Andei Călugăreanu- o artistă complexă ce nu poate fi uitată
Ultima dorință a Andei Călugăreanu, adresată soțului său în dimineața zilei de 15 august 1992 când a trecut hotarul acestei lumi, a fost să facă în așa fel ca lumea să n-o uite. Pentru toți cei care au cunoscut-o, ca și pentru cei care doar au apreciat-o și admirat, este, fără îndoială, de neînchipuit a nu-și aminti de fermecătoarea artistă și, mai ales, de ce a lăsat în urmă
Anda a ars incredibil de puternic, iar viața sa a fost un amalgam prea condensat de momente de fericire și nefericire, secvențe în care destinul a ridicat-o în lumină alternând cu altele când a lovit-o aspru. A avut o putere impresionantă de a o lua de la capăt, mereu și mereu, fără a obosi vreodată, nedându-se niciodată bătută, depășind cu o uluitoare tenenacitate chiar și împrejurările în care lacrimi fierbinți îi brăzdau obrajii și sufletul.
Cred cu convingere că evocarea câtorva repere din tumultoasa sa viață și din remarcabila ei carieră artistică, susținută de impresiile unora dintre cei mai apropiați colaboratori, este un demers care merită a fi făcut, adăugându-l altor inițiative de a răspunde ultimei doleanțe a Andei, după trecerea a mai mult de un sfert de veac de la dispariția ei.
Anda Călugăreanu, pe numele său adevărat Anca Miranda Călugăreanu, s-a născut în București, la data de 24 octombrie 1946. Mama sa, de la care a moștenit multe calități, era o armeancă brunetă, energică și simpatică, debordând de viață, simț al umorului și un șarm special. Numele de Anda i-a fost sugerat de celebrul comedian Mircea Crișan în scopul de a se evita cacofonia, motiv pentru care îi spunea, în glumă, „nașul”. Acesta o aprecia în mod deosebit pentru că avea un real talent, era descurcăreață și foarte muzicală.
Nu a avut o adolescență fericită, părinții săi despărțindu-se pe când ea era elevă de liceu, ea rămânând cu tatăl ei, iar sora sa, cu mama. De la tatăl său, care era ofițer, a primit o educație foarte severă. Ambii părinți s-au recăsătorit, iar cele două fiice păstrau legătura și aveau relații de bune surori.
Anda Călugăreanu frecventa Biserica Armenească de pe Bulevardul Carol, fiind cunoscută ca o bună enoriașă. La acest locaș bisericesc s-a cununat în anul 1967 cu actorul Dan Tufaru, an în care Anda se lansase deja, iar Tufaru era un actor cunoscut. Erau într-o relație de perfectă armonie, dând naștere în 1977 unui copil, Ioana. În mod cu totul neașteptat, mariajul lor s-a destrămat, Dan Tufaru părăsind-o, eveniment care a prăbușit-o, provocându-i un adevărat șoc, despărțirea fiind o mare dramă a existenței sale. În mod admirabil și-a revenit și în cele din urmă a reușit să-și refacă viața lângă Alexandru Medeleanu, economist de profesie, care i-a devenit al doilea soț.
Desfacerea căsătoriei cu Dan Tufaru nu a fost decât prima dramă din viața Andei. Au urmat pierderea mamei, iar apoi, în 1989, o boală necruțătoare i-a răpit sora, Ileana Marin, fostă Călugăreanu, medic de profesie, o ființă aparte, o inimă largă, mamă exemplară a doi copii.
Starea sănătății Andei Călugăreanu s-a înrăutățit galopant în martie 1992, după întoarcerea dintr-un turneu în Israel, diagnosticul confirmat fiind de cancer pulmonar, astfel că la 15 august 1992, artista a trecut în lumea umbrelor. La înmormântare a fost deosebit de multă lume, mulți dintre participanți asemănând ceremonia cu cea a Mariei Tănase.
Indiscutabil, Anda Călugăreanu a fost modelul unei cariere de exepție, marcată de o tulburătoare și continuă străduință spre perfecțiune, întruchipând un talent complex de invidiat. Prima sa apariție mai importantă a avut loc la Sala Palatului din Bucureşti la vârsta de 19 ani, în 1965, împreună cu formația „Sincron” care îl avea ca leader pe Cornel Fugaru. La începuturile activității sale artistice a cochetat cu șansoneta, ea vorbind foarte bine limba franceză. A interpretat emoționante melodii din repertoriul renumitului Salvatore Adamo, „Tombe la neige” înregistrând un succes extraordinar și apărând și pe disc.
Ca interpretă de muzică ușoară a participat la numeroase festivaluiri și turnee în țară și în străinătate. În anul 1972 a luat parte la Festivalul de muzică ușoară românească Mamaia - ediția a VII-a, alături de Aurelian Andreescu, Doina Badea, Corina Chiriac, Mihai Constantinescu, Dida Drăgan, Cornel Constantiniu, George Enache, Marina Voica, Petre Geambașu, câștigând Premiul pentru interpretare.
Ovidiu Dumitru, realizator, textier și scenarist la TVR, lucrând alături de nu mai puțin valoroșii Tudor Vornicu, Alexandru Bocăneț și Doina Levința, de cărui nume se leagă și profesia Andei, a colaborat cu aceasta peste 20 de ani. I-a scris cuplete pentru emisiunile televizate, i-a compus foarte multe câtece din care Anda a făcut șlagăre („O portocală” ș.a.). Acesta dezvăluie un amănunt însemnat din viața Andei, mai puțin cunoscut și chiar neglijat: „Anda a absolvit o școală de clovni la Paris, „Ecole Nationale de Cirque Fratellini”. A câștigat examenul de intrare la o mare artistă, Annie Fratellini. Într-un interviu, Anda chiar le-a arătat telespectatorilor diploma, distincție unică în țară. Acorii noștri, artiștii de circ, nu au o asemenea școală. A stat acolo doi ani. Când a venit era uluitoare, putea să-și schimbe glasul în zece tonalități. Perioada pe care a petrecut-o la Paris a influențat-o foarte mult. A schimbat-o din punct de vedere profesional, dar și cultural. Acolo nu făcea doar cursuri de clovni, a făcut și istoria literaturii și dramaturgiei franceze. A făcut și franceză. Vorbea franceza ca o franțuzoaică”.
O perioadă destul de îndelungată, Anda Călugăreanu a format împreună cu actorii Dan Tufaru, cu care s-a și căsătorit, și Florian Pittiș, un trio muzical care, în regia apreciatului Alexandru Bocăneț, a constituit unul dintre punctele de atracție ale spectatorilor de estradă ale televiziunii. Despre acest trio, Florian Pittiș a consemnat spre neuitare: „Ciclul acela a apărut dintr-o joacă a noastră de Revelion. Alexandru Bocăneț a avut ideea să petrecem Revelionul la el acasă, eu, Dan Tufaru și soția lui, Anda Călugăreanu. Am hotărât să fim deosebit de eleganți, să nu punem muzică, să închidem radioul, televizorul, să scoatem telefonul din priză și să dăm, fiecare din noi, tot ce avem mai bun. Și ne-a ieșit seara atât de bine, că am hotărât să o repetăm pentru televiziune. Tudor Vornicu ne-a dat mână liberă. Totul s-a făcut cu dragoste, din dragoste. Nimeni nu ne-a spus nimic, chiar dacă vremurile erau cum erau. Au fost momente irepetabile”.
Micuță de statură, dar numai zâmbet, numai bună dispoziție, capabilă de un efort imens, ieșit din comun, Anda i-a ținut piept genialului Toma Caragiu. „Călătoria muzicală” a fost difuzată în noaptea de Revelion 1972-1973. După atâtea decenii, rămân la fel în memorie replicile tiroleze ale Andei și „amendamentele” savuroase la minciunile gondolierului Giovanni, interpretat de Toma Caragiu: „Giovanni, la Mamaia mi-ai spus că ai o Alfa Romeo, aici văd că ai o barca Romeo. Mi-ai arătat o poză cu vila ta, proprietate personală, iar când te-am căutat, mi-a zis portarul că la Palatul Dogilor e zi de vizită numai joia și duminica...Auzi, Giovanni, dacă știi să cânți așa frumos, de ce ai plecat și cu tranzistorul meu? Mi-ai zis să te caut la telefonul unchiului tău și, când am întrebat la informații, mi-au zis că Leonardo da Vinci nu mai are telefon dă mult! Te-am căutat și acasă, Giovanni. Și a ieșit Romulus, și a ieșit Remus, și a ieșit și Lupoaica...”.
Dan Mihăescu, care a fost un umorist, scenarist și regizor apreciat, apropiat al lui Toma Caragiu pentru care a și scris și regizat cele mai multe momente satirice ale acestuia (printre care „Așa-i în tenis” și „Fabulă”), a compus în 1974, împreună cu Octavian Sava și Grigore Pop, un scheci despre teatrul de revistă, și își amintea: „Am găsit ideea să ne refugiem la Tănase și foloseam laitmotivul Chestia asta nu-i de-acuși, e de la Cărăbuș”, ca să nu se mai spună că criticăm miniștrii. Distribuția era savuroasă: Ștefan Bănică, Florin Piersic, Jean Constantin, Nicu Constantin, Corina Chiriac. Iar Anda avea partitură egală, nu doar apărea prin cadru”.
Rămân de neuitat și celebrele spectacole de la Grădina Boema unde Anda juca alături de granzii revistei Stela Popescu și Alexandru Arșinel, din distribuție mai făcând parte și mereu tânăra Marina Voica, spectacole la care grădina era asaltată de public, atât pentru îndrăgiții protagoniști, cât și pentru textele delicioase semnate de Puiu Maximilian.
Asemenea multor tineri, Anda Călugăreanu a trăit influența curentului „flower power” în acea perioadă rebelă și colorată din punct de vedere ideologic. Cânta compoziții proprii sau a altor interpreți, pe versuri ale unor mari poeți români sau străini. Citea foarte mult, iubind lirica de calitate. Creațiile sale probează, fără echivoc, pasiune, credință și dăruire. Nu poate fi uitată compoziția pe versurile lui Nicolae Labiș pe care Anda o interpreta cu un neimitat amestec de sensibilitate și revoltă: „Parte din noi ne-am învins / Greșeala, minciuna și groaza. / Generații secate se sting / Tinerii râd către stelele reci. / Cine-și va pierde credința-n izbândă / Pe-aceste mereu mișcătoare poteci? / Cine din noi va muri / Înainte ca trupul să-i moară? / Cine-o să-și lepede inima-colb, / Insuportabil de mare povară? / Noi, nu! Niciodată! Noi, nu!”.
În perioada 1977-1984, erau foarte apreciate de public spectacolele și înregistrările de muzică și poezie. Din acei ani ne-a rămas de la Anda și „Verde crud”, cântec compus de ea pe versurile lui George Bacovia, o mostră de melodicitate și afectivitate.
„Cu totul surprinzător pentru unii, în plină glorie, Anda a refuzat conformismul și superficialitatea impuse de statutul de vedetă de muzică ușoară, retrăgându-se pe scenele ceva mai mici ale muzicii folk, mult mai puțin compromise și mai adecvate talentului și sensibilității sale” (Nelu Stratone).
Anda Călugăreanu și-a descoperit noua sa vocație, muzica folk, începând cu jumătatea anilor ’70. Cu toate că era foarte bine cotată ca interpretă de muzică ușoară, a renunțat la strălucita sa carieră în favoarea folkului. În anul 1973, a dat un interviu în care a dezvăluit o serie de murdării care se petreceau în lumea muzicii ușoare, cum ar fi mituirea juriilor de la festivalurile de la Mamaia, felul în care unele soliste obțineau cântece de la compozitori în schimbul unor favoruri ș.a. Este ușor de presupus că după acest interviu compozitorii influenți ai Uniunii Compozitorilor pur și simplu au boicotat-o. La acel moment, niciunul dintre cântăreții de muzică ușoară nu au susținut-o. Cel care a influențat-o foarte mult în noua sa orientare a fost Moțu’ Pittiș care i-a spus; „Termină cu prostiile astea, cu murdăria asta din muzica ușoară și vino alături de noi, alături de muzica tânără”. Și Moțu’ a reușit să o convingă pe Anda, ei fiind oricum prieteni buni încă din copilărie.
Despre inițierea și parcursul său în folk, Mircea Vintilă își amintește: „În drumul ei spre și în lumea folkului a fost susținută de Florian Pittiș. A contribuit la asta și Dan Andrei Aldea, un muzician formidabil, care i-a și orchestrat multe dintre piese”.
„S-a dedicat trup și suflet acestei noi căi pe care a ales-o. A compus, a învățat să cânte la chitară special pentru a se putea acompania. Înainte de perioada ei de folk, era acompaniată de diferite orchestre, dar apoi, pentru a se susține, a depus o muncă demnă de admirat. Era foarte ambițioasă și foarte tenace. Când își punea ceva în cap nu dădea înapoi. Mergea până la capăt. Anda a fost un simbol al feminității și al inteligenței feminine” (Doru Stănculescu).
Anul 1984 a reprezentat un moment de mare importanță în evoluția artistică a Andei Călugăreanu, distribuirea ei într-unul din spectacolele Teatrului Mic, un musical de Nicu Alifantis intitulat „Mitică Popescu”, în care îl avea partener de scenă pe îndrăgitul actor Mitică Popescu, dezvăluind o nouă fascinantă componentă a talentului său. Demne de luat în seamă sunt, în acest context, considerațiile îndreptățite ale lui Dinu Săraru, cel care a fost directorul Teatrului Mic și Foarte Mic între anii 1977-1990: „Anda Călugăreanu a fost una dintre puținele vedete autentice - copilul minune al muzicii și al teatrului românesc din ultima jumătate de veac. Talent nativ, de excepție, ea s-a impus și în muzica ușoară și în teatru cu o maturitate surprinzătoare, la rând cu nume mari ale domeniului, înainte cu mult de a face și studii muzicale și studii teatrale. A intrat în conștiința publică aureolată de o fermecătoare, neistovită adolescență întemeiată o dată cu harul, pe o sinceritate a exploziei aristice cuceritoare. A fost parteneră de visuri și de cântec a unor generații întregi, cultivată de compozitori și regizori la fel de dăruiți, care i-au încredințat partituri de excepție, iar publicul de toate vârstele a îmbrățișat-o mereu cu căldura pe care puțini artiști profesioniști au cunoscut-o. Iată și argumentele care m-au condus la invitarea Andei Călugăreanu la Teatrul Mic, în distribuția spectacolului Mitică Popescu, musicalul lui Nici Alifantis după piesa cu același nume de Camil Petrescu. Împreună cu Mitică Popescu a cucerit Sărindarul, iar discul cu muzica spectacolului, în interpretarea lor, s-a transformat într-un best seller muzical național (...). Ea a fost și a rămas în ochii noștri aidoma acelui buchet parfumat de lăcrămioare care ne lasă să credem că primăvara e singurul anotimp de pe pământ”.
Visul vieții ei a fost, cu certitudine, teatrul. Florian Pittiș a consemnat în acest sens: „A dat de nenumărate ori examen la teatru și, de fiecare dată, era respinsă din cauza înălțimii. Dar nu s-a lăsat până n-a intrat, în 1984. Orice i se întâmpla în viață, nu voia să se știe că suferă. N-am văzut-o niciodată plângând. Extraordinar om, prieten, coleg, artist, soție, mamă. Blestemul vieții ei: întotdeauna a luat lucrurile de la capăt”. Octavian Ursulescu consideră însă că nu înălțimea a fost impedimentul care îi bara calea la intrarea la Institutul de Teatru: „Era atât de necăjită după fiecare examen la teatru când era respinsă. Ca și în muzica ușoară, și la examenele la teatru au intrat copii, veri, nepoți de actori, de regizori (...). Îmi zicea: Tavi, nu mă las, și la 100 de ani dacă intru, dar nu mă las!!. Cred că Anda ar fi fost o actriță extraordinară. A avut gloria ei în muzica ușoară, în muzica folk, urma o a treia etapă, o mare actriță de teatru. N-a apucat să facă teatru, așa cum și-a dorit”.
Încă din anii ’80, Anda și-a împrumutat vocea personajului Oache din filmul „Maria Mirabela” (1981) și „Maria Mirabela în Tranzistoria” (1989), ambele regizate de cunoscutul Ion Popescu Gopo. În plină emancipare artistică, după 1989, Anda caută noi forme de exprimare. Teatrul pentru copii era o piatră de încercare pentru orice actor, iar ea nu o putea rata. În anul 1990, împreună cu Liana Săndulescu și Luminița Dumitrescu, a început o emisiune pentru copii, cu genericul „Club Anda”. Conducea cu multă grație emisiunea încât lăsa impresia că era una cu puzderia de copii care o asaltau. Era fenomenală cum se prostea cu fiecare pitic în parte, cu câtă drăgălășenie vorbea cu toți. Deși difuzată doar o dată pe lună, emisiunea s-a bucurat de un mare succes în rândul copiilor, dar din păcate nu a avut o viață prea lungă, Anda părăsindu-ne prematur în 1992.
Nu pot încheia evocare îndrăgitei vedete pe care o caracteriza înainte de orice profesionalismul și dăruirea, fără cuvintele de apreciere ale unui apropiat coleg al său, remarcabilul artist Nicu Alifantis: „Anda a obținut girul și recunoașterea unor monștri sacri, pe numele lor: Caragiu, Bocăneț, Nichita, Bălănuță. Nu-i puțin lucru! Anda a fost o mare artistă. Cine știe câte minuni ar mai putut înfăptui în teatru, în film, în muzică! Cât talent! Ce stea mare avea deasupra capului!”.
În mod cert, Anda Călugăreanu, cu ochii săi uriași și expresivi și vocea ei puțin guturală de un specific aparte, a fost un unicat. Mai trebuie subliniat că ea a abordat un registru impresionant de genuri muzicale și dramatice de la șansoneta franceză la cântecul popular, de la aria de operetă la muzica italiană și engleză, de la pantomimă la cupletul de revistă, de la satiră la dramă, de la dans la teatrul clasic și de la poezia marii lirici universale la cântecul pentru copii preșcolari. De asemenea, a demonstrat că poate urca pe scena teatrului mare, că poate juca la fel de bine roluri comice ca și dramatice.
În fine, cred că rândurile așternute cu menirea de a readuce în memorie viața și cariera inegalabilei artiste se adaugă benefic tuturor celor scrise până acum de cei care prețuiesc ceea ce Anda Călugăreanu ne-a lăsat și îmi imaginez că Alexandru Bocăneț, victimă a cutremurului din 1977, a avut mare nevoie și i-a adunat pe rând lângă el pe valoroșii săi colaboratori: Anda Călugăreanu (1992), Dan Tufaru (2002), Florian Pittiș (2007).
Dorin Nădrău ( Michigan S.U.A.)
v
|
Dorin Nădrău 4/21/2018 |
Contact: |
|
|
