Casa Părintească
Interiorul casei, de amintiri, e-nvăluit
E ștearsă oglinda, nu mai sclipește-n ramă…
Prin odăi, mireasma veche, ușor , s-a cuibărit.
Din fiecare colț, ochii mamei ne cheamă.
Pe coardele-n surdină, o mână fermecată,
Ne fascinează, ca-n vise, în serile de dor,
Tata, în ritmuri dulci, cu vraja legănată,
Chiar azi, după atâta timp, dă liniștii fior…
Acum, rătăcesc iarasi, în clipele tristeții,
Frisoanele de gheață, din nou, mă stăpânesc
Curg lacrimile, în voie, de pe clinul feții,
Respir adânc și, încerc…încerc să mă opresc…
……………………………………………………………………
Le simt și-acum ,în suflet, ușoara mângâiere
Blândă ca freamătul brizei, -o adiere-
Cum, astăzi rătăcesc momentele tristeții !…
De ce dispare omul de pe câmpul vieții ?
Lia Ruse /Montreal
|
