Toronto, mic Jurnal cultural - Arta si politichia
"A picture is worth a thousand words" spune un vechi idiom englezesc. In 1911, expresia aparea citata, intr-unul din ziarele de atunci, de catre editorul Tess Flanders, descriind jurnalismul si sistemul publicitar al vremii. Urmarind stirile, de fapt tweet-urile, capricioase, schimbatoare, pline de taxe in crestere si un razboi economic, in plina desfasurare, mi-a revenit, pe retina, o imagine celebra din filmul "The Great Dictator". Filmul a aparut in 1940, in plina nebunie hitlerista. Genialul Charlie Chaplin, jucandu-se cu globul pamantesc, facand piruete, jonglerii, salturi atletice. Gratios, narcisist, imprevizibil. De atunci, au trecut aproape 80 de ani si, imaginea pare mai actuala ca niciodata. Este una din splendidele calitati ale marii arte. Ramane vesnic tanara. Nu este nici "on trend", nu este nici "trendy". Este sistem de referinta. Realitatea, pe de alta parte, este, de cele mai multe ori, tragica. In acea perioada a istoriei, si-au pierdut viata si rostul, milioane de oameni. Mai tarziu, alte milioane si-au pierdut viata si demnitatea, indurand paranoia dictatorilor comunisti. Acum, suntem in plin conflict economic. Absolut degeaba si fara nici un fel de sens. Cine sunt cei care vor pierde?! Noi toti, inclusiv propriul popor al celui care l-a initiat. Se vor pierde job-uri, vor creste preturile. Cu cine se duce acest razboi?! Cu proprii aliati. Ce fel de afacere este aceasta?! Paguboasa pentru toata lumea. Nu este o afacere, este o absurditate. De tipul: a dormi cu calul si a-l numi si senator...
In tot acest carnaval sinistru, exista si putin umor. De cel mai prost gust, dar exista. Participam fara voie la o gramada de jocuri si concursuri. Tema principala:" Limbajul civilizat este pentru fraieri si politetea pentru papagali". Acestea se desfasoara pe Tweeter. Categoriile sunt alese aleatoriu si la "intamplare": "Majoritatea popoarelor(inclusiv cel canadian)". "Artiste si artisti". "Femei din trecut". "Politicieni si politiciene din opozitie". "Personalitati din CIA si FBI (in principal, cei care conduc investigatii, privind subminarea democratiei)". Regula consta in a face declaratii fulminante, de genul: " In 1812, canadienii au distrus Casa Alba. Din acest motiv, ei reprezinta un pericol pentru securitatea nationala". Cei, cu minime cunostinte de istorie, replica: "Gresit, britanicii au distrus respectiva casa". In functie de preferinte, numarul de "followers" creste sau scade. Simplu!
Este interesant faptul ca, angajarea, in multe corporatii, depinde de raspunsul la chestionare, alcatuite de psihologi. Nimeni nu face, insa, acelasi lucru, la ocuparea posturilor de conducere, cele mai importante, ale lumii. Si ne aflam, acum, dupa atatea lectii severe ale istoriei, in situatia paradoxala, de a avea o frumoasa colectie de cazuri maladive psihologic. Chiar in posturile cheie. Acestia fac, iarasi, jonglerii, salturi si piruete cu biata noastra planeta. Voios si ignorant. Marea noastra sansa este, ca in acest spectacol grotesc, exista si personaje demne si bine-intentionate. Acestea fac politica, nu politichie.
Natiile, cu adevarat mari, au invatat mult din propriile greseli. Nu-si uita istoria. Isi cultiva aducerea aminte, prin monumente si carti, prin simpla invatatura in scoala. Isi aleg lideri onesti si educati in acest spirit. Democratiile traditionale au avantajul de a schimba liderii la patru ani. In dictatura, situatia este dramatica. Cazurile patologice pot ramane la putere pana la incheierea socotelilor cu viata. La plecarea pe catafalc, popoarele lor raman, in urma, stoarse de puteri. Moral, fizic, psihic si material.
Cum spuneam, marea arta, progresista, libertina, razvratita, si-a facut, dintotdeauna, datoria de a se opune timpului si timpurilor malefice, indoctrinate si conservatoare. Prin imagine, sunet sau cuvant. Cu ironie, spirit sau chiar disperare. Cei care o iubesc, se refugiaza in splendorile ei. In turnul ei de fildes.
In plina dictatura comunista, teatrul romanesc isi ducea miscarea de rezistenta "underground", printr-o dramaturgie exceptionala. Aleasa cu "target", si prin mici improvizatii pline de umor si ironie. Salile de teatru si concert erau inghetate, la propriu. Inghetate, dar pline la refuz. Dupa trei ore de "Hamlet", cu Ion Caramitru in rolul principal, trupul imi era ca un iceberg. Spiritul si inima imi erau pline de caldura si admiratie. Tot la Teatrul Bulandra, Octavian Cotescu a ridicat sala in picioare, interpretand rolurile principale din "Tartuffe" si "Cabbala bigotilor". In regia extraordinara a lui Alexandru Tocilescu. "Era un atac frontal, problematica, relatia dintre Moliere si Regele Soare, situatia era fara echivoc. Noroc ca cititul printre randuri nu era specialitatea celor care erau la propaganda, sau la municipiu, sau la minister", asa cum, ironic, afirma marele regizor. La pauza, si, in general, la pauzele multor spectacole de la Bulandra, puteai sa-l zaresti, singur si ganditor. Cu plete, barba si cu o imensa cruce pe piept. Chiar si simpla lui aparitie lui era un gest de razvratire impotriva regimului. Arta, pentru cei care o faceau, cat si pentru cei care o iubeau, devenise o modalitate de a te opune dictaturii balbaite si inepte.
Florian Pitis si Marcel Iures in "Cainele gradinarului", de Lope de Vega. Un spectacol realizat chiar de minunatul nostru "Motu" Pitis. Soparlitele erau suculente. Distributia-o gala de mari actori!
" Motu" cu ale sale plete provocatoare, ne aduna, in sala de la Gradina Icoanei, pentru a asculta "Beatles". Spectacolele erau "sold out". Se statea pe jos, pe scari, oriunde mai prindeai un locsor liber. Nu cauta aprobarea nimanui, nu dadea socoteala nimanui. Facea arta, in intelesul cel mai pur al cuvantului. Nu avea nevoie de followers pe Tweeter sau Facebook. Amenintat, de cateva ori, de catre activistii culturali ai vremii, nu a cedat si nu si-a taiat podoaba capilara, tocmai pentru a nu fi "racolat" in montajele narcisist-paranoic-patriotice. Invitat de generatia anilor '80, s-a intors la liceul de langa Cismigiu, pe care, cu mult umor si indisciplina, il frecventase si el cu cativa ani in urma. Celor care eram pustani atunci, ne-a daruit un spectacol avantgardist. Cu soparlite si amor adolescentin, cu totala lipsa de puritanism ipocrit, cu multa arta si savoare. Cativa profesori, mai "conservatori" din fire, au parasit sala de festivitati, trantind usile. Noi l-am aplaudat cu frenezie si dragoste.
La Teatrul Mic, "intrarea prin Sarindar", piesa "Ivona, Principesa Burgundiei" de Witold Gombrowicz. Te ingrozea prin tortura psihologica, abuzul asupra sexului frumos si puternic, violenta limbajului. Era varianta cea mai "horror" a patologiei psihologice dictatoriale. In rolurile principale: originalii actori Rodica Negrea si Dan Condurache. Regia: superba doamna Catalina Buzoianu. La Ateneu, violonistii isi incalzeau mainile, vizibil si ostentativ, tinandu-le pe gat sau sufland in palme.
Asa ne-au ajutat marii nostri artisti sa supravietuim dictaturii. Asa au supravietuit si ei, cu modestie si fara pretentii, inclinandu-se in fata aplauzelor noastre.
Ne reintoarcem, in prezentul paradoxal si, marii artisti sunt jigniti cu nonsalanta. Meryl Streep este o "artista de duzina". Ma opresc aici. Tweeter-ul pare un instrument de produs retorica gaunoasa si bombastica. Unii spun ca este o lume imorala. "Lumea-i cum este si ca dansa suntem noi" spunea Eminescu in Epigonii. Pare a fi doar o lume condusa de cativa "fonfi si flecari". O lume in care imaginea lui Charlie Chaplin, jucandu-se inept cu globul pamantesc, este mai incantatoare ca niciodata...
In luna iunie, la Soulpepper, s-a jucat, cu mare succes si casa inchisa, piesa "Ma Rainey's Black Bottom" de August Wilson. Autorul este unul dintre cei mai premiati dramaturgi americani. "Ma" Rainey, cea care a fost denumita "Mother of the Blues", a fost una dintre primele cantarete afro-americane de blues si, in prima generatie de artisti, care au facut inregistrari in studio. Primul ei disc a aparut in 1923. Este perioada anilor '30, cu rasismul epocii, cu dramele provenite din nerespectarea drepturilor fundamentale ale omului, cu acei Harvey Weinstein de inceput de secol XX. Traitori bogati, dar caractere jalnice, ce acumulau averi pe spinarea creatorilor de arta, platindu-i pe acestia cu salarii de mizerie. Piesa este un manifest si un mesaj anti-establishment, da capo al fine.
Sa lasam circoteca pe seama politichiei si sa ne bucuram de frumusetea artei:
• Soulpepper ne mai delecteaza cu doua piese, ambele cu critici teatrale exceptionale: La Bete si Innocence Lost, A Play About Steven Truscott. Young Centre for the Performing Arts, 50 Tank House Lane, pana la 22 iunie si, respectiv 23 iunie.
• La Princess of Wales Theatre, se joaca, pana la sfarsitul lunii, The Phantom of the Opera, 300 King St. W.
• Royal Alexandra Theatre, un alt mare succes, Come from Away, 260 King St. W., pana la 21 octombrie.
• The Luminato Festival se afla deja la editia numarul 11, perioada 6-24 iunie. Este vorba de zeci de evenimente, care au loc peste tot in oras. Il gasiti la luminatofestival.com.
• Unul dintre evenimentele mele preferate, TD Toronto Jazz Festival se desfasoara in perioada 22 iunie-1 iulie, torontojazz.com.
• La Roy Thompson Hall, Beethoven, Simfonia nr.9 este prezentata de Toronto Symphony Orchestra, 28 si 29 iunie, ora 8pm si 30 iunie, ora 7.30 pm.
• Royal Ontario Museum ofera tururi gratuite, toata vara, pentru descoperirea, istorica si arhitecturala, a frumosului oras in care traim. In fiecare miercuri, la ora 6pm, si duminica la ora 2pm. Punctele de intalnire le gasiti la rom.on.ca.. Uitati-va dupa persoana cu umbrela violet.
• 1 iulie, la Harbourfront Centre, ora 4 pm, Summer Music in the Garden: Songs for the Women. 235 Queens Quay W., concert gratuit.
• Tot de Ziua Nationala a Canadei, Kindred Spirits Orchestra prezinta Beethoven, Strauss, Ravel, Brahms si Saint-Saens, la Unionville, 143 Main St., concert gratuit.
• 5 iulie, Harbourfront Centre, Summer Music in the Garden, Swedish a capella vocal group, muzica scandinava a secolului 21, concert gratuit.
Va doresc un timp si timpuri cat mai culturale!
|
Camelia Lazar 6/8/2018 |
Contact: |
|
|
