Ȋntre blocul de gheaţă şi blocul de fier incandescent
Stând cu o fesă pe un bloc de gheaţă şi cu cealaltă pe un bloc de fier incandescent, teoretic am putea spune că pe total stăm bine ( ironia academicianului Grigore Moisil). Aşezate, însă, la o distanţa optimă, prin transferul termodinamic mediat de aer, de la fierbinte la rece, între cele două blocuri s-ar obţine o ambianţă acceptabilă, chiar plăcută, călduţă, căldicică. Ceea ce ar fi de preferat decât răceala gheţii şi arsura fierului.
Nimeni nu experimentează, de bună voie, un contact intim cu focul, mai ales cu un fier înroşit, ci numai dacă este nevoie ( cauterizarea unei răni) sau dacă este supus cu forţa sau condamnat la un asemena supliciu. Martirii creştini n-au dat înapoi în faţa acestei încercări, preferând să moară arşi decât să se lepede de Hristos.
Aşezatul cu fundul ( chiar gol) pe un bloc de gheaţă, ţine mai mult de frondă, de mândrie deşartă, de îndrăzneală, şi , adesea, se face în baza unui pariu, unei promisiuni de răsplată financiară, materială, în aşteptarea unor laude din partea oamenilor etc Şi câţi nu se rănesc sau chiar mor prosteşte în asemenea “întreceri”…
Prin pana Sf.Ev.şi Ap.Ioan, Mântuitorul atrăgea atenţia Bisericii din Laodiceea că se află într-o stare căldicică. Nu exagera cu zelul pentru Hristos şi cocheta cu tentaţiile lumii, fără a exagera, pentru a nu lăsa impresia că s-a stricat cu totul:
“Iar îngerului Bisericii din Laodiceea scrie-i: Aşa grăieşte Amin-ul , Martorul cel credincios şi adevărat, începutul zidirii lui Dumnezeu: Îţi ştiu faptele: tu nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de-ai fi rece sau fierbinte! Aşa, pentru că eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece –, am să te vărs din gura Mea. “ (Apocalipsa 3, 14-16)
Aceasta este starea spre care tindem noi , creştinii, fie de bună voie, fie prin exemplul sau la sugestia altora.
Nici altădată n-a fost altfel, dar astăzi parcă totul concură spre un creştinism şi un creştin căldicel.
Dl.Sever Voinescu, devenit redactor şef la Dilema Veche, ne oferă un (micro)eseu intitulat “ Pace vouă! Despre rostul încuietorilor pe lume...” (http://evz.ro/pace-voua-lume-pasti.html )
Glosând (nu tâlcuind cum fac Sfinţii Părinţi şi urmaşii acestora) pe marginea referatului biblic ce se citeşte în Duminica Tomii ( Ev. Ioan 20, 19-31), dl.Voinescu face afirmaţii şi trage concluzii care nu sunt în duh şi-n adevăr, în duhul şi adevărul Evagheliei.
Dl.Voinescu spune aşa: "Când a înviat, ca să iasă din mormânt, Iisus a dat piatra la o parte, după cum ne spune același evanghelist Ioan. A înlăturat materia care-l ținea prizonier morții. (…) .Învierea, așadar, nu a fost o simplă dispariție a unui cadavru. Învierea a fost un act de forță, de vitalitate și, nu în ultimul rând, un gest cu directă consecință materială."
Să vedem ce spun Sfinţii Evanghelişti:
“Şi Iosif, luând trupul, l-a înfăşurat în giulgiu curat şi l-a pus în mormântul său cel nou pe care-l săpase în stâncă; şi prăvălind o piatră mare la uşa mormântului, a plecat. Iar acolo erau Maria Magdalena şi cealaltă Marie, şezând în faţa mormântului.” (Matei 27, 59-61 BVA) “Iar întru târziul Sâmbetei, când se lumina spre ziua cea dintâi a săptămânii , Maria Magdalena şi cealaltă Marie au venit să vadă mormântul. Şi iată, cutremur mare s'a făcut; că îngerul Domnului, pogorându-se din cer şi venind, a prăvălit piatra de la uşă şi şedea deasupra ei. Şi de frica lui s'au cutremurat străjerii şi s'au făcut ca nişte morţi.” (Matei 28, 1-4 BVA)
“Şi Iosif, cumpărând giulgiu şi coborându-L de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într'un mormânt care era săpat în stâncă; şi a prăvălit o piatră la uşa mormântului. Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosif, priveau unde L-au pus.” (Marcu, 15,46-57 BVA) “Şi de'ndată ce a trecut ziua sâmbetei , Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacob, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă Şi foarte de dimineaţă, în prima zi a săptămânii , au venit la mormânt în răsăritul soarelui şi-şi spuneau între ele: „Cine ne va prăvăli nouă piatră de la uşa mormântului?“ Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra, care era foarte mare, fusese răsturnată.” (Marcu 16,1-4 BVA)
“Şi ziua aceea era vineri şi se lumina spre sâmbătă. Şi femeile care veniseră cu El din Galileea mergeau în urmă şi au văzut mormântul şi cum I-a fost aşezat trupul. Şi după ce s'au întors, au pregătit miresme şi miruri; iar sâmbătă s'au odihnit, după lege.” (Luca 23,53-56) Iar în ziua cea dintâi de după sâmbătă , foarte de dimineaţă, ele au venit la mormânt aducând miresmele pe care le pregătiseră. Şi au găsit piatra răsturnată de pe mormânt;” (Luca 1,2)
“Deci ei au luat trupul lui Iisus şi l-au înfăşurat în giulgiu cu miresme, aşa cum este obiceiul de îngropare la Iudei. Iar în locul unde a fost răstignit era o grădină, iar în grădină un mormânt nou, în care nimeni niciodată nu mai fusese pus. Aşadar, din pricina Vinerii Iudeilor, de aceea L-au pus pe Iisus acolo, că era mormântul aproape.” (Ioan 19,40-42) Iar în ziua cea dintâi a săptămânii , Maria Magdalena a venit la mormânt dis-de-dimineaţă, fiind încă întuneric, şi a văzut piatra ridicată de pe mormânt.” (Ioan 20, 1). Sf.Ev.Ioan nu spune că Iisus a dat piatra la o parte!!!
Toate cele trei Evanghelii ( Matei, Marcu,Luca) menţionează că numai femeile mironosiţe ( Maria Magdalena ,Maria lui Iacob ...) au avut curajul să se ţină de Iosif şi Nicodim şi au văzut unde L-au pus pe Iisus şi cum au obturat uşa mormântului cu o piatră ( ucenicii speriaţi şi împrăştiaţi stăteau ascunşi).
Despre cum s-au petrecut lucrurile la mormânt, detalii lămuritoare aflăm de la Matei şi Marcu şi nu de la Ioan:
"Iar întru târziul Sâmbetei, când se lumina spre ziua cea dintâi a săptămânii", adică, duminica dis-dimnineata, femeile mironosiţe se întrebau : " „Cine ne va prăvăli nouă piatră de la uşa mormântului?" " Iar Şi iată, cutremur mare s'a făcut; că îngerul Domnului, pogorându-se din cer şi venind, a prăvălit piatra de la uşă şi şedea deasupra ei. Şi de frica lui s'au cutremurat străjerii şi s'au făcut ca nişte morţi".
Iisus înviase noaptea, " ca un fur" (Apocalipsa 16,15), fără zgomot, şi străjerii stăteau liniştiţi, căci nimeni nu ieşise din mormânt.
Deci, înviat acolo în mormânt, trupului lui Iisus, transfigurat, nu i se mai poate opune nicio forţă materială. Aşa că, devreme ce putea trece, chiar şi prin piatră tare, de ce ar fi fost nevoie să dea cu pumnul în piatră care obtura uşa mormântului? Să-Şi arate muşchii făcând o demonstraţie de forță, de vitalitate? Ca să impresioneze, pe cine? Pe bietele santinele care executau un ordin? Tocmai în aceasta constă minunea Învierii, că mormântul a rămas gol fără ca piatra să fie dată la o parte!. Dacă ar fi ieşit din mormânt, dărâmând piatra, fără îndoială, paznicii s-ar fi speriat, ar fi leşinat, dar tot ar fi apucat să observe aspectul transfigurat al “ mortului”, poate chiar şi direcţia în care a luat-o etc. Ulterior, ar fi relatat toate acestea sinedriului, care n-ar fi întârziat să pună … potera pe urmele Lui. Nu există nicio relatare în acest sens. Icoanele reprezenand Învierea sunt deficitare, reprezentându-L pe Iisus ieşind victorios din mormânt, cu piatra răsturnată sau o lespede dată la o parte.
Continuând ideea cu ieşirea din mormânt printr-un act de forţă, prin dărâmarea pietrei, dl.Voinescu spune mai departe: “Dimpotrivă, când, înviat fiind, El vine alături de ucenicii săi speriați, ușile rămân neatinse. O bună întrebare mi se pare că ar fi: de ce Iisus nu descuie ușile închise de apostoli ca să intre la ei?”
După câteva consideraţii, bazate pe ştiinţa universului mare şi mic, privind viitoarea materie din care va fi făcut cerul nou şi pământul nou, dl. Voinescu dă şi răspunsul la întrebarea de mai sus: “Totuși, cred că Dumnezeu a vrut să spună și altceva când a lăsat ușa încuiată neatinsă, trecând prin ea. Poate, ușa lăsată ferecată ne spune că Dumnezeu a socotit că, în acea situație particulară, bine au făcut apostolii să încuie ușile.” Aşa, care va să zică! Mântuitorului I S-a făcut milă de ucenicii speriaţi ca nişte curci, dar a uitat de femeile mironosiţe, care trecuseră peste toate temerile şi acum, cu siguranţă, nu-şi ţineau gura şi propovăduiau Învierea!
Dar concluzia ( micro)eseului este de-a dreptul năucitoare: “Lăsați ușile închise când urgia cuprinde străzile cetății! Doar așa, veți avea Pace! Pace vouă!”
Şi atunci cum rămâne cu : “ În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea.” (Ioan 16,33) , “Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei 10,32) şi “Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă; temeţi-vă mai curând de acela care poate şi sufletul şi trupul să le piardă în gheenă.” (Matei 10,28)?
Cu alte cuvinte, în ciuda necazurilor, nu vă ascundeţi, încuind uşile de frică, ci îndrăzniţi şi mărturisiţi pe Hristos în faţa oamenilor, indiferent de consecinţe! Dacă primii creştini ai celor trei veacuri de prigoane ( care continuă şi astăzi sub diferite forme, umaniste, democratice etc.) ar fi procedat cum sugerează dl.Voinescu, Biserica murea de mult. Numai că acei creştini, severi cu lumea păcatului, nu se cruţau nici pe ei înşişi.
“Lăsați ușile închise când urgia cuprinde străzile cetății! Doar așa, veți avea Pace! Pace vouă!” Adică, fiţi milostivi vouă! A cui voce este aceasta? “De atunci a început Iisus să le arate ucenicilor Săi că El trebuie să meargă la Ierusalim şi să pătimească multe de la bătrâni şi de la arhierei şi de la cărturari şi să fie omorât şi a treia zi să învie.Şi Petru, luându-L deoparte, a început să-L dojenească, zicându-I: „Fie-Ţi milă de Tine, Doamne!, asta să nu Ţi se întâmple!“ Iar El, întorcându-Se, i-a zis lui Petru: „Mergi înapoia Mea, Satano!; piatră de poticnire-Mi eşti , că nu le cugeţi pe cele ale lui Dumnezeu, ci pe cele ale oamenilor!“ (Matei 16, 21-23BVA)
|
Nicuşor Gliga 5/8/2018 |
Contact: |
|
|
