" Afurisitul microb ... critica " o carte de Elena Olariu
-eseu-
Referitor la "AFURISITUL MICROB...CRITICA"
de ELENA OLARIU.
O rază matinală a soarelui montrealez s-a făcut laser în degetele
mele şi m-a îndemnat la scris.
Dar dacă aş începe prin a lăuda-lăudare, scriitura mea nu ar avea
niciun chichirez. Că ce mare scofală s-a petrecut, de fapt?
Precum odinioară, când mămuca lui Creangă alunga norii înghe-
suiţi deasupra Humuleştiului, tot aşa o minune a săvârşit şi ghi-
duşa aiasta de bibliotecară din Răducăneni - Elena OLARIU.
Numai că scriitoarea în cauză a spart amalgamul de deasupra
Edenului cu mulţi scriitori. Supărat, Sfântul Ilie a trăznit, a bubuit
şi în final şi-a dus spectacolul său cosmic în altă parte a universului.
Cerul s-a limpezit şi pe Pământ s-au văzut trudind o droaie de scrii-
tori care au pus o seamă de cuvinte în cărţile lor.
Doamna Elena OLARIU nu este şi nu se pretinde un critic literar.
În "AFURISITUL MICROB...CRITICA" - ce frumos titlu de cartte! -
autoarea nu şi-a propus să demoleze pe carevaşilea - ba dimpotrivă.
Ca o mămică blândă, bibliotecara-scriitoare, deosebită mânuitoare de
cărţi, are curajul să legene şi să mângâie în cuvintele-i meşteşugite un
batalion de poeţi şi prozatori români de cele mai diferite calibre. Cri-
teriile sale de selecţie nu ţin cont vârsta sau rangul scriitorilor abordaţi.
Printre care, cu plecăciune...şi subsemnatul.
Citindu-i cartea întinsă doar spre 150 de pagini, născută în Editura "Inspirescu", proprietatea
de drept a lui George TERZIU, eu am dibuit-o pe scriitoare.
În postura de cititoare Elena OLARIOU a citit mult şi selectiv de-a lungul tim-
pului, prinsă în transa lecturii şi a pus pe hârtie agoniile care i-au adus
mângâieri şi frământări. Aşa se face că în " Afurisitul microb...critica" se
aliniază la start, fără ştirea lor, o mulţime de concurenţi, dar dintre care
nimeni nu va fi campionul competiţiei.
Fiindcă blânda scriitoare moldavă nu are preferaţi şi nu afuriseşte pe nimeni.
Felul ei de a scrie este mai degrabă un îndreptar despre cum să citim şi cu să interpretăm înţelep-
ciunea risipită de poeţi şi prozatori prin cărţile lor.
Substantivul adjectival "critica" nu are sensul de cnut sau de demolator. NU! În cazul sciitoarei
Elena OLOARIU chiar "afurisita" are sensul de a priveghea, mângâia,
adula...
Totuşi...temător să nu cad în păcatul de a tămâia cu prea multă zmirnă
bietele-mi cuvinte voi scoate niţel la iveală şi paloşul meu de omorâtor
de balauri.
Aşa stând tărăşenia afirm că scriitoarea Elena OLARIU face mult exces
de cumsecădenie. Desigur, prin carrtea ei autoarea intră în constelaţia
de scriitori şi cititori şi a scris cu tuşuri blânde temându-se (poate?!?) de
oprobiul parţial al publicului. Tot din prudenţă, nici eu nu-i voi numi pe
marii răsfăţaţi. Însă aluzii nu chiar subtile voi face.
Nu-mi place, de exemplu, că la capitolul "de ce iubim femeile" scriitoarea îl vede pe scriitoraş
ca pe un Făt-Frumos, Casanova, Mrele Gasby şi prezumtiv mare amant.
NIET! Cititorii noştri au nevoie de pastile balbiturice, afodisiace stimula-
toare, dar noi, scriitorii responsabili, nu trebuie să-i păcălim.
Vedeţi?...acesta este defectul meu: scriu cu paloşul şi BIBLIA în mâini!
Dar hai s-o dreg. Citind cartea aceasta proaspătă ca structură, viziune şi
concepţie am certa senzaţie că ascult "Anotimpurile" lui Vivaldi, cadenţez
prin "Boleroul" lui Ravel etc...
Lecturând, trecerea de la un autor la altul obligă la scurte pauze, pentru a
ne regla pulsul şi microfoanele de percepţie ale sufletului.
Şi mai cred că scriitoarea Elena OLARIU ar putea continua "Halima" ei
la infinit, fiindcă nesecate sunt izvoarele scriitorimii pe tărâmurile mioritice.
Se cuvine şi o vorbă mai de duh şi finală pentru semnatara acestei cărţi:
afurisită carte...Carte am zis...nu scriitoare!
- la Montreal.
|
George Filip 5/25/2018 |
Contact: |
|
|
