Rezonante românesti : Cinematografia lui Călin Netzer
Zgândăriți și incitați de vizionarea filmului “Ana, Mon Amour”, am căutat să aflăm mai multe despre cinematografia lui Călin Netzer, așa că am descoperit “Medalia de Onoare” cu Victor Rebengiuc și Radu Beligan, un film ce rămâne cu tine mult după ce-l vizionezi. Este vorba despre un pensionar, Ion I. Ion (jucat de Rebengiuc) care era restant la plata întreținerii, deși locuia într-un bloc neîncălzit. Viața personajului se schimbă în mod dramatic de îndată ce se aude că el va primi o medalie. La început, motivul medalierii îi este neclar chiar lui, laureatului, totuși vestea îl face să își modifice imaginea despre el însuși, ba chiar să răspundă comportamentului schimbat al celor din jur. Nevastă-sa, care nici nu vorbea cu el, ajunge să îi acorde atenție. Asociația de locatari începe să îl vadă drept fruntaș al blocului. Însuși președintele țării îl felicită pe pensionarul Ion pentru actele sale de vitejie... Motivul onoarei, deși necunoscut, devine o poveste ce evoluează de la o relatare la alta, căpătând o viață în sine. Cu fiecare re-povestire eroul se împăunează cu noi lauri de glorie. Ion I. Ion ajunge să se creadă tot mai important și se umflă în pene pe zi ce trece, ca o gogoașă. Totuși, uneori îl auzi că se bătuse cu rușii, alteori cu germanii... dar ce, parcă mai avea vreo importanță? Să mai conteze pe ce front luptase? Doar noi ne-am luptat cu toți și cu toate, pe toate fronturile lumii, nu-i așa?... Filmul sugerează juxtapoziţia imaginii pensionarului cu a altor imagini cunoscute, mai precis a statuilor eroilor. Personajul nostru, un nimeni înainte de vestea medalierii, trebuie să fi făcut totuși ceva fapte de arme – cam neclare împotriva cui, sau în ce constaseră ele – totuși acum știm cu certitudine că el fusese un erou. Despre asta nu mai există nici o îndoială. Medalia îi dă astfel o identitate fără de care Ion I. Ion nu mai poate trăi. El începe să anticipeze venirea fiului şi nepotului din Canada, aşa că plănuieşte să îi întâmpine cu decoraţia în piept. Fără să divulg prea mult din finalul filmului, care oricum lasă loc de interpretare, voi spune doar că venirea copiilor este un prilej de mare bucurie, dar şi de dezamăgire pentru Ion I. Ion. Medalia devine simbolul luptei pe toate fronturile, de est sau de vest, sau oricare altele. Devine modul pensionarului Ion de a se justifica în faţa sa, a familiei, ba şi a lumii largi. Chiar dacă onoarea ar fi fost meritată, sau mai ales atunci, te întrebi cât mai valorează această recunoaştere târzie, în condiţiile în care prezentul este așa cum este, contrastând cu imaginile glorioase ale statuilor de pe lângă stația Eroilor din capitală – evocate la începutul filmului – care spun povestea victoriilor ce aduc gloria acasă.
Întrebările pe care filmul le ridică rămân în mare parte la imaginația audienței și depind, probabil, de punctul de vedere al spectatorului. Filmul “Medalia de Onoare” poate fi înțeles din diverse perpective. Una ar putea fi sugerarea întrebării legate de trecutul, prezentul şi viitorul nostru: „La trecutu-ți mare, mare viitor”?...
***
Titlul “Poziţia Copilului” te-ar putea duce cu gândul la poziția fătului în pântecul mamei, cu toate acestea, acest film al lui Călin Netzer este despre altceva. Mai mult, la sfârșitul filmului te întrebi chiar despre ce copil este vorba, de fapt. Despre Mihai, cel mort într-un accident? Sau despre alt copil, de vârstă adultă, ce condusese cu 140 km/oră, zburându-l pe primul din goana mașinii? De fapt, eroul principal pare să nu fie un copil, ci mama șoferului care ar face moarte de om să-și salveze fiul de condamnarea meritată pentru accidentul ce s-a soldat cu moartea băiatului. Mama șoferului ar mișca toate rotițele lumii corupte în care trăiește, numai să ascundă farădelegea, să mascheze dovezile incriminatoare, să manipuleze și să cumpere. Realizezi totuși că asta vine din dragoste, căci ea merge la familia victimei să-și ceară scuze. Un gest frumos, dacă n-ar fi și interesat. În ciuda dăruirii ei, copilul său adult o reneagă, ba chiar o înjură, clar iritat de insistențele și determinarea ei, ce contrastează puternic cu firea lui – el fiind un laissez-faire, un demotivat condus din umbră. Relația mamă - fiu e cumva patologică, totuși, pare reală, ba chiar se pare că e cumva inspirată de relaţia regizorului cu mama sa. În film, interacțiunea dintre personaje e complexă, a love-hate relationship, care, având în vedere circumstanțele, ar putea fi salvatoare pentru fiu. Sau nu?... Ştii doar că indiferent cum evolueză acțiunea, pe copilul Mihai, ce fusese călcat de mașină, nimic nu-l va trezi din morți – iar detaliul pare să fie neglijat de mama șoferului, prea preocupată să-și protejeze propriul fiu, ce altfel ar sfârşi după gratii. Spectatorul e lăsat să tragă concluziile.
Cinematografia lui Călin Netzer este una inteligentă, incitantă, ce stârnește mai multe întrebări decât oferă răspunsuri. El dezvăluie dileme importante, ba chiar îndeamnă audiența la reflecție. Una individuală: Oare ce ai face în situaţia dată? Alta colectivă: Oare ce trebuie să acceptăm și ce să condamnăm? Care ne sunt valorile? Ce suntem și ce am putea deveni?
Milena Munteanu
Toronto, Canada
|
Milena Munteanu / Toronto 5/15/2018 |
Contact: |
|
|
