O epocă însemnată în istoria presei românesti din Basarabia
La începutul toamnei lui 1989, am avut o primă ocazie de a merge la rude în Tară... Spre deosebire de Stalin, Hrusciov sau Brejnev, care vedeau în orice tangentă cu străinătatea (poate cu exceptia Bulgariei si a Mongoliei) – un pericol pentru edificarea comunismului în URSS, Gorbaciov „ne dădea voie” să mergem, cel putin în tările din lagărul socialist, într-un stil cu adevărat liberal, cu o reducere substantială a formalitătilor si a umilintelor. Si ne mai permitea să schimbăm relativ multi bani de cheltuială si să ducem / aducem destul de multe cadouri... Stiam de oribila penurie din Tară, doar că nu puteam să duc într-acolo salamuri sau brînzeturi, iar a lua, în calitate de cadou, niste icre negre sau de Manciuria era prea de tot scump, în plus, zău asa, îmi părea că as recurge la un gest sfidător... Coplesit de dulcele gînd la mult asteptata vizită în Tară, mi-am dat seamă că iată se apropie vinerea plecării mele si nu am nici umbră de mici atentii pentru rudele si prietenii de la Bucuresti. O coadă enormă – căci cozi erau si la noi, chiar dacă era ceva mai multe libertate! – mi-a dat sugestia salvatoare. Joi dimineata, la toate chioscurile din Chisinău, cele mai lungi cozi nu erau la produse alimentare, ci la... un număr nou al săptămînalului „Literatura si arta”!
Am cumpărat un brat de exemplare ale acestei reviste; mai aveam o rezervă de exemplare, păstrate „pentru istorie”, ale revistei „Glasul”, ce apăruse clandestin, în acel an, la Riga (Letonia), apoi la Vilnius (Lituania), fiind si subsemnatul implicat, la modul cel mai direct, în tipărirea primei publicatii cu litere latine în Basarabia sub ocupatie sovietică, după interzirea alfabetului latin, în 1945...
Cu aceste „daruri spirituale” am si purces la drum. În dreapta Prutului, în vama de la Nicolina, grănicerii, apoi si vamesii români, la unison – la un moment dat mă gîndeam dacă nu cumva se înteleseseră înde ei! – m-au întrebat, mai mult în soaptă: „Nu aveti vreun număr de „Literatură si artă?” Le-am dat cu plăcere cîte o „revistă a lui Nicolae Dabija”, cum îi spuneam noi, încă pe atunci, împreună cu „Glasul”, de care, acei grăniceri si vamesi, am impresia, încă nu auziseră, sau poate se temeau să nu se trădeze că stiu, doar tipărirea în ilegalitate a „Glasului” fusese semnalată la Radio Europa Liberă... Mai apoi, la Bucuresti si pe unde am mai fost – la Sibiu, Sighisoara, Brasov, pe valea Prahovei – am putut să bucur atîtia oameni cu cîte un exemplar din aceste publicatii!
Îmi stăruie si acum în memoria ochilor o scenă din Parcul Cismigiu: un intelectual în etate deja, refugiat de la Chisinău în 1944, ca să scape de urgia sovietică, a luat cu mîinile tremurînde exemplarul de „Literatură si artă”, a sărutat hîrtia, apoi si-a acoperit cu ea fata, să nu vadă trecătorii cum plînge, neostoi, aidoma unui copil ce-si revede mama după o lungă despărtire...
Nu stiu cîti studenti au scris teze de licentă pe o temă intitulată eventual „Rolul revistei „Literatura si arta” în viata noastră”. Nu stiu dacă au făcut în genere asemenea cercetări, însă este neîndoios că abordarea unui atare subiect ar merita toată atentia tinerilor nostri studiosi. Mai mult: ar constitui un subiect onorabil si pentru o teză de doctor, poate chiar pentru cîteva disertatii, în care s-ar elucida diverse aspecte ale fiintării acestei publicatii, în conditii greu imaginabile – si sub ocupatie sovietică, si în deceniile următoare, cînd, în linii mari, la nivelul cel mai înalt, mai mult s-a mimat, totusi! – si reformarea democratică a societătii, si ocrotirea idealurilor nationale, si atîtea altele pe care ni le-am dorit în memorabilii ani ai miscării de eliberare natională, din Basarabia, 1988-1991 si mai încoace.
Într-un fel sau altul, „Literatura si arta” constituie – indubitabil - o epocă însemnată, cu adevărat remarcabilă, în istoria presei românesti din Basarabia cumplitului secol XX si iată, acum, în acest început de tulbure secol XXI.
Cronologic, ziarul – în formula sa initială, din octombrie 1954, cînd se numea „Învătătorul Moldovei”, apoi „Cultura Moldovei” – a anticipat cîteva evenimente magistrale în existenta românilor basarabeni băgati cu forta tancurilor în imperiul sovietic: editarea primelor volume din opera marilor clasici ai literaturii române; reforma ortografică din 1957, prin care scrierea, la noi – chiar dacă mai rămînea sclavă a alfabetului rusesc – , s-a apropiat maximum posibil de cea din Tară; inaugurarea, în 1958, a Aleii Clasicilor, cu busturile a 12 mari scriitori români – loc ce a devenit, împreună cu monumentul lui Stefan cel Mare, din preajmă, Putna basarabenilor, privati pentru cinci decenii de dreptul natural de a se închina la locurile sfinte ale Neamului nostru românesc.
În cea de-a doua etapă a existentei sale – anii ’60-’70 ai sec. XX – , săptămînalul „Cultura” a oferit un model de jurnalism românesc într-un spatiu rupt de la matcă, aflat în conditii de prigoană pe care o stiu, o trăiesc numai cei aflati sub o stăpînire nu pur si simplu străină, nedorită, ci chiar demonizată.
A devenit, la noi, în Basarabia, un loc deja comun rolul revistei „Literatura si arta” în anii de renastere natională, de luptă pentru scuturarea jugului comunist de croială sovietică, sovină, kominternistă. Poate că si din acest motiv unii strîmbă din nas cînd este evocată această etapă de netrecătoare glorie a publicatiei în fruntea căreia venise, în 1986, poetul si patriotul dintotdeauna Nicolae Dabija, actualmente membru de onoare al Academiei Române. Or, noi trăim niste vremuri prea de tot grăbite, multe fapte meritorii se dau uitării repede, inclusiv pentru că unii doresc să pună în prim-plan trecutul cela neguros pentru noi, dar după care ei au puternice nostalgii, iar altii fac tot posibilul să-si etaleze plenar, continuu, peste tot, niste succese sau niste merite de moment. Tocmai de aceea este cazul, credem noi, să se amintească mereu că „Literatura si arta” din anii 1986-1991 a fost o porta-voce pe cît de sensibilă, pe atît de repercutantă la aspiratiile populatiei românesti dintre Nistru si Prut, fără a uita, însă, si de fratii din stînga Nistrului, de cei din Nordul Bucovinei si din Sudul Basarabiei. Mai mult încă – fără a neglija interesele altor etnii conlocuitoare de la noi, căci nu ziarele oficiale de atunci – „Moldova socialistă” ori „Sovietskaia Moldavia” – , ci tocmai „Literatura si arta” a lansat pagini-suplimente în limba găgăuză si în cea bulgară. Alt merit incontestabil al revistei e că în acea perioadă a putut aduna o echipă de ziaristi de aleasă prestatie profesională, găzduind în paginile sale opiniile celor mai luminate minti ale Basarabiei. De fapt, aproape toti scriitorii si publicistii nostri – acum consacrati, unii mai mari, altii ce se consolează că ar fi mari – au trecut „proba de foc” a meseriei si magiei scrisului prin „Literatura si arta”. Totodată, în paginile săptămînalului, s-a găsit întotdeauna spatiu si pentru opiniile, respectiv bucuriile sau durerile, a sute de mii de conationali: era o perioadă cînd cam fiecare cititor simtea nevoia de a spune ceva, iar „Literatura si arta” atinsese un număr incredibil de abonati – peste 250 de mii! Dacă e să înmultim această cifră la patru (nu la cinci, potrivit standardelor privind lectura presei periodice, vehiculate de sociologii din Vest), obtinem un milion de potentiali cititori! Unicitatea acestui fenomen gazetăresc rezida nu numai în tirajul cu adevărat fantastic pentru o palmă de pămînt românesc cu vreo patru milioane de băstinasi, ci si în extinderea, din punct de vedere geografic, a numărului celor care asteptau, citeau, publicatia numărul unu a Basarabiei înrobite, mai si scriind pentru ea: fireste, cei mai multi abonati / cititori erau din perimetrul RSS Moldovenesti; urmau nord-bucovinenii din jurul Cernăutilor lui Eminescu, apoi românii din sudul Basarabiei, si acesta cedat Ucrainei; apoi moldovenii din Transnistria, pînă hăt la Bug... Dar nu se oprea aici geografia difuzării gloriosului săptămînal de la Chisinău! Avea mii de abonati si la Moscova, Leningrad (Petersburg), Kiev, în republicile baltice, în Kazahstan, în alte regiuni îndepărtate ale URSS-ului, precum muntii Ural, Siberia, Cercul Polar, Kamceatka, insulele Sahalin... Cu alte cuvinte – în toate colturile imperiului sovietic, pe unde fuseseră mînati, de „artizanii” deportărilor staliniste, de alte vitregii ale sortii, basarabenii si nord-bucovinenii sau unde au fost exilati ostasii si ofiterii români căzuti prizonieri la rusi în cel de-al Doilea Război Mondial.
De atunci, fireste, multe s-au schimbat, inclusiv tirajele, inclusiv gusturile si atitudinile. Rămînînd mereu fidelă unei apreciabile deschideri – în contrast cu adoptarea de către unele publicatii de la noi a spiritului de gască pseudoelitistă, si totusi minoritară – „Literatura si arta” a putut păstra un segment extrem de important de cititori: „talpa tării”, adică sătenii care, în multimea de nevoi ce s-au abătut peste ei, găsesc si cîteva ore pentru lectură; apoi „fruntea tării” – intelectualii (considerati de unii) „de modă veche” dar care nu au decît marele avantaj de a nu fi fost nici intoxicati de propaganda rusească, nici vrăjiti de splendorile granturilor globalizante. Reprezentantii acestei categorii de cititori tratează cu indiferentă aparitia sau disparitia, la Chisinău, a tot felul de publicatii „tineresti”, în rusă sau chiar în română, însă pentru ei ar fi o adevărată calamitate, o catastrofă natională, disparitia revistei „Literatura si arta”. Cum trăim într-o epocă tot mai egoistă, din fericire pentru noi, asemenea „calamităti spirituale” ar provoca în sufletele multor conationali din stînga Prutului si lipsa, în chioscuri, respectiv, în case, a încă vreo cîteva publicatii românesti din capitala basarabeană: ziarele „Timpul”, „Jurnal de Chisinău”, „Capitala”, revista „Limba Română” sau tăcerea postului de radio „Vocea Basarabiei”... – iertată să-mi fie graba din a cărei cauză cu certitudine îmi scapă si alte nume de ziare, reviste, posturi de radio si TV ce ar trebui amintite, aici. Deie Domnul ca aceste institutii mass-media – în fruntea cărora punem Literatura si arta, la aniversarea pe care o marchează acum – să-si bucure cititorii, respectiv, ascultătorii, printr-o prezentă continuă, palpitantă, la cota exigentelor vechi si noi, la nivelul aspiratiilor celor care îi asteaptă joia sau în oricare altă zi a săptămînii.
|
Vlad Pohilă 5/1/2018 |
Contact: |
|
|
