu preia viziuni ci trăieste, începând cu meticulozitatea si plăcerea actului pur tehnic până la o contopire completă cu ideile si motivele. Din această cauză implicită, Florin Hategan convinge, atât privitorul de rând, cât si expertul. În acelați timp uimeste si prin nelinistea sa inventivă, prin setea de explorare la nivelul mijloacelor, dezvoltând variante tehnice personale de o extinsă diversitate, aspect pe care si la propus să îl sugereze si în selecția riguros concepută si făcută pentru expoziția de grup din luna Mai la Galeria Helios din Timisoara Gravura-matrice stilistică II. Este interesant de a sublinia că în circumstanța festiv-omagială, care se referea de fapt la un anumit tip de gravură specific maestrei si scolii sale, xilo- si lino-gravura,
Florin Hategan a efectuat o trimitere subtilă si oarecum explicită spre istoria domeniului, într-o lucrare rafinată evocând Evul Mediu, cărțile de joc printate, xilogravurile de început specfice acelui timp. În selecția sa, o asemenea lucrare de o claritate si esențializare inconfundabilă stătea în expoziție alături de lucrări conceptuale sau subiectiv-emblematice (Cerc interior, Semn, Autoportrait cu Fluture), cât si de o lucrare greu de ocolit de către orice tip de privitor, o incintantă transpunere a unei imagini panoramic citadine, expresivă prin tipologia sa structurală generată de minuțiozitatea unor soluții tehnice foarte personale.
Recapitulând, ne simtim datori să subliniem că, în mod programatic, Florin Hategan si-a propus să prezinte colegilor artisti si publicului ( un exemplu de nostalgie pentru Timisoara sa, dăruire si sinceritate autentică) câteva din direcțiile cele mai semnificative ale propriei creații, asa cum mărturisea si în corespondența legată de expoziție, să exemplifice preocupările sale caracterizateprin implicare dar si printr-o distinctă diversitate.
El a oferit astfel fatete de referință ale viziunii sale deschise, asociate în această etapă de împliniri cu un spectru extins al tipologiei tehnice, mergând de la imagini alb-negru transantă si oarecum clasică la gravură color, cu griuri si detalii particularizate, ori la soluții tehnice proprii si absolut neconvenționale. Merită evocată declaratia sa transmisă cu prilejul expozitiei: Personal identific doua zone critice de redefinire a gravurii Prima este legata de tehnica: Tehnicile traditionale invatate si perfectionate de-a lungul timpului nu mai au potentialul, seductia si prezenta fotografiei si a tehnicilor digitale. Gravura, identificata cu perfectia tehnicii nu are nici o putere si viata. Ca si disciplina insa are o capacitatea extraordinara de a integra tehnici Intregul capital al experimentului contemporan il vad finalizat intr-o noua forma ce va incorpora fotografia si grafica computerului, alaturi de tehnicile clasice. A doua zona o identific ca fiind imagistica reclamei comerciale (graphic advertising) designului industrial, industria modei (fashion design) si arhitectura contemporana. Impactul acestei realitati grafice il vad integrat in viziunea gravurii contempotrane.
Este sugerat aici, în acest text confesiv, un anumit moment de îndoială interferată cu o atitudine optimistă certă raportat la deschiderea oferită de noile mijloace, dar mai ales o profundă si nedezmințită venerație pentru matricea stilistică-gravura, disciplină artistică fundamentală majoră, sub aripa consitentă a căreia pot înflori numeroase deschideri, acum convergente cu diversitatea si înventivitatea dinamică postmodernă a artelor vizuale si cu oferta sau cerințele mediului contemporan.
Participari internationale ale lui Florin Hategan :
Torrente Bellester, Spain / The Boston Printmakers, US / Premio Acqui, Italy / Evora, Portugal / Crakow Triennial, Poland / MAAPS Biennial, Canada / Triennial, Egypt / Voir Grande, Montreal, Canada / Busan, Korea / Tokyo, Japan / "L'Arte il Torchio", Italia / Kyoto, Japan / Evora, Portugal / Taipei, Taiwan / Bitola, Macedonia / Varna, Bulgaria / Print, Thailand / Beijing, China / Canada Prints Now / Josef Gielniak, Poland / Bradley, US / SNAP, Canada / Kochi, Japan / Tallin, Estonia / Trois-Riviere, Canada / "INTERGRAFIA 2000, Poland / "ARTS 2000", Royal Canadian Academy of Arts, Canada / Majdanek, Poland / Frechen, Germany / Kanagawa, Japan. / Belgrad, Yugoslavia / Osaka, Japan / Ljubljana, Slovenia / "THE BEST of PRINTMAKING", USA / Sapporo, Japan / "GRAPHIUM", Romania / Seoul, Korea / "EAST MEETS WEST", Graz, Austria / Photo Salon, Bucarest
|
Dumitru Constantin 7/3/2018 |
Contact: |
|
|