Poeme triste
Anotimp
Anotimp cu cerul trist,
M-ai născut din norii grei
Și din ceața revărsată
Peste arătura toată.
Anotimp plângând
Cu spasme și suspine
de fantasme,
Cu noiembrie în ceață
Într-o sfântă dimineață,
Prima oară-n viața mea
Am sorbit lumina ta
Și-am rămas îngândurat.
Precum cerul nourat,
De la primul răsărit,
Până azi, la asfințit,
Te-am trait și te-am iubit,
Anotimp cu cerul trist.
Wakefield, noiembrie 2014
Invocație la fereastră
Nu mai pot să zic nimic.
Sunt pe targa de salvare,
Cu trei doctori la picioare
Și la cap c-un inamic.
Doctorii mă trag spre bine,
Inamicul îi reține.
Nu mă tem că voi muri
De cedarea inimii.
Fiindcă moartea e și ea
Egală cu viața mea.
O desfid de mă urăște,
O iubesc de mă dorește.
Vine moartea îmbrăcată
În mireasă dezbrăcată
Și-mi întinde brațul care
Mă va smulge din visare.
Nu cunosc o altă soartă
Decât viața-mi umblând moartă
Pe drumuri înstrăinate,
Cu destinul meu în spate.
Spital
Suferinţă, sânge şi lacrimi de cristal...
Inima mea ciopârţită mă vrea din nou vital.
Chirurgul Selke, marele chirurg,
Alungă-n întuneric
Ultimul meu amurg.
Trecând prin noaptea neagră,
Cu trupul împietrit,
Simt viaţa întreruptă, de parc-aş fi murit.
Lumina destrămată în flăcări se adună
Iubirea o veghează între pământ şi lună.
În jur halate albe şi mâini ajutătoare
Speranţa mea de viaţă, lumină visătoare.
Când noaptea a trecut de jumătate,
Vin păsările albe, de sânge însetate.
În gheare lungi mă ţine o aşteptare nouă...
Speranţa-i risipită în boabe noi, de rouă.
Împuns şi supt, cu vânătăi pe braţe,
Cu inima legată de-un monitor activ,
Văd moartea cum ar vrea să mă înhaţe,
În ochii săi văd timpul agresiv.
Constrâns de suferinţă pe patul de spital.
Încerc să uit că sufăr, că exist...
Privesc prin geam spre cerul de opal.
Îmi ies din trup, sunt liber,
Dar sufletul mi-e trist.
Lupta mea cu diabetul
Mor, încetul cu încetul,
Tot luptând cu diabetul.
Diabetul, boală grea,
Să n-o aibă nimenea.
Diabetul, bată-l vina,
Îl tratez cu insulina
Humulin şi Humalog
Şi lui Dumnezeu mă rog
Pe pustii să mi-l alunge
Că-mi ia zahărul din sânge.
Ori mi-l creşte şi-l transportă
Prin plămâni şi prin aortă
Şi-l impinge cu putere,
Pân-ajunge la vedere.
Vin simptomuri fără veste
Sunt supus la multe teste.
Şapte doctori mă consultă,
Şapte doctori mă ascultă,
Unul inima-mi păzeşte,
Altul ochii mi-i fereşte.
Înţepat şi devastat,
Sunt scanat şi iar scanat
Şi la doctori programat.
Şi plătesc asigurare
Pentru orice programare.
De-atâtea medicamente,
Trăiesc numai pe fragmente
Şi mă-ntreb: Ce va fi oare
În secunda viitoare?
Diabet de gradu-ntâi,
Ai de gând să mă răpui?
Ştiu că voi muri cândva,
Dar n-aş vrea ca gheara ta
Să-mi sugrume inima.
Diabet, duşman de moarte,
M-oi lupta cu tine-n parte,
Până când te-oi alunga.
Rugămintea de pe urmă
Moarte, poarta mea deschisă,
Către veșnica viață,
Unde nimeni nu îngheață
Unde umbre nu mai sânt
Doar lumină și cuvânt,
Lumină mângâietoare
Și cuvânt de sărbătoare.
Lasă-mă să trec plângând
Cu-al meu gând de pe Pământ!...
Și sorbit precum un nour
De lumina de la soare,
Sufletu-mi eliberat
Va călca descătușat.
Wakefield, Massachusetts,
|
George Bajenaru /Wakefield 5/25/2018 |
Contact: |
|
|
