O decodificare a Japoniei
Cartea Milenei Munteanu din Toronro ,”Din Țara Soarelui Răsare” ( Editura Singur ) ne propune o interesantă și originală decodificare a Japoniei. Volumul beneficiază de o redutabilă escortă critică și de pertinente evaluări. În opinia prefațatorului, scriitorul Ștefan Dumitrescu, ”ne aflăm în fața unei autoare înzestrate și a uneia dintre cele mai bune cărți de reportaj din literatura română”. Pe de altă parte, în postfață, scriitoarea Cezarina Adamescu aduce argumente ce învederează că avem de a face cu ”o carte atât de plăcută și atractivă!”.
În ordinea realului, autoarea (actualmente rezidentă în Toronto, Canada) a fost în două rânduri în Japonia. Prima vizită a fost una de luare de contact. Cea de-a doua este una de descifrare și interpretare. Aceasta din urmă constituie background-ul volumului. Nu avem de a face cu o colecție de impresii disparate de călătorie ori cu o anexă la un ghid turistic al Japoniei de azi, ci cu o percepție proaspătă și cu decriptarea uneia dintre țările solemne ale lumii noastre.
Dintru început ni se spune că pentru Japonia nu există elemente prealabile de decodificare. Nu te poți pregăti pentru vizita în Japonia: ”indiferent ce-ți imaginezi, la fața locului găsești altceva decât te aștepți.” Înțelegerea acestei țări se poate realiza numai prin experiență directă, numai prin rulajul experiențelor.
În general vorbind, doar patru lucruri avem de făcut în existența noastră efemeră de călători: să ne cunoaștem pe noi înșine, să cunoaștem alți oameni, să cunoaștem alte locuri (culturi, tradiții) și să ne impregnăm de cunoașterea din lume (educație, cercetare).
Din această perspectivă, pentru cunoașterea de sine a autoarei reținem două elemente: a) descoperirea propensiunii spre șintoism: ”religie fără cărți de învățături sau convertire, dar spre care mă simt înclinată în mod natural” (p. 29); b) dorința de de-occidentalizare: ”mi-aș dori să îmi încetinesc ritmurile, să mă pot de-occidentaliza” (p. 87).
Cunoașterea oamenilor, a japonezilor în speță, și a ceea ce este de învățat de la aceștia constituie nucleul faptic al cărții: ”cel mai tare m-au mirat oamenii. Se vede la ei rafinamentul, politețea, hotărârea, disciplina” (p. 123). Japonia îi relevă ”mai clar ca niciodată numitorul comun dintre oameni” (p. 121).
Sistemul de coordonate în care este integrat setul de experiențe japoneze este alcătuit din trei instanțe.
Prima instanță este una de ordin paremiologic nipon: fiecare dintre cele 44 de texte ce formează cartea, inclusiv prefața și postfața, se deschide cu un proverb japonez de relevanță pentru subiectul abordat.
A doua instanță este aceea a magiei locului. Călătorul nu face doar experiența faptului de a fi fost acolo, de a fi fost în locul acela. În plus, el caută, descoperă și se impregnează de magia locului, de povestea, de legenda, de zicala locului. Călătorul identifică Arcadia în locurile magice. În fragmentele ”Nikko” și ”Locul de refugiu”, de exemplu, se vorbește direct despre ”magia locală” și despre ”locurile magice”: ”Oare de ce părăsește lumea locurile magice? Nu de alta, dar am și eu oful meu, căci și eu părăsisem locurile mioritice să mă duc cât văd cu ochii” (Milena Munteanu a copilărit în Oltenia și în Mărginimea Sibiului). În Japonia se trăiesc ”experiențe memorabile”, ”experiențe culinare”, ”experiențe japoneze”, ”experiențe interesante” (sigur că există și unele de evitat, p. 67). Experiențele majore sunt legate de locurile magice. La Hiroshima, de exemplu, se merge cu ”o strângere de inimă” la locul exploziei nucleare ce a avut loc într-o zonă ”de civili nevinovați”, după cum se precizează. Locul este resuscitat și resemnificat acum prin magia poveștii lui Sadako. Este povestea fetiței ce a supraviețuit bombardamentului atomic de la Hiroshima, decedată ulterior de leucemie și care a sperat că dacă va împături o mie de păsări de hârtie colorată, va trăi încă o mie de ani. Când a ajuns la șase sute de cocori fetița s-a stins, dar alți copii au continuat tradiția artei origami. Așadar locurile magice sunt impregnate de povești. Parte din magia lor vine și din poveștile însoțitoare și întemeietoare. Milena Munteanu face experiența locurilor magice ale Japoniei: muntele Fuji, Nikko, Kyoto, Kanazawa, Matsumoto, Hiroshima etc.
Cea de-a treia este instanța românească: cel mai profund model, elementul major este de tip românesc. Cursa Toronto-Tokyo aterizează pe aeroportul Narita: ”În drum de la aeroportul Narita spre capitala niponă erau case mărunte ce mi-au amintit de cele de pe lângă gara din Sibiu. Cu țiglă, vopsite în portocaliu și obloane de lemn, precum casele din Mărginime.” Instanța românească este textualizată și în alte șase situații: paginile 41, 44, 54, 73, 84 și 120 și reprezintă ancorarea în lumea cunoscută, asociată cu valori certe, verificate acasă.
Per ansamblu, Japonia înseamnă oamenii ei, locurile magice și îmbogățirea de sine în Țara Soarelui Răsare.
Milena Munteanu scrie cu talent și spirit de observație. Cartea ne-o arată atașată de Japonia, precum și de copilăria în Mărginimea Sibiului: ”Știu că un pic din inima mea rămâne în Țara Soarelui Răsare, alături de versiunea japoneză a văii Săliștii, care nu mi-a lipsit nici aici” (p. 73).
În mod remarcabil, autoarea interpretează original și incitant lumea niponă. Această explorare a locurilor magice ale lumii noastre de călători merită a fi continuată.
|
Ștefan Vlăduțescu 5/1/2018 |
Contact: |
|
|
