Veselia de plumb
În ciuda abundenţei de evenimente şi ştiri cu iz apocaliptic, lumea este într-o goană nebună după distracţii. E şi aici o intimă legătură cauzală, univocă: apocalipticul stimulează ludicul. “Dacă morţii nu învie, să bem şi să mâncăm, căci mâine vom muri!” (I Corinteni 15,32 BVA) Vai, şi sunt tot mai mulţi care mor chiar azi, în timp ce beau, mănâncă şi se distrează!
De îndată ce s-au terminat distracţiile de Paşti , petrecăreţii au început să numere zilele până la minivacanţa de 1 Mai “ muncitoresc”, pentru a pune de o maxidistracţie. Un tânăr aflat pe malul mării, la Vama Veche, vorbind în numele găştii, declara pe micul ecran: “ Am venit să bem, să mâncăm ceva şi să ne distrăm!” Din relatările reporterilor aflaţi la faţa locului, rezultă că întradevăr s-a băut zdravăn, dar numai de patru ori pe zi: noaptea, dimineaţa, la prânz şi seara, pe fond muzical adecvat. N-a lipsit nici elicopterul, nici bolidul de lux împotmolit în nisip, nici bomba sexy… Sarea şi piperul.
Ce mai urmează? Înălțarea Domnului (Ispasul), Ziua Eroilor, sărbătoare naţională. Deoarece cade joi, 17 mai, s-ar putea face o altă binevenită punte până pe 21 mai, inclusiv, de praznicul Sf. Împăraţi, întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa Elena. Ar fi un sacrilegiu să se muncească în această perioadă… Marea Neagră aşteaptă, staţiunile de la munte aşişderea…Maximici sunt, pastramă este, băutură este, muzică, dans…
Urmează vreo 3-4 zile de respiro, până pe 26 mai ( sâmbătă), când sunt Moşii de vară ( Pomenirea morţilor). Conform tradiţiilor şi uzanţelor de etnie, pe alocuri, în cimitire se încing paranghelii cu grătare, băutură şi muzică, aşa, ca să le meargă la suflet celor dragi trecuţi la cele veşnice…
Duminică, 27 mai, este Pogorârea Sf. Duh (Cincizecimea sau Rusaliile), adică naşterea Bisericii, şi luni, 28 mai, Sfânta Treime, zi liberă. Urmează trei zile de pauză, după atâta meditaţie şi reculegere în jurul meselor şi grătarelor, în parfum de bună mireasmă de …mici.
Iată şi 1 iunie, Ziua Copilului, al celui care a apucat să se nască… Este zi liberă, pentru copii şi părinţi, să-şi petreacă timpul împreună, să se descopere unii pe alţii , dacă nu vor sta şi unii şi alţii cu ochii în smartphone…Unor posibili părinţi , s-ar putea să le vină vreun gând bun, să s-apuce de făcut copii, că nu se vor mai găsi nici de înfiat… După Lăsatul secului pentru Postul Sf. Ap. Petru și Pavel, se intră în post, pentru cei care intră... Distracţia, însă, continuă… Pe lângă duminica lăsată de la Dumnezeu, Biserica a daugat alte zile libere pentru ca omul să lase cele vremlnice şi să se însoţească cu şi să preguste din veşnicia lui Dumnezeu.
Bucuria atinge sufletul, de aceea dicţionarele o definesc, în general, ca un semn de mulţumire vie, de satisfacţie sufletească. Dacă veselia însoţeşte o astfel de bucurie, merge până la suflet. Amândouă, bucuria şi veselia, îl înalţă pe om la cinstea de om. Cel mai potrivit exemplu cred că este acesta: Îngerul a strigat celei pline de dar: "Curată Fecioară, bucură-te! Şi iarăşi zic, bucură-te! Că Fiul tău a înviat a treia zi din mormânt." Şi pe morţi i-a înviat, veseliţi-vă popoarelor, popoarelor! Luminează-te, luminează-te, noule Ierusalime Că Slava Domnului peste tine a răsărit! Sălta acum şi te bucură Sioane, Iară tu, curată Născătoare de Dumneze Veseleşte-te întru Învierea Celui născut al tău. (Cântarea IX - Canonul Învierii) Bucuria şi veselia Curatei Fecioare întru Învierea lui Hristos ar trebui să fie suprema bucurie şi suprema veselie a fiecărui creştin. Ar trebui, dar nu este aşa…
“Şi omul, în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor.” (Ps.48,12). Adică şi dumincile şi praznicile Bisericii, le umple cu cele vremelnice, cu muncă şi distracţii. De aceea, nici munca, nici distracţia nu aduc niciun fel de bucurie. Prima produce stres şi cealaltă ar fi remediul care să omoare stresul…doar cât ţine distracţia. Bucuria este mimată, iar veselia pare un mort cu aripi de plumb, gata să-şi ia zborul spre vreo bolgie infernală: Dormeau adânc sicriele de plumb, Și flori de plumb și funerar veștmânt - Stam singur în cavou… și era vânt… Și scârțâiau coroanele de plumb. Dormea întors amorul meu de plumb Pe flori de plumb, și-am început să-l strig - Stam singur lângă mort… și era frig… Și-i atârnau aripile de plumb. (George Bacovia – Plumb)
Recitind pe Bacovia vom descoperi un profet ale cărui cuvinte se confirmă în zilele noastre.
|
Nicuşor Gliga 5/4/2018 |
Contact: |
|
|