“Nu vă temeți”.
Aceste cuvinte sunt întâlnite foarte adesea în cuprinsul Scripturii.
Este formula folosită de fiecare dată când unui muritor I se arăta relitatea veșnică,printr-un Înger,un trimis al lui Dumnezeu. Era folosită această formulare întrucât realitățile veșnice sunt înficoșătoare pentru muritor; tărâmul minuscul, “căzut”,vremelnic,țărâna,sunt confruntate cu realitatea veșnică,supremă,în afară timpului. Muritorii nu aveau cum să fie în fața acelei realități decât îngroziți.De aceea ei aud de fiecare dată, “nu va temeți”. Dar la asta se adaugă foarte multe altele.
În condiția căderii, în condiția despărțirii de Tatăl care i-a adus în ființă,oamenii au trăit și trăiesc în teroare.Despărțirii de “Raiul unde i-a vrut Dumneze” I se adugă împrejurarea că această lume căzută este în stăpânirea celui rău. A celuia care “din început” a fost ucigător de oameni. Nu numai fizic,dar încă mai vârtos duhovnicesc. Aflați în stare de cădere,de corupție, oamenii au fost și s-au lăsat amăgiți. Au alergat bezmetici după tot soiul de “învățături” false și pierzătoare. ”Învățături” care i-au cufundat tot mai adanc în uitarea de Dumnezeu, în sigurătate,în disperare,în frică.
Frica, teama,a devenit condiția de zi cu zi. Cu ea și în ea trăiam, ne culcăm și ne deșteptăm. Frică de cei din jur, frică de stihiile naturale, frică de stăpânirile nedrepte, frică de ziua de mâine și peste toate frică de moarte. OMUL era captiv și aparent condamnat la pieire. Dar iată că în mijlocul timpului istoric, fulgerător, în tot pământul a răsunat,nu un îndemn,o porunca: “Nu va temeți”. În nesfârșita milă Dumnezeu Cuvântul,Dumnezeu Fiul, s-a coborât din ceruri,s-a întrupat,s-a făcut Om desăvârșit(rămânând Dumnezeu desăvârșit),s-a lăsat ispitit de tot ce erau ispitiți muritorii și a înfrânt “lumea” rămânând fără de păcat.Dumnezeu Cuvântul ,cel care este ‘Calea,Adevărul și Viața”, a arătat modalitatea prin care oamenii se pot smulge din frică și pot redeveni cetățeni ai Raiului,pentru vecie. Iar după toate, același Domn Iisus Hristos a primit umilințele supreme: scuipari, bătăi, biciuire și moartea înjositoare pe Cruce.Să nu ne amăgim.
Răstignirea era cea mai înjositoare osândă și cea mai chinuitoare. Cel răstignit era atârnat pe Cruce gol,în văzul mulțimii care huiduia și jubila la vederea chinurilor.Cel osândit era singur,pierdut,disperat și într-o agonie de neanchipuit. Nu putea există ceva mai rău!Iar atunci când finalmente murea,trupul era o zdreanță însângerată.NIMENI nu putea crede că așa ceva poate învia.Dar exact acest lucru l-a vrut Dumnezeu. Acest trup ,rupt,faramat, acest “templu”, El l-a ridicat din morți după trei zile. Căci a treia zi a Înviat.Și această Înviere nu a fost doar a Lui, a fost a tuturor. Blestemul morții,consecința păcatului, a fost zdrobit.Hristos Înviat s-a arătat ucenicilor și femeilor mironosițe. Frica a fost înfrântă. Prima dovadă a acestui lucru este dată de comportamentul Apostolilior. Ei,care se indoisera,care stăteau ascunși din frică,au ieșit în piețe și toată lumea,vestind că moartea a fost înfrântă.Au propovăduit fără urmă de frică,ne luând în seama Împărați și Puteri lumești. Nici un chin nu i-a mai putut opri și nici o amenințare nu i-a mai putut înfricoșa.Din nou trebuie sa fim foarte lamuriti.
Raul continua sa existe in lume,ba chiar devine tot mai violent si agresiv. Dar Invierea Mantuitorului ne arata ca acest rau a fost si poate fi biruit; prin ascultarea invataturii,asa cum ne este ea data prin Biserica si prin partasia cu aceiasi Biserica,Trupul Mistic al lui Iisus.Raul exista ,dar Inveirea ne porunceste sa ‘indraznim” impotriva lui.Chiar si frica de moarte,rezultat firesc al faptului ca oamenii nu au fost facuti sa “moara”.”La inceput” oamenii au fost facuti sa fie nemuritori,in trup si suflet.
De aceea despartire sufletului de trup este impotriva ‘firii” si de aceea ea inspaimanta. Pacatul a facut necesara despartirea vremelnica a sufletului de trup,o despartire pe care Dumnezeu nu a vrut-o,o despartire care este datorata,cum spuneam,pacatului.Dar Invierea Mantuitorului a aratat ca toti oamenii vor invia.Ramane ca prin faptele noastre sa alegem daca vom invia vietii de veci sau pacatului;dar de inviat vom invia.Frica a devenit ‘opțională”,alegerea celor necredincioși. Căci ,în vorbele Sfântului Ioan Gură de Aur,”se tem de moarte doar cei care nu cred în Înviere!” In ziua Invierii se cuvine ca toti ne a bucuram si toti sa fagaduim ca prin fapte sa ne facem vrednici Invierii spre viata de veci. Sa nu sovaim!
HRISTOS A ÎNVIAT!
Alexandru Nemoianu Istoric - The Romanian American Heritage Center
|
Alexandru Nemoianu 4/12/2018 |
Contact: |
|
|