Poeme
Caut cheia lumii prin iarbă
Caut cheia lumii prin iarbă, genunchii s-au umplut de furnici
și s-au ros, trec firele prin ei ca prin urechile acului,
mă furnică până în creier, ceva
ce transcende ființa despică lucrurile și le unge
cu fulgere, tocmai a plouat de curând,
urcă verdele prin seringile ierbii, ce caut eu?,
am deslușit un glas ca al mamei când mă trimitea
cu treburi din astea, dar unde e broasca de fier și broasca
de broască și oul, du-te, Virgile, caută și găsește,
nu te întoarce cu mâinile goale, cu sufletul năpădit,
genunchii mi s-au umplut de furnici
și s-au ros,
trec firele prin ei ca prin urechile acului,
mașini de cusut îmi sunt gândurile, iar ața se deșiră
de pe gâtul unei lebede negre, caut cheia lumii
prin iarbă, azvârlită din car la trecerea definitivă
a unuia, nimic mai persistent pe retină
ca aruncarea peste gard a cheii amirosind
a cărbuni tămâiați, am smuls bărbii și ultimul fir de care
se ținea în răspăr cu cerul și cu pământul,
am scormonit ca un câine amușinând el ceva,
ca un copoi exersând vânătoarea,
s-a prăvălit de sus pasărea, iar cei de acolo
și-au făcut cruce cum că așa din senin, pe partea
asta cerul se curățase de nori, primăvara
călcând pe nisipuri lunecoase, nisipuri, nisipuri, și eu
excavând.
Îngeri prăbușiți în copaci
Toate cele ne treceau prin minte, nicio infirmerie fără fișa
noastră de sănătate, fără pulsul, tinerețea
și survolul suprafețelor aride, eram bolnavi de iubire
mai ceva decât cei căzuți între paturi,
care se sprijineau în cârje, abia întorși din război
ba fără un picior,
ba fără o mână, gata să se-nroleze ca totdeauna, fără
grija zilei de mâine, aproape că ne rugam
să ni se îngăduie, dacă nu aducem atingere,
în numele patriei virtuoase până se naște noul soldat,
dar ce nu ne trecea prin minte
strecurându-ne noi printre picăturile de ploaie
ca printre gloanțe, crengi împușcate se aplecau să
ne scrijelească pupilele, și atunci: ia seama,
îngerilor prăbușiți în copaci le atârnă
aripi de clorofilă cum morților aduși la viață
ce se plimbă prin rai, mirați de cele pământești
care le trec prin minte soldaților veniți de pe front,
îngeri prăbușiți în copaci
acest insomn de aprilie pe care îl voi modela cu mâinile
mele, cu tăcerile mele,
cât să nu trezesc din visare poporul de îngeri
prăbușiți în copaci, clorofila-n lucrare a ceea ce
suntem.
|
de Virgil Dumitrescu 6/21/2018 |
Contact: |
|
|
