De vorbă cu Aniela Pojar din Auckland, Noua Zeelandă
Cum ati ajuns în Noua Zeelandă? De ce ati plecat din România?
Printr-un set de circumstante în care viata se întâmplă de la sine si îti dă, asa, un făgas favorabil, ca un râu care te duce la vale fără prea mult efort. Cu opt ani în urmă, terminasem si eu facultatea, tocmai mă căsătorisem, urma ca părintii să ne ajute să ne asezăm si noi la casa noastră ca tot omu'... Viitorul, asa acum mi-l vedeau cei din jur, cred că era si strălucitor si promitător. Iar eu? Eu tot încercam să-l descopăr si să mă încânt în asteptarea lui, dar nu vedeam nimic, decât o cutie mică si întunecată în care simteam că mă sufoc. Si nici loc prea mult să mă misc nu era în cutia asta. Visam în secret la străinătate si tânjeam să ajung cumva să păsesc pe-acolo, nici nu prea conta unde anume. Dar, vezi, pe vremea aceea, nu era usor să mergi chiar pe unde te tăia capul. Până când, într-o zi, un prieten îmi zice că verisoara lui tocmai plecase în Noua Zeelandă si dacă ne interesează, ne pune în legătură cu ea, da' sigur nu ne interesează, că e prea departe. Ba da si dă-mi email-ul ei. M-am întors în Cluj, de unde sunt eu, am fugit repede la Librăria Universitătii si mi-am cumpărat o cărtulie mică despre Noua Zeelandă, căci cunostintele mele de geografie se opreau la Australia. Vorbesc engleza, perfect! Trai de viată bunisor, cum să nu vrei asa ceva? Au o vară lungă si plaje la tot pasul, na' hai să mergem să vedem si noi iarba mai verde de peste ocean! Că sigur e mai bună ca a noastră!
Care a fost socul cultural în Noua Zeelandă?
Cel mai mult m-a socat felul neozeelandezilor de a trata pe toată lumea într-un mod prietenos, binevoitor si amiabil. M-au surprins fetele lor deschise si zâmbitoare si ofertele lor dezinteresate de a mă ajuta, când, poate, îmi citeau pe fată buimăceala sau confuzia de a nu sti în ce directie să o iau acuma, că m-am pierdut pentru a saptea oară într-o zi sau ce vrea, oare, să zică formularul ăsta? Căci, cu toată engleza si facultatea mea, eu tot nu pricep! Si îmi întelegeti, sceptică, nedumerirea: Cum, de ce sunt ei asa de drăguti, ce vor oare, de la mine? Mi-au trebuit multi ani să mă eliberez de o teamă bine înfiptă până în măduva oaselor, pe care am cultivat-o din absolută nevoie într-un sistem opresiv în care nu stii cine ti-e prieten si cine inamic, asa că îi tratezi pe toti la fel si într-un final te temi de toată lumea, că-i mai sigur. Si, sus armura si hai la război! Am înteles până la urmă că teama izolează. Si am început să învăt de la ei valoarea relatiilor umane, doar asa, pentru simpla bucurie de a ne împărtăsi existenta cu altii, fie ei si străini. Acuma, ca să fiu în totalitate sinceră, câteodată mă exasperează tendinta lor de a da indicatii superdetaliate. Sunt atât de drăguti si vor să-ti facă totul atât de usor si accesibil, încât orgoliul meu se simte putin sifonat: Da', ce, acuma mă crezi îngrămădită de tot? Că am înteles din prima si stiu să citesc si singură! Da', poate, o să-mi treacă într-o zi si asta. Sper!
Cum v-ati adaptat acolo?
Încă mă mai adaptez... M-a ajutat foarte mult faptul că am studiat aici si lucrez înconjurată de neozeelandezi (sau „kiwis”, cum îsi spun ei după pasarea kiwi care e una din emblemele lor nationale). Am devenit curioasă si interesată de obiceiurile lor si îi întreb câte în lună si în stele. Sincer, a fost si este un efort, prin asta întelegând că eu sunt cea diferită si eu sunt cea care trebuie să se adapteze după ei si nu ei după mine. Cred că au, asa, un prag mental, undeva, pe la 6-7 ani, după care au început să-mi zică: Acuma esti o „kiwi” si asta nu înseamnă că sunt acră ca fructul, ci că sunt una de-a lor.
Care sunt principiile de viată în Noua Zeelandă?
Cred că unul din principiile de bază e acela că viata e lejeră, destinsă si relaxată. Au ei o vorbă – „Sweet as bro'”, adică un fel de „Totul e dulce, frate”, în sensul că nu-ti fă griji, degeaba îti faci, că toate se rezolvă până la urmă, iar tu rămâi cu grijile si nu e păcat? Că, uite, e o zi asa de frumoasă, hai să mergem la plajă, aruncăm niste fripturi pe grătar si ne răcorim („chill out”)! Si asta se simte la toate nivelurile, începând de la felul în care se îmbracă, adică foarte comod si practic. Doamne, ce soc a fost să văd oameni desculti pe stradă! Sau cu slapii lor traditionali („jandals”), un tricou si niste pantaloni scurti si hai să mergem în oras! Un alt fel în care se vede acest lucru e lipsa de birocratie si, aici, le dau dreptate: ce sens are să-ti pierzi vremea cu formulare si bătut la usi cu plocoane? Când poti să înregistrezi o masină nou cumpărată în 10 minute, când toate cheltuielile îti ies direct din contul bancar si tu poti să dormi linistit pe o ureche, sau chiar două, dacă vrei? Acuma, i-am si judecat o vreme: că asta e neglijentă, că sunt dezorganizati si delăsători, că niste reguli, acolo, în plus, nu le-ar strica. Dar ei îsi bazează sistemele pe principii de încredere si echitate. Si eu o dădeam din nou pe obiceiul cel vechi si prost: cum pot fi atât de naivi să te creadă pe cuvânt? Si vrei să spui că nu te verifică, pe tine si pe toată familia înainte de a semna? Acum le sunt îndatorată pentru asta, pentru că m-au ajutat să-mi construiesc demnitatea: eu spun adevărul, ei mă cred si la urmă trăim, si unii si altii, cu constiinta împăcată.
Consilier psihologic cu o specializare în terapii expresive, de ce au nevoie neozeelandezii de meseria dvs.?
Hmmm... Poate pentru că, fiind persoane care apartin unei societăti individualiste, adică sunt extrem de autonomi si devin independenti, rupându-se de familie la o vârstă foarte tânără - asta cu exceptia maorilor (populatia indigenă) si a celor din insulele Pacificului care au o matrice culturală colectivă – ei preferă, de multe, ori să-si dezvăluie problemele intime unui străin. Poate pentru că, existând mai putină structură în afară (la nivel de societate), au dificultăti în a-si crea propria structură internă. Poate pentru că au mai putină identitate culturală comparativ cu cineva provenind dintr-o cultură veche si atunci au nevoie să si-o contureze din alte surse, care nu sunt la prima vedere atât de usor accesibile (adică nu-ti dă nimeni de-a gata niste prototipuri care să-ti spună: asa stau lucrurile pentru simplul motiv că mosii si strămosii...). Poate pentru că nu le e rusine atunci când au o problemă care le perturbă sănătatea emotională, mentală sau fizică si nu există teama de degetul străinului care să îi arate cu milă sau dezaprobare. Poate caută calitativ o viată mai bună si înteleg că asta vine dinăuntru.
Pe unde se călătoreste în Noua Zeelandă? Ce monumente istorice au? Cât de mândri sunt de istoria lor?
Peste tot. E o tară deosebit de frumoasă si, pentru ei, monument mai istoric decât natura nu este, căci, întelegi, asta nu e creată de om! Dacă mergi de la nord la sud (sau invers), întâlnesti cam tot ce vrei: vegetatie exotică, păduri native, munti, fiorduri, ghetari, plaje cu nisip alb sau negru, ape termale, cascade… E incredibil si spectaculos! Turismul e foarte axat pe activităti în aer liber si, chiar dacă nu esti o persoană foarte aventuroasă (si nu faci surf, iar cătăratul pe stânci nu e tocmai hobby-ul tău), tot găsesti ceva pe gustul tău. Monumente istorice? Acuma, sigur, mai vezi câte o biserică mai veche sau un muzeu (cum ar fi Muzeul Te Papa în Wellington, Canterbury Museum în Christchurch sau Auckland Museum), dar gânditi-vă: europenii au venit aici doar pe la sfârsitul secolului 18, iar maorii si polinezienii au un alt fel de a-si transmite produsele culturale. Pe cale orală, prin cântece, traditii si ritual. Sunt, în schimb, multe sculpturi (în special în lemn) maore. Si da, as putea spune că sunt foarte mândri de istoria lor, asimilându-si mult cultura maori (e o societate biculturală cu două limbi oficiale), dar sunt totusi constienti că sunt o cultură tânără, cu o identitate mai ambiguă.
Ce mâncare deosebită au? Cum se prepară?
Mâncarea traditională a maorilor se numeste „hangi” si se pregăteste în decursul unei ceremonii foarte îndelungate. Se sapă niste gropi în pământ, în care se pun pietre încinse, iar mâncarea se pune acolo în tăvi, acoperită cu prosoape de bumbac îmbibate în apă, lăsându-se să se prepare în aburi si căldura emanată de pietre. Se gătesc diferite sortimente de carne, îndeosebi porc, pui, miel si legume, cum ar fi dovleac, kumara (un fel de cartof dulce), morcovi, ceapă, varză si cartofi. Se pot adăuga, pentru aromă, rozmarin, usturoi si ce-o mai fi, acolo. Grăsimea care se scurge pe pietrele astea încinse, împreună cu cenusa dau mâncării un gust specific, afumat.
Ce băutură traditională au? Ce gust are?
L&P (Lemon & Paeroa), un fel de limonadă carbogazoasă fabricată din lămâie si apă minerală din orasul Paeroa. E foarte dulce si acrisoară, în acelasi timp, si mai are o notă de altceva, o aromă specifică. As fi tentată să zic ceva fel de mirodenie, dar nu stiu sigur, pentru că e un secret de breaslă.
Ce hoteluri sunt / pensiuni mai bune si la ce preturi? Ce standarde de hotel există acolo diferit de lumea întreagă?
Ca peste tot, sunt oferte pentru tot buzunarul. Există niste pensiuni numite „backpacers” care sunt foarte rezonabile ca pret (începând de la 30-40 dolari pe noapte, echivalentul a 15-20 euro), în care dormi în paturi etajate si de obicei împarti camera cu altii. O altă variantă ieftină ar fi aceea de „camping”, adică îti pui cortul în spatii special amenajate unde, în schimbul unei sume mici, ai acces la dus si plite de gătit. Hotelurile si pensiunile încep, în general, cam de la 80 de dolari (40 euro) pe noapte, până la 300-400 dolari si peste (150-200 euro) pentru un hotel de lux. Ceva ce am întâlnit aici si se practică mult, este închirierea unei case de vacantă direct de la proprietari. Din cauză că multi neozeelandezi detin o casă de vacantă pe care o folosesc doar câteva săptămâni pe an, o închiriază în restul timpului, iar preturile variază (în functie de mărime si confort) între 100 si 300 de dolari (50-150 euro).
|
Eugen Istodor 5/1/2018 |
Contact: |
|
|
