Atitudini : Ura sentimentul vietii neîmplinite
Nu uita niciodată că unii te pot urî,
dar cei care te urăsc nu te înving decât dacă
îi urăsti si tu. Si când o faci, te distrugi.
R.M. Nixon
Am găsit pe internet scris despre ură: Eu zic că vine din educație. Cel puțin eu până la vârsta de 18 ani nu am făcut altceva decât să învăț cum să urăsc cu adevărat... iar acum sunt un guru la treaba asta, pot purta ură pentru orice... si nu oricum.. acum o fac cu profesionalism. Poate a glumit, m-am gândit pentru o clipă! Dar dacă a vorbit serios? Într-un ziar citesc titlul: Vremea răzbunărilor. Asa să fie oare? Asta ne dorim?
Ura fiind un sentiment al vieții neîmplinite, după cum spunea un psiholog, filozof umanist german, născut la începutul secolului XX-lea, poate duce chiar la moarte si aceasta deoarece stările sufletesti sunt cele care ne îmbolnăvesc trupul. De ce să nu ne trăim viața în iubire, în dăruire desăvârsită, asa cum ne învață Hristos? De ce nu-i urmăm sfaturile si de ce lăsăm ca răul să ne distrugă încetul cu încetul; de ce ne alegem drumul spre o moarte vesnică? Religia cuprinde aceste învătături, dar pe bună dreptate se întreba Benjamin Franklin: Dacă oamenii sunt atât de răi având o religie, cum ar fi dacă nu ar avea-o? Răul trebuie evitat în viată, nicidecum învătat, întrucât el se opune binelui; natura noastră umană intră în contradictie cu răul care nu face altceva decât să ne provoace o stare de inconfort, putând ajunge la disperare, revoltă și chiar moarte.
Carl Gustav Jung, în cartea sa Puterea sufletului, ne avertizează asupra faptului că privelistea urâtului suscită urâtul în suflet: E netăgăduit faptul că răutatea celuilalt devine neîntârziat propria ta răutate, căci răul trezeste răul din propriul tău suflet. Dar, este tot atât de adevărat că ura îsi găseste uneori motivații, așa zise raționale, fără să ne dăm seama că ea ajunge în imediata vecinătate a răului.
Adusă problema în vremurile pe care le trăim, ura a cuprins cu fervoare societatea românească încă de pe vremea comunismului; cei care am trăit în acea perioadă am cunoscut ura de clasă, considerată de comuniști combustibilul motorului progresului. Ura ne-a fost inoculată și de atunci sufletele unora a fost schilodite. Prin diferite metode sadice a fost ucisă intelectualitatea românească, au fost uciși oamenii deveniti incomozi societătii instaurate; se spălau creiere, se dorea un om nou care, de fapt, a apărut ceva mai târziu, în vremurile post-comuniste, născut din ură și răzbunare, moștenitor al certificatului de om al urii și al răzbunării. Nimic nu-i mai face plăcere, îl deranjează totul, i se pare că toti se opun idealurilor sale de pură materialitate, pentru el vointa înseamnă în primul rând dorinta de putere și luptă cu arme care rănesc și ucid oamenii corecti, blânzi, sensibili, nevinovati. Lev Tolstoi considera că răul vine din faptul că oamenii își închipuie că sunt împrejurări în care se pot purta cu semenii lor fără iubire. Foarte adevărat!
Întrebat Părintele Galeriu în ce constă mai precis răul?, acesta a răspuns: S-a spus că este o stare și nu un principiu sau substantă. O stare a vointei pervertite. Sfântul Vasile cel Mare definește răul ca o înstrăinare de Dumnezeu. Cum s-a produs înstrăinarea? Prin ispita adorării de sine, prin strălucirea eului. Fiecare când gândim acum parcă intuim ceva din această conștiintă de sine a existentei proprii, un fel de a fi al încântării. Deci Lucifer cade în această adorare de sine, făcând din eul lui o realitate existentă prin sine
Întelegem cum ideologia marxistă, străină de Dumnezeu a dorit să producă acel om nou!
Cred că lumea de astăzi, are nevoie de un idealism care să-i redestepte constiința legăturilor sale profunde cu universul, cu Lumea superioară a spiritelor, cea care conduce destinele realității văzute si nevăzute. Prea ne-am obisnuit a privi numai pe orizontală si a nu ridica ochii spre cer! Materialismul a ignorat viața spirituală, a aruncat, după spusele lui Alexis Carrel chirurg si biolog francez , laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie și Medicină în 1912, o cortină între fenomenele materiale si cele spirituale, între vizibil si invizibil, între om si Dumnezeu. Căci, știut este, că tot ce se petrece în mințile noastre vine din sufletele noastre, de aceea trebuie să îngrijim de suflet, dacă vrem să ne fie în bună stare trupul.
Apartinem cu totii societătii în care trăim, dar gândim diferit și ne manifestăm diferit, fiecare după pornirile naturale ale sufletului său, și atunci este normal să existe și oameni cărora orice nedreptate să le trezească în suflete nemultumirea, revolta, să fie înclinați spre a lua o atitudine morală sau imorală. Sinele lor nu se află în deplin acord cu ceva, cu cineva, încep să urască pentru că acesta este impulsul inimii, un impuls puternic și care poate fi la fel de puternic ca cel pe care-l pot avea pentru iubire. Ura poate începe lent cu blazare, dispreț, judecată strâmbă, bârfă, invidie, gelozie sau chiar discriminare. Uneori toate aceste stări trec neobservate, ca boli mai usoare, dar netratate (spune frumos cineva), cu timpul ele se agravează, se cronicizează si omul nu mai poate fi vindecat; el este stăpânit de orgoliu, lăcomie, de răutate și ură, contaminând pe cei din jurul său. Iată de ce aceste mici păcate nu trebuie trecute cu vederea, ci trebuie luate în seamă dintr-un început și aflată cauza care le provoacă. Efect-cauză, cauză-efect!
Marcu Ascetul, admirator al Sfântului Ioan Gură de Aur, ne îndemnă: Luptă-te cu răul în prima fază, si nu-ți zice: el nu va birui în mine! Pe măsură ce tu te antrenezi, esti deja învins.
Începi să urăști de cele mai multe ori atunci când ti se face o nedreptate, pentru că ura este produsul unei vieți rănite. Când ne sunt trădate speranțele, începem să urâm trădarea si trădătorii. Iar când se face dreptate din timp, ura dispare. Este binele care îi ia locul și odată cu dreptatea dobândită, iubirea și speranța luminează sufletul nostru, întunericul dispare. Dar pentru a se face dreptate, este nevoie de curaj, de luptă. Această luptă se dă în interiorul nostru, apoi în exterior. Cel mai nobil mijloc de luptă în exterior este cel al dialogului dus cu bun simț, găsirea unui factor comun al discutiei, rațiunea în felul acesta stăpânind pornirile sălbatice, animalice. La ce ne poate folosi agresivitatea animalică? Socrate spunea: Între a face rău cuiva si a-i face o nedreptate, nu e nici o deosebire. Nu trebuie să răspunzi la o nedreptate cu alta, nici la rău cu rău, orice ți-ar face cineva. Da, dar pe cel care a gresit nu trebuie să-l ajutăm să vadă greseala? Oare nu trebuie să căutăm rădăcina greselii lui care ne afectează și pe noi, pentru a aplana o nedreptate, un rău? Pentru ca răul să nu continue a exista, ar trebui să se tină seamă de legile dumnezeiești și cele omenești, adică de cele morale și cele juridice, iar acestea din urmă ar trebui bine întocmite, bine cunoscute și respectate, pentru ca societatea să funcționeze pe principii sănătoase. Pentru filozoful Spinoza, a avea acces la ele, trebuie folosită ratiunea, care ne conduce inevitabil la perceperea adevărului și a greșelii.
În legile bisericești sunt cuprinse Poruncile, iar Porunca dragostei cere creștinului să dezrădăcineze din suflet său orice urmă de mânie și de ură fată de semen și să răsplătească răul cu binele. Apostolul Pavel spunea că legea morală e înscrisă în inima omului; Dumnezeu ne-a înzestrat cu constiință, lăsându-ne libertatea învătării cunoasterii a ceea ce-i bine si a ceea ce este rău. Psihologii merg pe căile lor de investigare: Carl Gustav Jung ajunge la concluzia că anumite categorii ale gândirii ne sunt date aprioric, adică înaintea oricărei experiente de viată, ele ivindu-se simultan cu primul act de gândire.
Ca în orice activitate din această viată, este necesar a se acționa cu curaj si demnitate în căutarea greșelilor și îndepărtarea răului. Lipsa curajului duce la suferință și la întreținerea ei; se știe doar că oamenii lipsiți de curaj, oamenii lasi, se târăsc toată viața, ca viermii pe pământ; iar când acționăm, să ne ferim de a ne folosi de legea Talionului (dinte pentru dinte) care este, cu sigurantă, dreptatea celor nedrepți, răzbunarea care fericește doar pentru o clipă. Unii spun că suntem oameni si trebuie să admitem că suntem imperfecți, deci ar trebui să fim toleranti... Da, dar cât de imperfecți suntem si cum ne afectează aceste imperfecțiuni, contează! Chiar dacă nu am făcut nici o faptă rea, ne putem simți responsabili de răul din jurul nostru. Si cu cât suntem mai indiferenți în fața răului, cu atât suntem mai departe de prezența binelui în viața noastră.
Raleigh
|
Vavila Popovici 4/25/2018 |
Contact: |
|
|
