Întoarcerea poetului
Nimeni nu mă lasă să mă întorc,
adorm limpede pe versurile mute
lângă mângâieri şi căutări aduse,
care nu înţeleg extazul ascuns
în visul instantaneu al poemelor.
Apropiind palmele la rugăciune
sub privirile sfinte ale rimei duse
învăţ să ţin culori vii în cuvinte.
Paralelele îmi doresc strofele
fără îmbrăcări şi întoarceri.
Sub faldurile care mă acoperă
cu dialogurile virtuozităţii,
între multă lumină şi întuneric
în visele mele de speranţă,
caut o eternitate a poeziei
Ecuaţia vieţii
Paşii mei se ascund în gânduri,
prin toamna acoperită de frunze,
cu amurgul înălţat din văi de ape
spre piscul unui cântec din fluier.
Pleoapele pământului sunt brazde
ademenind albastrul viu al cerului
în oglinzile vlăstare în veşnicie,
ca să aducă nectarul prin arşiţa zilei
pe lacrima unei rugăciuni luminate.
Caut o sită pentru clipa universală,
fără labirinturi împletite secret
în zăpezile imense cu fulgii albi
pe potecile calde de primăvară.
O clepsidră pură naşte aşteptarea
răspunsului din ecuaţia de viaţă
cu soluţia aurului muncit de iubire
pentru ecoul respectului universal.
Podoaba amintirilor
Stropii de lumină născuţi în ceruri
se odihnesc pe spatele întunericului
în liniştea ascuţită a dimineţilor mute
revărsând senin zâmbetul speranţei
pe odihna simfoniei zorilor de zi.
O baladă impunătoare fără apus
înmiresmând cu elegantele umbre
misterul învăluitoarelor tristeţi
îşi întinde revărsările primăverii
pe poteca cu flori pentru trăire.
Picăturile de rouă alungă lacrima
potolind-o pe ramurile nădejdilor
cu romanţa dorinţelor de vieţuire.
Clipele caută în miracolul destinului
floarea născută din ploile de vise,
dar sufletul fără poezia primăverii
pune uitarea în podoaba amintirilor.
|
Constantin Rusu 5/22/2018 |
Contact: |
|
|
