O zi, aproximativ reală
Se trezeşte din somn,
se mişcă dezarticulat şi nesigur, prin apartamentul
său de la parter, glacial, cu iz de om singur şi trist,
plin de cărți aruncate alandala…
Intră în baie, se bărbierește și se taie cu lama.
Priveşte detaşat sângele acela înflăcărat
şi-l lasă să curgă în voie pe barbă, pe gât, pe piept,
îşi pregăteşte un ibric de cafea, de proastă calitate,
fumează în neştire ţigările sale ieftine şi puturoase.
Brusc îl cuprinde un fel de panică
și se întreabă, dacă
apartamentul său boem, sângele acela înflăcărat
ibricul afumat şi turtit, aparatul de ras,
cărțile împrăștiate peste tot,
el care fumează ţigară de la ţigară,
există cu adevărat?
*
Pleacă apoi în oraş
se loveşte de oamenii, care aleargă de colo, colo
gesticulează sau vorbesc singuri,
ocoleşte puzderia de cerşetori groteşti şi disperaţi
ce maculează trotuarele,
traversează aiurea strada, neatent,
cu riscul de de a fi strivit de numeroasele
mașini luxoase, ce fulgeră carosabilul…
Mai bântuie un timp prin urbea sa
obosită de vreme
şi se aşează pe o bancă de pe bulevard…
Deodată un stol gălăgios de ciori,
de culoarea antracitului, se prăbușește
pe coroana castanului sub care stă.
O cioară se ușurează nonșalant
pe genunchiul său.
Se uită buimac la excrementul acela mare,
cenușiu și uleios
și vede cum i se lăbărțează pe pantaloni,
și se extinde, se extinde întruna,
cuprinde banca, strada, casele, orașul…
Pleacă apoi, pentru a-și întâlni iubita,
cu care trebuie să stabilească
un lucru foarte important, adică
să nu se mai certe decât după ce fac dragoste…
Și iarși îl asaltează îndoiala:
cerșetorii aceia grotești,
găinațul acela cleios (auzi, aviar)
iubita lui ardentă și plină de personalitate,
bolizii aceia rutieri
or fi ei adevărați, reali ?
*
Și, în sfârșit, voi care vă holbați acum la mine,
când vă citesc prezentul text,
sau când citiți, personal, aceste rânduri
(pe care o să le considerați, probabil, stupide),
sunteti reali, existați cu adevărat ?!
Ia gândiți-vă, gândiți-vă bine.
|
