Gânduri și idei ; O zi
Dimineață începe cu cafeaua, evident, chiar și după ce doctorul zice că tensiunea nu e tocmai ideală - da’ ce știe el - și așa am ajuns la o singură cană pe zi după ce o viață cafeaua era șansa zilnică de a întrerupe rutina ocupațională ori și mai bine șansa unei evadări imaginative pentru că știm bine aroma ei trimite - trimetea, ar fi mai corect parcă - gândurile aiurea ori le ajuta să se reorganizeze...aiurea...pur și simplu fugeam, sigur că de real, bătând câmpii unei lumi compuse ad-hoc și plină ochi cu ceea ce credeam că ar fi posibil; cum era să fie?!
Am totuși o bucurie ascunsă că m-am cam eliberat și de închipuiri și de obligații profesionale, mă uit afară, deschid geamul și sigur aerul e încă rece, boare de primăvară întârziată așa cum ne este caracteristic, primăvara canadiană fiind o apariție multicoloră, explozivă, amețitor de tentantă, dar ca orice apariție, de scurtă durată: azi ninge mâine e vară...da’ ce dacă!
Că mai mereu și astăzi cred că o să fiu ocupată doar cu nimicuri; o privire mai mult curioasă decât interesată la TV-ul ocupat cu “breaking news” reale sau “fake”, un telefon-două așa ca să îmi alimentez iluzia că am ceva de comunicat, o plimbare la supermarket că totdeauna lipsește ceva în frigider, ma rog, rutină existențială așa similară cafelei.
Da, dar este iunie și cum zice Poetul “Pe căi bătute-adesea vrea mintea să mă poarte... » și o oarecare zi ca acest 6 iunie 2018 mă obligă reamintindu-mi că poezia este cumva modul de a fi a românului, puterea lui spirituală configurată în cuvântul filtrat nu atât de fantezie cât de puterea transferului lui în zona fabuloasă a semnului ascuns, abia sugerat... așa dar diseară mă duc să ascult poezie cu Ana Blandiana care primește « Lifetime Recognition Award » Griffin Poetry Prize acompaniată de o suită de alți premiați...o seară de poezie modernă vreau să zic.
Dacă mi-ar ajunge !
Citesc frecvent poezie tânăra, chiar mai mult decât proză în ultima vreme și mă bucur că poezia românească are substanță, e plină de viață, citeam undeva, modernismul expresiei n-a diluat-o decât pe ici pe colo, poeți mai bătrâni sau mai tineri se întâlnesc într-un efort continu de a transcrie complexitatea existenței și de a-i da acea savoare specifică a cuvântului răstălmăcit cu talent și mai ales cu puterea de a ne « chema » să-l iubim pentru că poezia imntra pe porțile cunoașterii fără să se lase sufocată de « bătăliile » profane ale politicului instalat cu atâta aplomb peste tot.
Lecție învățată bine, receptată în profunzimea trecerii nu de la un timp la altul ci de la o lume la alta :
« De mult a lumii vorbe eu nu le mai ascult,
Numic e pentru mine ce pentru ea e mult.
Viitorul un trecut e, pe care-l văd întors…
Același șir de patimi s-a tors și s-a retors
De mâinile uscate a …vremii-mbătrânite.
Sunt limpezi pentru mine enigmele-ncâlcite :… »
Eminescu desigur.
Pentru că oricât ne-ar fascina imaginile sintetice ale poeziei lui Nikita, ne-am lasa surprinși de elaborarea directă a poeziei lui Sorescu, ne-ar stârni curiozitatea gândului poezia lui Caraion ori ne-am lasă « furați » de erotismul frust al lui Brumaru nu se poate să nu acceptăm că lecția lui poetică este absilut necesară, fără incursiunile multiple în fațetele trăiri, fără consumul dezbaterilor cu care se înfășoară indiferent cât de puțin timp a avut Eminescu este cel care definește spiritualitatea romeneasca, temelia ei :
“De mult mă lupt cătând în vers măsura,
Ce plină e că toamna mierea-n faguri,
Că s-o aștern frumos în lungi șiraguri,
Ce fără piedeci trec sunând cezură.”
A trăit scurt, ne-a lăsat ceea ce știm și a plecat la 15 iunie 1889 “să moară puțin”...
Toronto ON
|
Maria Cecilia Nicu 6/14/2018 |
Contact: |
|
|
