Tara de unde vin: Obrazul aproapelui
Motto:"Si secolii-nchid-ori deschidā cum vreu / Eterna ursitelor carte
Din suflet eu fi-ti-voi, tu, neamule-al meu, / De-a pururi nerupta sa parte"
George Cosbuc
De la o vreme, mai ales de prin 1990 încoace, am fost acuzati deschis, în repetate rânduri, ba cā suntem antiixiti, ba cā nu suntem destul de ygrecofili, ba cā prea suntem zedisti. Iar dacā, prin omisiune, am scāpat neacuzati de ceva pânā in 1990, "gresala" s-a remediat iute dupā aceea. Fiecare, care si-a permis sā aibā gura mare, a facut-o pe seama românilor. Lista e cam lungā si nu are rost sā o reproduc aici. Vorba fostului meu profesor de geografie, se stiu ei, cei care au gresit.
Au fācut-o si unii care n-au avut nici un motiv, au facut-o si altii care ar fi trebuit sā tacā.
Unii au fācut-o ca sā câstige si ei un ban si încrederea unor stāpâni; altii - ca sā arate cā, ajunsi la vârsta când se pot plimba tantosi pe ulita mare, stiu si ei sā scuipe printre dinti. Altii o fac ca parte dintr-un plan cu bātaie lungā, pentru aplicarea cāruia propaganda trebuie sā pregāteascā terenul.
Si, în sfârsit, mai e categoria celor care, când s-au vāzut cu sacii în cārutā, au simtit cā trebuie sa facā ceva, în semn de recunostintā; si pentru cā alta nu stiu, au dat si dau cu piatra.
E trist, dar totul face parte din viatā. Mai ales din cea politicā. In politicā nu exista prieteni, ci doar - în cel mai bun caz - aliati. Asta probabil dintr-o oarecare decentā, ca notiunea de prieten sā nu-si piardā chiar orice semnificatie. Desi, mai ales în ultimii ani, aud în discursuri politice sintagma "our friends and allies"; cei care o folosesc includ probabil în categoria "friends" pe cei cārora - din varii motive - nu pot "sā le-o tragā", iar în categoria "allies" pe cei cārora încā nu "le-au tras-o" fiindcā pentru moment distractia ar costa prea scump...
Altfel, pe pāmântul acesta care ne supotā cu stoicism e încā loc pentru toatā lumea. Trāieste cinstit si lasā si pe altii sā trāiascā - ar fi un principiu demn de urmat. Pācat cā nu sunt prea numerosi cei care se ghideazā dupā el. Unii parcā n-au altceva mai bun de fācut decât sā dea palme în stânga si-n dreapta. Si privind lucrurile din perspectivā româneascā, pare cā noi am fi una din tintele preferate. (Nu-i mai putin adevārat cā, dac-am duce-o mai bine, multi n-ar mai avea motive sā se plângā si nu ne-ar mai arāta cu degetul.)
N-as merge chiar atât de departe încât sā propun ca la fiecare palmā sā întoarcem aproapelui si obrazul celālalt, dar nici nu trebuie neapārat sā rāspundem la toate provocārile. Poate sā gresesc considerându-le provocāri, dar parcā prea des se intâmplā ca, de exemplu, de îndatā ce se deschide pe internet o rubricā de discutii pe subiecte social-politice, sā aparā cineva (de obicei nu mai mult de unul) care spurcā locul cu un limbaj cutremurātor de vulgar. Trebuie sā pāstrām o atitudine demnā, consecventā si sā nu ne pierdem simtul māsurii.
Unii mā vor întreba: "Si o sā-i lāsām, asa, pe toti neavenitii sā ne facā albie de porci farā sā le dām replica?"
Vedeti, boieri dumneavoastrā, eu sunt de pārere cā trebuie sā avem în orice situatie o atitudine de "gentlemen". De la omul de rând pânā la cel mai înalt nivel. E o atitudine care meritā sā fie învātatā de la britanici. Nu trebuie sā rāspundem la toate provocārile murdare.
Sā iertām gresitilor nostri, dar sā nu uitām. Si când se va ivi ocazia potrivitā, sā le reamintim detractorilor - clar, dar fārā patimā sau vorbe grele - cum ne-au încondeiat odatā.
E o lectie excelentā pe care cei cu musca pe cāciulā n-o vor uita curând... dacā au ceva sub respectiva cāciulā. Iar dacā n-au, de unde nu e - nici Dumnezeu nu cere.
Mi-aduc aminte de socru-meu care intreba odatā pe un cunoscut, un ardelean, colonelul C.G.:
Cum se face, domnule colonel, cā sunteti mereu bine dispus si cu zâmbetul pe buze?
Apoi nu le pun eu pe toate la suflet. Prostia o las sā mai si treacā.
Intelept sfat.
|
Liviu Radulescu/ Waterloo ON 6/5/2018 |
Contact: |
|
|
